Connect with us

Evenimente

Eveniment la Galeria SENSO: Vernisajul expoziției „Junkyard Symphony” de Edith Torony

Avatar

Published

on

Marţi, 26 septembrie 2017, ora 18:00, vă invităm la Galeria de Artă SENSO (Bd. Unirii nr. 15, București), unde va avea loc vernisajul expoziţiei Junkyard Symphony” a artistei Edith Torony.

           

„Junkyard este un fel de Recycle Bin al memoriei, al inconștientului… Un fel de arheologie personală sub forma unui peisaj haotic, populat cu tot felul de obiecte pe care le respingem, de care nu mai avem nevoie, reprezentări abstracte, alteori cu origini în figurativ, întotdeauna la limită. O frumusețe aparentă a tot ce e reziduu, al ambalajului atrăgător, dar lipsit de conținut. Un spațiu dezolant, invadat de tot ce nu ne mai trebuie în atotputernicul consumism contemporan” – Edith Torony, artist vizual.

 

            Originară din Timişoara, Alexandra Edith Torony a absolvit Facultatea de Arte şi Design, din cadrul Universității de Vest Timişoara, are un Master în domeniu şi este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia Pictură, Filiala Timişoara, din anul 2011.

Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă, sponsor al tuturor evenimentelor găzduite de Galeria SENSO.

           

Prezintă: Dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă din Constanța.

 

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 26 septembrie 2017 –  20 octombrie 2017, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00 și sâmbăta între orele 12.00 -18.00.

 

            În luna septembrie, Galeria de Artă  Senso din București a reprezentat România la cea de-a IV-a ediție a Târgului Internațional de Artă POSITIONS Berlin Art Fair din cadrul BERLIN ART WEEK din Germania, participând cu artiștii Edith Torony, Nicolae Moldovan și Ion Anghel.

Edith Torony s-a numărat printre artistele din România, Belgia, Liban, Bulgaria participante la Atelierul Internațional de Creaţie Feminină Contemporană PODURI EUROPENE de la Eforie-Sud din luna iunie. Tot atunci, Expoziţia Internaţională a Femeilor Creatoare „PODURI EUROPENE”, ediţia a XV-a, jubiliară, a fost găzduită în sălile Muzeului de Artă din Constanța.

 

             „Culoarea este pentru Edith Torony un instrument indispensabil de reprezentare: intensă până la strălucire, uneori chiar electrică, poate fi transparentă, diafană sau umbrită de tensiuni; vie, dezinvoltă, fixează, delimitează și unifică, analizează ori abstrage, nuanțează, valorează, transmite sau sugerează. (…) Dacă periferia urbană este astăzi dezolantă, nu la fel se întâmplă și cu spațiul tablourilor din această expoziție, adevărat topos atopos (loc-fără-de-loc) al imperfecțiunilor și vulnerabilităților noastre, înregistrate de artistă cu un interes lipsit de patetism. Compoziții cu orizonturi care acaparează întreg formatul pânzei, lucrările grupate de Edith Torony în această serie sunt populate cu obiecte, fragmente uneori bizare sau forme inventate, lumini, umbre și penumbre, pete, linii, volume, cele mai multe fără acoperire figurativă” – Dr. Doina Păuleanu, critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța.

           

Acest eveniment continuă seria manifestărilor de succes găzduite de Galeria Senso de la începutul anului, precum expoziţiile Trei ipostaze stilistice… Anca Boeriu, Ana Ruxandra Ilfoveanu și Letiția Oprișan, De la sacrificiu la speranță” (Mihai Țopescu), Deprindere în metal şi sticlă (Ileana Dana Marinescu) sau lansarea albumului tapiserieal artistei Cela Neamțu.

            Galeria SENSO a participat şi la Târgul ART SAFARI 2017, unde a promovat lucrările artistei Ana Ştefania Andronic BUZU, fiind lansat şi albumul de artă#motion blur”, un proiect editorial realizat tot cu sprijinul fundaţiei FILDAS Art şi al Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.

 

„Aducem arta mai aproape de tine! – este deviza galeriei noastre, în numele căreia ne-am propus să facem o selecție cât mai reprezentativă de autori și opere. Expozițiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor – Catena pentru artă – prin care sperăm să se manifeste, autentic și original, o vocație culturală asumată! Vom continua să organizăm și în 2017, cu același succes evenimente de referință în peisajul cultural al Bucureștilor”Galeria de Artă SENSO.

 

Comentarii

Evenimente

Edenred România dă startul programului național de susținere a restaurantelor

Avatar

Published

on

Edenred România dă startul programului național de susținere a restaurantelor, ținând cont de relaxarea anumitor restricții din sectorul HORECA. Importanți parteneri din industrie, HORA și FIHR, se alătură și salută inițiativa Edenred

 

Edenred România începe azi cea mai mare campanie națională de susținere a restaurantelor, „Ieșim la Masă!”, și participă, astfel, la relansarea business-ului în rândul acestora, grav afectate de restricțiile impuse sectorului HORECA în pandemia COVID-19, stimulând cât mai mulți beneficiari de carduri de masă Edenred Ticket Restaurant® să iasă la terase sau să comande mâncare online.

 

Campania „Ieșim la Masă!”, în cadrul căreia Edenred oferă contravaloarea a 20.000 de mese gratuite la restaurante, face parte din programul global al Grupului Edenred, „More than Ever”, și se desfășoară în intervalul 6 iulie – 25 noiembrie în rețeaua de comercianți parteneri Edenred. Obiectivul principal al campaniei este să stimuleze cât mai mulți clienți să își reia obiceiul de a mânca în oraș #IesimLaMasa.

„Într-un  moment critic pentru segmentul HORECA, unul dintre sectoarele cele mai afectate de blocajul din ultimele luni, ne dorim să le fim alături partenerilor noștri și să le oferim un sprijin real pentru a-și relua activitatea și a reîncepe să crească. Chiar dacă încă nu s-au deschis toate restaurantele, terasele sunt pregătite și își așteaptă clienții, la fel cum restaurantele cu livrare la domiciliu așteaptă comenzile utilizatorilor noștri. Lansăm acum cel mai mare program de susținere a restaurantelor în cadrul căruia oferim contravaloarea a 20.000 de mese utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant®. Ieșind la masă la terase, venim în mod real în sprijinul business-urilor din această industrie, care trebuie să se adapteze noii normalități, reluându-ne, treptat și viața socială de dinainte”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.

Campania desfășurată de Edenred este cel mai mare proiect de susținere a restaurantelor, teraselor, cantinelor, unităților de catering, cafenelelor și restaurantelor cu livrare la domiciliu anunțat în România. Programul „Ieșim la Masă!” se adresează utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant® care își achită  masa în sectorul HORECA cu cardurile de masă. Angajații care au efectuat cel puțin o tranzacție la un restaurant, terasă, cantină, pizzerie, unitate de catering, ceainărie, cofetărie, bufet, cafenea, restaurant cu livrare sau ridicare comandă din locație etc. din rețeaua de parteneri  Edenred, în perioada 1 iunie – 20 septembrie 2020, pot primi săptămânal, prin tragere la sorți, premii sub formă de vouchere valorice pentru a își achita masa la unul dintre restaurantele partenere selectate chiar de ei, dacă se înscriu pe www.edenred.ro/iesimlamasa.

 

„Traversăm o perioadă incertă pentru HORECA, astfel că orice inițiativă de sprijinire a noastră, operatorii din industria ospitalității, este ca o gură de aer pentru noi, ne ajută foarte mult în special moral, pentru că nu ne simțim singuri. Am simțit un val de solidaritate fantastic. Noi, ca antreprenori, suntem nevoiți să ne adaptăm planurile, bugetele și felul în care comunicăm. Parte din aceste schimbări se reflectă și în relația cu statul, care ne-a confirmat că suntem o industrie care beneficiază de încredere și relansarea ei este prioritară pentru autorități. Trecem prin momente cel puțin interesante, operatorii sunt, poate pentru prima oară, uniți de obiective și preocupări comune, cu focus pe supraviețuire și păstrarea locurilor de muncă“, declară Daniel Mischie, Președinte Organizația HORA.

Edenred le oferă beneficiarilor săi cea mai mare rețea de mii de restaurante prezente la nivel național, care acceptă plata cu carduri de masă Edenred Ticket Restaurant®.

Campania „Ieșim la Masă!” este unul dintre proiectele pe care Edenred România le implementează în această perioadă în contextul situației provocate de pandemia COVID-19, pentru a veni în sprijinul comercianților parteneri și al beneficiarilor soluțiilor sale digitale.

 

„Sectorul HORECA trece în acest moment printr-o perioadă extrem de grea, una fără precedent, care face ca domeniul nostru să fie cel mai afectat din toată economia națională. Dar în aceste momente imposibile, ne-am dat seama că nu suntem singuri, că avem alături de noi mulți colegi din alte sectoare, care într-un spirit de solidaritate admirabilă vin să ne susțină, vin să ne aducă un sentiment de speranță în viitor. Sunt companii private care încurajează angajații prin acordarea de vouchere de vacanță să rămână să facă vacanțele în țară. Sunt alte companii, furnizori ai industriei, care ne sprijină cu soluții de necrezut înainte de martie 2020.

 

Și mai este o companie, Edenred, care vine cu o campanie minunată de susținere a restaurantelor, dar mai ales de ajutorare a clienților restaurantelor prin acordarea de sprijin direct. Campania #IeșimLaMasă, prin acordarea contravalorii a celor 20.000 de mese gratuite beneficiarilor de vouchere, aduce încredere, aduce speranță, aduce semnalul că viața se întoarce încet-încet la normalitate (chiar dacă aceasta va fi definită altfel de acum încolo). Solidaritate e cuvântul cheie și nu putem decât să fim onorați că FIHR a fost aleasă ca partener în derularea acestei campanii. Mergem cu încredere înainte”, declară Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România.

 

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Diana Bianca si-a aniversat ziua de nastere. A fost petrecere mare, la care s-a adunat crema showbiz-ului romanesc.

Avatar

Published

on

Diana Bianca Lucan e nascuta pe 1 iulie, chiar in plina vara, iar frumoasa afacerista si prezentatoare tv a ales locatia ideala pentru un astfel de anotimp, pentru sarbatorirea zilei ei de nastere locația prietenei ei, Brigitte Pastramă, Magic Castle Events. Diana nu s-a abatut de la a avea un eveniment memorabil si invitatii au fost tratati cu aperitive si bauturi savuroase si racoroase din partea partenerilor: Vitamin Aqua, Vinurile Samburesti si Aqua Carpatica, un candy bar delicious, iar cornerul foto a fost unul special creat de Masaya Decoration & Cutia Zambetelor.

Desigur, cel mai asteptat moment a fost momentul tortului, un tort superb pe 5 etaje, iar cei prezenti au avut parte de un spectacol de artificii si o masina in miniatură plina de sampanii. Pentru petrecerea aniversară pe care a organizat-o zilele trecute,

Diana Bianca a ales o rochie oglinda de culoare argintie, în care a arătat foarte bine, fiind semnata de Andreea Simona, designerul talentat al brandului Mitiliane Couture.

De la petrecerea Dianei nu au lipsit prietenii vechi: Brigitte Nastase, Florin Pastrama, Vika Blochina, Oana Roman, Denisa Nechifor, Madalina Balan, Emily Burghelea, Adriana Bahmuteanu, Cerasela Rogen, Kamara, avocatul Cristi Sirbu si multi, multi alti prieteni dragi.

Diana a postat pe contul ei de socializare si un mesaj deosebit pentru cei prezenti: “Fericirea adevarata este atunci cand simti toata atentia, dragostea si grija celorlalti in jurul tau.
Multumesc pentru o seara minunata!🙏💗”.

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

GOPO şi-a anunţat câştigătorii în cadrul celei de-a 14-a Gale. „La Gomera” a fost desemnat cel mai bun film

Avatar

Published

on

           Luni, 29 iunie, la Verde Stop Arena, a avut loc cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România. „La Gomera” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru Cel mai bun film. Evenimentul, transmis live pe PRO TV PLUS și premiilegopo.ro, poate fi revăzut miercuri, 1 iulie, de la ora 22:15, pe PRO CINEMA. 

 

Amânată cu trei luni din cauza pandemiei, prima ediție a Galei Premiilor Gopo desfășurată în aer liber, a reunit aproximativ 500 de invitați, actori și cineaști, profesioniști ai industriei cinematografice și jurnaliști, precum și vedete de televiziune. Actorul Alex Bogdan a fost pentru al cincilea an consecutiv amfitrionul ceremoniei decernării premiilor, în timp ce vedeta PRO TV, Amalia Enache a prezentat momentele speciale de pe covorul roșu.

 

Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Adina Pintilie, Dan Chişu, Dorina Lazăr, Adela Mărculescu, Daniela Nane, Magda Catone, Dorotheea Petre, George Ivașcu, Andreea Esca, Dan Bordeianu, Ana Ciontea, Mihai Călin, Diana Cavallioti, Adrian Păduraru, Alex Potocean, Andrei Crăciun, George Piștereanu, Aida Economu, Marius Manole, Cosmina Stratan, Șerban Pavlu, Ana Ularu, Ilona Brezoianu, István Téglás, Dana Rogoz și Pavel Bartoș sunt doar câțiva dintre invitații care au participat la Gala Premiilor Gopo.

 

Filmul „La Gomera”, scris și regizat de Corneliu Porumboiu și produs de Marcela Ursu și Patricia Poienaru (42 Km Film) și-a adjudecat 9 trofee din cele 13 nominalizări, pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie (premiu oferit de Banca Transilvania), Cel mai bun scenariu (premiu oferit de Dacin Sara), Cel mai bun montaj (Roxana Szel), Cea mai bună imagine (Tudor Mircea RSC), Cel mai bun actor într-un rol secundar (István Téglás), Cea mai bună actriță într-un rol secundar (Rodica Lazăr), Cel mai bun sunet (Andre Rigaut, Sophie Chiabaut, Niklas Skarp și Christian Holm), Cele mai bune decoruri (Simona Pădurețu).

Premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, oferit de Aqua Carpatica, i-a revenit actriței Judith State pentru rolul Dana din filmul „Monștri.”. Pentru rolul Vali din filmul „Arest”, Iulian Postelnicu a câștigat premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, oferit de Mercedes-Benz. Premiul pentru Cele mai bune costume, oferit de Cellini, a fost adjudecat de Ana Ioneci și Claudia Bunea pentru filmul „Maria, Regina României”.

            „Distanța dintre mine și mine” (regia Dana Bunescu, Mona Nicoară, produs de: Hi Film Productions, producători: Ada Solomon, Mona Nicoară, Diana Paroiu, Alexandru Solomon) a câștigat premiul pentru Cel mai bun film documentar, oferit de Enel România. „El iubește ochii mei” (regia Enxhi Rista, producător: Viktoria Janssen, Lisa Wischer, Enxhi Rista) a fost desemnat drept Cel mai bun scurtmetraj de documentar, iar premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune a fost câștigat de „Havana Cuba” (regia Andrei Huțuleac).

Actrița Cătălina Mihai, protagonista filmului „Heidi” (regia Cătălin Mitulescu), a primit trofeul Tânără Speranță. La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din cinematografie și ale criticilor de film au mers către „Dolor y gloria (Durere și glorie”), regia: Pedro Almodóvar, distribuit de Independența Film. Premiul Publicului acordat producțiilor autohtone cu cel mai mare succes la box-office în 2019, a fost anul acesta adjudecat de „Oh, Ramona!” și „5Gang: Un altfel de Crăciun”.

 

Momentele memorabile de pe covorul roșu, dar și în cadrul Galei, au fost prilejuite de prezența actorilor Adela Mărculescu, omagiată cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, oferit de Apa Nova, și Virgil Andriescu, omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Primăria Capitalei prin ARCUB. Două premii speciale pentru carierele lor deopotrivă excepționale și îndelungate au fost acordate scriitorului Radu Cosașu și monteuzei Cristina Ionescu.

 

Momentele muzicale ale serii au fost susținute de Tomma Alistar și The Mono Jacks (Doru Trăscău și Andrei Zamfir). Gala Premiilor Gopo a fost transmisă LIVE pe PRO TV PLUS și pe site-ul premiilegopo.ro, iar înregistrarea va fi difuzată pe PRO CINEMA, în data de 1 iulie, de la 22:15.

 

Gala Premiilor Gopo 2020 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană. Evenimentul este finanțat de Ministerul Culturii, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB.

 

Urmăriţi mai multe pe:

Website: https://premiilegopo.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/PremiileGopo/

Instagram: https://www.instagram.com/premiilegopo/

YouTube: https://bit.ly/PremiileGopo

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0