Connect with us

Seriale

„Exonerat”, serialul revelație din Norvegia, și „Stâlpii pământului”, mini-serie cu 3 nominalizări la Globul de Aur, premieră, la canalele FilmBox

Published

on

 

„Exonerat”, cel mai de succes serial dramatic norvegian, și „Stâlpii pământului”, mini-serie de 3 ori nominalizată la Globul de aur, cu Ian McShane și Donald Sutherland, sunt cele două premiere care vor încânta telespectatorii FilmBox în prima săptămâna a lunii mai.

 

„Exonerat”, serialul în 10 părți care începe la FilmBox Premium, a fost considerat revelația anului 2015, în Norvegia. Primul episod a avut o audiență record de 660.000 de telespectatori, o cifră impresionantă raportată la populația totală a țării care numără numai 5 milioane de locuitori. Firul acțiunii îl urmărește pe Aksel Borgen, interpretat de Nicolai Cleve Broch, un om de afaceri care, după ce a petrecut 20 de ani construindu-și o carieră de succes în Asia, este nevoit să se întoarcă acasă, în orașul său natal, pentru a salva de la faliment cea mai mare companie locală. Dar, odată cu reîntoarcerea, apar și amintirile de acum 20 de ani când Aksel a fost judecat pentru uciderea iubitei sale. Deși achitat, mulți locuitori încă îl consideră vinovat.

 

Deși la prima vedere, ar putea părea un serial polițist, fiind bazat pe  cazul real al uciderii unei tinere de 17 ani, creatorul „Exonerat”, Siv Rajendram Eliassen, a declarat: „Am vrut să pun accent mai ales pe latura psihologică a personajelor. Nu m-a interesat atât de mult să aflu cine este vinovat de crimă, ci să scot în evidență lupta lui Aksel de a fi acceptat din nou de societate”. O poveste captivantă, filmată în unele dintre cele mai frumoase regiuni din Norvegia, „Exonerat” va fi difuzat, începând cu 2 mai, în fiecare marți, de la ora 21:00, pe FilmBox Premium.

 

Cea de-a doua premieră a săptămânii este „Stâlpii pământului”, un serial istoric, nominalizat de 3 ori la Globul de Aur, despre Anglia secolului al XII-lea și sângeroasa luptă pentru putere care a avut loc în acea perioadă. Bazat pe romanul cu același nume al lui Ken Follett, premiera de la FilmBox Extra HD are o distribuție celebră, care îi include pe Matthew Macfadyen (Pride and PrejudiceRobin Hood) și Donald Sutherland (MASHOrdinary People), dar și pe Ian McShane (Deadwood).

 

Ian McShane, a cărui prestație în rolul arhidiaconului Waleran Bigod i-a adus acestuia nominalizarea la Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o mini-serie, a declarat despre „Stâlpii pământului”: „Succesul serialului este garantat. Este o carte atât de iubită, un bestseller, plus ca există și câteva scene mai fierbinți care fac acțiunea încă și mai interesantă”. Primul episod va fi difuzat pe FilmBox Extra HD, sâmbătă, 6 mai, de la ora 22:00.

 

Foto Credit: FILMBOX

REZULTATE PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Seriale

Momente triste pentru Burak Deniz, BARIS, starul serialului “Povestea noastra”!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Burak Deniz, interpretul personajului central masculin, Baris, din serialul “Povestea noastra”, difuzat de miercuri pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, a fost alaturi de actrita Hande Ercel, la inmormantarea mamei sale, care a pierdut lupta cu o boala cumplita.

Carismaticul actor s-a dovedit un prieten de nadejde pentru prietena sa si nu a lasat-o nici o clipa singura. Vizibil afectat de aceasta tragedie care s-a abatut asupra frumoasei actrite Hande Ercel, Burak Deniz, care si-a pierdut si el mama in urma cu cinci ani, a impresionat internautii, in social media existand discutii intense vis a vis reactia acestuia.

“Am ramas fara cuvinte. Nu credeam ca ma va afecta atat de mult! In astfel de momente resimt durerea pierderii mamei mele”, spune Burak.

Si alti colegi de breasla i-au fost alaturi lui Hande Ercel, in cumplitele momente, astfel ca Bestem Su Ozdemir, Tolga Saritas, Tolgahan Sayisman si Ahmet Mumtaz Taylan, au dat dovada de spirit de colegialitate si empatie pentru colega lor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Serialul “Fructul Oprit” revine in grila Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Serialul „Fructul oprit” revine, diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, cu primul episod din acest an al producției.

După o pauză de sărbători, sezonul 2 continuă cu schimbări majore în viața protagoniștilor și a apropiaților lor, dar și cu dezvăluiri care vor da peste cap universul tuturor. Dramă, emoție, iubire, răsturnări de situație și suspans, toate acestea se vor regăsi în episodul 18 din acest sezon.

Nenorocirea se abate din nou asupra casei Caragea și a membrilor ei. Hotărâți să lupte pentru iubirea lor, Sonia (Michaela Prosan) și Alex (Petru Păun) fug împreună exact în ziua în care ea trebuia să pășească în fața altarului la brațul lui Adrian (Bogdan Albulescu), însă un accident îngrozitor curmă tot.  “Mihai Lăzărescu este un idiot! Cum să te urci beat la volan? (…)Parcă e un blestem de care familia noastră nu mai scapă”, spune Ana (Cristina Ciobănașu), despre situația grea cu care se confruntă din nou familia ei. “Așa tată, așa fiu! Niște criminali!”, reacționează Ioan (Vlad Gherman). Cei doi își aduc aminte de discuția pe care au avut-o cu Alex, înainte ca el și Sonia să fugă împreună. “Dacă eu și Sonia pățim ceva, vă rog …”, este mesajul lui Alex, telespectatorii urmând să afle în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, despre ce rugăminte este vorba, dar și ce s-a întâmplat cu Sonia, Alex și Mihai (Conrad Mericoffer) în urma accidentului teribil.

Discuții despre cele întâmplate sunt și în bucătăria oltenilor Boască. “Când închid ochii îi văd pe toți în fața bradului și, după aia, nenorocirea…”, îi mărturisește Lina (Adriana Trandafir) soțului ei.  “Asta e, dacă poftești la femeia altuia. El a furat-o, într-un fel, de la bărbatu-său și de la copilașul ei. Ea a vrut să fie furată… Și Dumnezeu nu doarme”, spune Sile (Marian Râlea).

În ciuda celor petrecute, Dan Lăzărescu (Doru Ana) și Roxana Baicu Popovici (Carmen Tănase) continuă să-și ducă mai departe planul de răzbunare. „Am eu o metodă să o fac pe Magda să dispară definitiv din viața lui”, o asigură Dan pe Roxana, referindu-se la Magda (Maia Morgenstern) și Marius Cristescu (Bogdan Stanoevici). Ce pun cei doi la cale, dar și ce decide să facă Cristescu, diseară, în continuarea sezonului 2 “Fructul oprit”, la Antena 1. “E ultima oară când te mai iei de oamenii pe care îi iubesc!”, îi transmite Cristescu rivalului său.

Aflată departe de soțul ei, Tanța (Doinița Oancea) își face tot felul de gânduri. “Costică mă înșală! Cu Gina… Pistol”, le mărturisește ea oltenilor, după ce vede o filmare în care sunt surprinși cei doi. Imaginile cu Costică (Liviu Vârciu) și Gina, din Asia, vor putea fi văzute, în această seară, în episodul 18 din noul sezon.

O dezvăluire importantă, care iese la iveală după ani buni, o face pe Ana să trăiască un adevărat zbucium.  “Cine sunt eu? Cum mă mai uit eu în ochii lui Ioan?”, reacționează ea, profund afectată de cele descoperite. Despre ce este vorba și ce se va întâmpla cu relația Anei și a lui Ioan,astăzi, de la 20.00, în „Fructul oprit”. Răsturnări de situație, momente emoționante și numeroase surprize, diseară, în episodul 18 din cel de-al doilea sezon al serialului!

Sezonul 2 „Fructul oprit” se vede, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Cine este Zeynep Selimoğlu, KIRAZ, din serialul “Povestea noastra”?

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Zeynep Selimoğlu, interpreta personajului Kiraz, din serialul “Povestea noastra”, poate fi considerata o actrita cu acte in regula, desi are doar doisprezece ani.

Simpatica Zeynep, personajul Kiraz din “Povestea noastra”, s-a nascut, in urma cu doisprezece ani, la Istanbul. Zeynep Selimoğlu isi urmeaza, cu constiinciozitate, cursurile colegiului Doga – Oxford si ia lectii de actorie la Centrul de Arta “Müjdat Gezen”.

La cei doisprezece ani ai sai, Zeynep cunoaste la perfectie doua limbi straine, engleza și germana, iar in urma cu trei ani, ea a fost cooptata sa joace in productia turceasca “Mahalle”.

Pentru filmarile serialului “Povestea noastra”, Zeynep a fost aleasa dintre sutele de copii veniti la interviu. O adevarat stea in devenire, Zeynep Selimoğlu poate fi urmarita ca actrita pe canalele de televiziune locale destinate copiilor.

In serialul “Povestea noastra”, difuzat de miercuri pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, Zeynep este Kiraz, sora mai mica a lui Filiz Elibolu. Sensibila si grijulie, Kiraz, desi este un copil, da dovada de maturitate si seriozitate in ceea ce priveste familia si treburile casei. Are grija de gospodarie si de fratii sai mai mici, ori de cate ori situatia o cere.

Spre deosebire de ceilalti frati, Kiraz empatizeaza cu tatal ei, Fikri, un barbat care a uitat de multa vreme de responsabilitatile parintesti, apropiindu-se mereu de el cu compasiune și iubire. Cu toate ca trece prin situatii grele impreuna cu fratii sai, la care Fikri este simplu spectator, Kiraz nadajduieste ca tatal lor ii iubeste.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending