Connect with us

Spectacole

Facebook la teatru, in piesa „Hai K Potzi!” (galerie foto)

Published

on

Compania de teatru „Replika” pune în scenă un spectacol inedit, despre generaţia care îşi petrece mai mult timp în spaţiul virtual decât în cel real. ”Hai K Potzi!” este povestea a trei puştoaice care ajung să se învârtă în jurul activităţii de pe Facebook.

Bucuriile sau crizele adolescentelor sunt născute de numărul de LIKE-uri sau comentarii primite la postările făcute pe Facebook. Un mesaj cu 0 reacţii naşte adevărate drame. Piesa este scrisă de Viorel Cojanu, iar în rolurile principale pot fi văzute Sînziana Nicola, Diana Dimian şi Alexandra Laura Badea. Diana Dimian, cunoscută din emisiunea TonomatulDP2 de la TVR 2, intră în pielea unui personaj  în care se pot regăsi mulţi tineri.

„Vârsta contradicţiilor dramatice, adolescenţa este perioada din viaţa fiecăruia în care, pentru prima oară, apar crizele existenţiale, cu transformări profunde ale modului de a gândi, de a ne comporta şi de a simţi. Ruptura între aspiraţii şi posibilitatea de realizare a acestora duce, de foarte multe ori, la grave probleme de ordin individual sau social.

Noi suntem o instalație, una formată din trei puștoaice. Avem probleme, mama nu ne iubește, tatăl la fel, prietenul pare că nici el. Ajung să n-am niciun LIKE pe Facebook şi astfel ajung să mă simt UNCOOL. Sunt emo, sunt hipsteritză şi, până la urmă, ajung să constat că sunt bine pentru că sunt ceea ce trebuie să fiu.”, explică vedeta TVR 2 Diana Dimian.

Piesa ”Hai K Potzi!” se va juca în Wings Club (Bucureşti, Str.Mihai Eminescu, nr. 127) luni, 21 noiembrie, şi marţi, 29 noiembrie, de la ora 20:00. Preţul unui bilet este 15 lei.

Comentarii

comments

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Locuri de muncă în România

Locuri de muncă în România

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending