vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSFacebook va permite companiilor să ţintească potenţiali clienţi pe baza locurilor vizitate!

    Facebook va permite companiilor să ţintească potenţiali clienţi pe baza locurilor vizitate!

    Facebook va permite companiilor să ţintească potenţiali clienţi pe baza locurilor recent vizitate de către utilizatorii reţelei de socializare, aceştia urmând să primească reclame din partea firmelor care îşi desfăşoară afacerea în aria respectivă. Anunţul a fost făcut pe blogul companiei americane, informează Mediafax.

    Noul serviciu Facebook permite unei firme să identifice persoanele care s-au aflat în apropierea sediului său, la o distanţă, de pildă, de 1 milă (1,6 km), pentru a le trimite anunţuri publicitare.

    Oamenii din publicitate pot alege ca Facebook să limiteze căutarea potenţialilor clienţi pe baza unor criterii ca vârsta sau sexul. În aceste condiţii, serviciul va permite companiilor să ştie exact câţi utilizatori vor primi o anumită reclamă.

    Inclusiv utilizatorii care nu îşi fac publice locurile vizitate vor fi luaţi în calcul de către acest serviciu, în cazul în care au menţionat pe pagina personală localitatea unde s-au născut sau unde locuiesc.

    „Cei care folosesc serviciul selectează locuri, nu persoane. Facebook nu spune oamenilor din publicitate care utilizatori se încadrează într-o anumită audienţă”, se arată în anunţul publicat de companie.

    Serviciul „de reclame de conştientizare la nivel local” („local awareness ads”), aşa cum a fost denumită această nouă opţiune de către Facebook, reprezintă o soluţie ieftină pentru răspândirea unei reclame de către companii, prin comparaţie cu alte mijloace, precum ziarele. 

    Serviciul va fi disponibil pentru cumpărătorii de publicitate din SUA în cîteva săptămâni. La nivel global, serviciul va putea fi accesat peste câteva luni, compania neprecizând, însă, o dată fixă.

    În ultima perioadă, Facebook a încercat să se impună pe piaţa publicităţii online, al cărei lider este Google. De exemplu, în septembrie, compania a lansat o nouă platformă de publicitate, Atlas, menită să îi ajute pe oamenii din domeniul publicităţii să identifice mai uşor comportamentul consumatorilor la interacţiunea cu reclamele din mediul online.

    Dan Ivașcu

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Dan Ivașcuhttps://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente