Connect with us

Emisiuni

Farfurie-record, în semifinala ”Chefi la cuțite”

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Lupta aprigă a sezonului șase ”Chefi la cuțite e departe de a se fi terminat, iar diseară, Antena 1 va difuza de la ora 20:00 primele două probe de foc din semifinala show-ului prezentat de Gina Pistol. Zece bucătari au rămas în experiența gastronomică a vieții lor și se află la doar câțiva pași de premiul de 30.000 de euro și de titlul mult râvnit.

Semifinala “Chefi la cuțite” îi va trece pe concurenți prin trei teste culinare pline de adrenalină, la finalul cărora, trei dintre cei mai talentați bucătari ce au trecut pragul emisiunii în cel de-al șaselea sezon se vor califica în marea finală. Fără să mai fie îndrumați de către chefi, aceștia vor intra în prima provocare a serii cu foarte multe emoții, ce nu se vor risipi în momentul în care vor afla ce au de gătit – spume: ”Prima probă de semifinală ne umple de spume!”, afirmă chef Sorin.

Cu toate acestea, pentru prima dată în șase sezoane, un bucătar va reuși să pună în fața juraților o farfurie-record. Talentatul concurent va obține punctaj maxim cu preparatul său, în prima probă de semifinală și va marca o premieră, căci niciun alt candidat nu a reușit această performanță până acum. Despre cine este vorba și ce a gătit acesta, telespectatorii Antena 1 vor afla de la 20:00.

Chef Florin Dumitrescu se bazează în seara aceasta pe motivația și talentul culinar al bucătarilor săi, Nela Chișcoci și Smiley, care, alături de echipa roșie, au reușit să adjudece în acest sezon cele mai multe voturi în battle-uri: ”Semifinala e grea, pentru că în momentul în care îți dorești foarte mult să ajungi în finală…este posibil să greșesti cel mai tare. Nu trebuie să fii cel mai bun bucătar profesionist ca să ajungi în finala ”Chefi la cuțite”, ține și de conjunctură, de noroc, de inspirația de moment.”, este de părere acesta.

Chef Cătălin Scărlătescu, mentorul echipei galbene, va intra în semifinală cu un bucătar ”de aur”, Maria Burlacu, doi bucătari cu experiență în gastronomie, Andrei Balasz și Cătălin Bădici, și o pasionată de gătit, Ana Crudu, care a demonstrat că experiența ”Chefi la cuțite” este și o oportunitate de a evolua din punct de vedere culinar: ”În două sezoane nu am avut concurenți în finală. Și îmi doresc atât de tare să văd o finală galbenă…mi-aș dori atât de tare să le aduc colegilor mei New York Times..sau Scânteia. Să citească și ei ziare în finală, așa cum m-am uitat eu la ei.”, afirmă chef Cătălin încrezător.

Echipa albastră, condusă de chef Sorin Bontea, va începe lupta luni seară tot cu patru concurenți, iar printre ei se află și Silviu Nedelea, cuțitul de aur, ce inițial a început competiția în echipa lui chef Florin Dumitrescu. Lui Silviu i se alătură alți doi bucătari de temut, Munti și Sorin Stan, dar și juniorul competiției, Valentin Dumitrescu, care la 18 ani este cel mai tânăr concurent ajuns în această etapă a show-ului.

Luni seară, de la 20:00, două probe consecutive vor strânge rândurile în bucătăria ”Chefi la cuțite”, urmând ca ultimul test din semifinală să fie difuzat de Antena 1 la începutul ediției de marți seară. Tot marți, numele finaliștilor, dar și cea mai tensionată probă dintre toate, cea a finalei, vor mări suspansul și tensiunea, iar ediția va culmina cu verdictul mult așteptat- numele câștigătorului celui de-al șaselea sezon al celui mai iubit show culinar.

Comentarii

Emisiuni

Sâmbăta aceasta sunteţi invitaţi în paradisul Deltei Dunării cu ROventura, la Kanal D

Avatar

Published

on

           Sâmbătă, 6 iunie, ora 15:00, la Kanal D, o nouă ediţie „ROventura” prezentată de George Mihai şi Andreea Stravoiu,  intră în casele românilor. Călătorii noştri apucă drumul Dobrogei şi au ca destinaţie finală Delta Dunării. Rai cât vezi cu ochii, aşa se descrie pe scurt, periplul aventurierilor noştri, iar peisajele întâlnite îţi taie răsuflarea.

„ROventura” ne invită la o plimbare inedita cu BAC-ul, la traversarea fluviului, o incursiune absolut palpitantă, îndeosebi în timpul unei vremi capricioase. Şi aşa cum spun oamenii locului, odată ce treci „gârla”, ți se deschide poarta altui paradis. Bătrânii munţi ai Măcinului poartă poveşti de-o seamă cu ei, gata să te lase mut de uimire. Nu poţi călca acest străvechi pământ fără să faci o vizită podgorenilor din Măcin, iar odată ajunşi în crama dobrogeană, afli mai lesne poveştile locului, la un pahar cu vin.

Intrată acum mai bine de un sfert de veac în patrimoniul UNESCO, armonia dintre apă şi uscat este într-o continuă transformare. Delta uimeşte prin bogăţia biodiversităţii sale; aici trăieşte 98% din fauna acvatică de pe întregul continent şi peste 300 de specii de păsări bat din aripi deasupra paradisului.

Nu rataţi sâmbătă, de la ora 15:00, o călătorie inedită, prin intermediul ROventura” în paradisul Deltei.

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Actrita Maria Magdalena Chihaia, la un pas de castigarea Marelui Premiu de 20.000 de euro in Finala iUmor!!

Avatar

Published

on

Cunoscuta actrita a Teatrului Elisabeta din Bucuresti- Maria Magdalena Chihaia- la un pas de castigarea Marelui Premiu de 20.000 de euro in Finala iUmor!!

Dupa un numar catalogat drept cel mai scandalos din istoria emisiunii-Sora Magdalena a reusit sa primeasca cele trei like-uri din partea juratilor dar si voturile din partea publicului, ajungand astfel in Finala .

Cheloo-cunoscut pentru modul transant de a juriza momentele din cadrul emisiunii, a declarat ca numarul Magdalenei Chihaia a fost unul salvator, ca a fost peste toti concurentii din editia in care a participat si ca este un umor curajos pe care il apreciaza, desi nu a fost tocmai moral.

Nici Mihai Bendeac nu s-a lasat mai prejos, mentionand ca in comedie nu il intereseaza moralitatea, drept pentru care a votat cu DA toate aspectele din spatele numarului: prestatie artistica, textul comic, cat si adevarurile expuse ironic in momentul prezentat.

Delia a subliniat ca numarul a fost unul bun, drept pentru care a considerat ca merita un DA.

Sambata 6 Iunie 2020 va avea loc Marea Finala iUmor iar daca artista Magdalena Chihaia va lua din nou cele trei voturi din partea juratilor este automat inclusa in cursa spre marele premiu de 20.000 de euro.

Pentru aceasta insa, ultimul cuvant il are publicul de acasa care prin sms la 1313 isi poate alege artistul preferat in momentul in care prezentatorii Serban Copot si Dan Badea dau START VOT!

Show-ul incepe de la ora 20.00 pe Antena 1.

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Radu Palaniță a câștigat marele premiu Românii au talent! Finala, lider de audienta!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Radu Palaniță a câștigat vineri seară marele trofeu Românii au talent, premiul în valoare de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat concurent. Într-o finală specială, desfășurată de acasă, Radu a reușit să ajungă la inimile oamenilor prin vocea lui și să-i convingă pe telespectatori că merită votul lor și șansa de a triumfa.

 

Pe locul 2, în urma voturilor primite, s-a clasat Siena Vușcan care a obținut premiul de 20.000 euro, iar pe locul 3, tânărul pianist, Mihai Țigaret, care a reușit să câștige 10.000 euro. Cei doi copii au demonstrat, încă o dată, că generația lor este pregătită să impresioneze.

 

Tot aseară, a fost desemnat și câștigătorul premiului de originalitate de 10.000 de euro.

După o săptămână de vot, telespectatorii au ales să-l susțină pe cel mai tânăr concurent al sezonului 10, Vlad Ciobanu, cel care i-a convins cu poeziile recitate.

 

Marea finală Românii au talent a condus detașat topul audiențelor pe toate segmentele de public! La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.3 puncte de rating și 30.3% share față de televiziunea de pe locul secund care a obţinut doar 5.7 puncte de rating și 18.5% share.

 

Peste 2.1 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:11, aproape 3 milioane de români se bucurau de finala de acasă a show-ului.

Seara s-a încheiat cu o declarație încărcată de emoție a marelui câștigător, Radu Palaniță: ”Sunt foarte emoționat, nu credeam că oamenii vor avea atât de multă încredere în mine. Încă nu realizez ce s-a întâmplat. Aș vrea să le transmit tuturor celor care au fost alături de mine și vor fi pe mai departe că acest moment a fost piatra de temelie pentru ceea ce va urma în cariera mea, iar acest lucru li se datorează și lor.”

 

”În viață trebuie să încerci, trebuie să prinzi curajul”, a fost mesajul transmis de câștigătorul sezonului 10 pentru cei care încă nu s-au decis să se înscrie! Cu acest gând, toți cei care au un talent și vor să-l arate întregii țări sunt așteptați pe site-ul romaniiautalent.protv.ro pentru a completa formularul de înscriere pentru sezonul 11 Românii au talent!

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0