marți, martie 19, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăENTERTAINMENTMuzicaFeli și Orchestra Simfonică București aprind luminițele din Sun Plaza

    Feli și Orchestra Simfonică București aprind luminițele din Sun Plaza

    Sun Plaza dă startul sezonului de iarnă printr-un spectacol inedit care va avea ca element central muzica clasică. La ediția din acest an, Feli și Orchestra Simfonică București vor marca momentul aprinderii luminițelor din centrul comercial printr-un concert memorabil.

    „Aprinderea luminițelor în Sun Plaza este deja un eveniment cu tradiție care de la an la an suprinde prin artiștii care ni se alătură cu momente speciale, dar și prin modul un pic altfel de a organiza fluxul evenimentului. De această dată, ne dorim să trezim emoție prin muzică, voie bună și să aducem sentimentul de bucurie specific sărbătorilor de iarnă. De aceea, vom avea pe aceeași scenă două concepte muzicale diferite, care vor uni generațiile și vor oferi o experiență inedită celor care vor veni la eveniment”, au precizat reprezentanții Sun Plaza.

    • Feli și Orchestra Simfonică București vor susține concerte în centrul comercial.
    • Tradiționalul eveniment dedicat aprinderii luminițelor va avea loc pe 14 noiembrie.

    Atmosfera va fi întreținută de Iulian Tănase, realizator de programe radio și scriitor. Evenimentul din 14 noiembrie va începe la ora 19:00, iar la scurt timp, pe scenă vor intra cei 20 de membri ai Orchestrei Simfonice București, formată din instrumentiști valoroși, recunoscuți pentru proiectele muzicale originale pe care le-au dezvoltat de-a lungul timpului.

    Pe parcursul a 30 de minute, aceștia vor încânta publicul cu un concert pe ritmuri clasice, făcând o trecere în revistă a celor mai cunoscute piese semnate de marii compozitori. Pe scenă va intra apoi Feli care va concerta alături de membrii Orchestrei Simfonice București, iar împreună vor marca momentul aprinderii luminițelor din centrul comercial. De asemenea, seara se va încheia cu cele mai noi piese semnate de Feli și band-ul său.

    Citeste si „4 sfaturi pentru o bucătărie modernă”.

    Foto: Vizual companie

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente