vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziunePremieră TVStart FERMA VEDETELOR în grila PRO TV cu trei ediţii pe săptămână

    Start FERMA VEDETELOR în grila PRO TV cu trei ediţii pe săptămână

    Călătoria spre ferma din mijlocul munților Făgăraș este una anevoioasă pentru cei 12 concurenți, dar plină de daruri, oameni buni, umor, cântec și voie bună.

    De marți până joi, Ferma vedetelor le arată telespectatorilor parcursul și experiența celor 6 cupluri în ferma dezafectată și probele grele prin care vor trebui să treacă.

    De la viața de vedetă plină de confort, ieșiri în locuri selecte, concerte, spectacole, prieteni, tehnologie, mașini, telefoane mobile, internet și curent electric, cele 6 perechi vor ajunge într-o fermă, în mijlocul munților, unde se vor trezi de dimineață, vor trebui să muncească cât e ziua de lungă și chiar și noaptea. Îngrijitul animalelor, asigurarea hrănii pentru toți, spălatul la mână și dușul la lighean vor fi doar câteva lucruri din realitatea rurală la care vor fi nevoiți să se acomodeze rapid.

    Viața lor se va schimba drastic timp de trei luni, iar dintre toate lucrurile pe care le vor avea de făcut, cel mai greu va fi să se acomodeze traiului la comun, în condiții grele, cu un minim de confort.

     

    Fiecare dintre ei are o personalitate puternică, iar toate puse la aceeași masă dau naștere atât la comedie, cât și la dramă.

    Monica Bârlădeanu și Nea Rață sunt pregătiți să îi îndrume pe cei 12 concurenți, să le fie alături și să îi ghideze pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit! Chiar dacă totul este la dublu în acest sezon, premiul este unul singur, ceea ce face ca miza concursului să fie una și mai mare!

    Cum se vor descurca cele 6 perechi în Ferma vedetelor, rămâne de văzut, din 13 februarie, de la 21:30, numai la PRO TV!

    Elen Milea - Redactor

    elen.milea fb

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente