EVENTS
Festivalul Crizantema de Aur din Târgoviște își desfășoară cea de-a 54-a ediție, în plină pandemie
Cel mai longeviv festival muzical din România, Crizantema de Aur, se va desfășura, la Târgoviște în perioada 21 – 23 octombrie.
Festivalul Crizantema de Aur de va desfășura sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ajungând la cea de-a 54-a ediție. Prima ediție a festivalului a avut loc în anul 1968, iar de atunci este organizat neîntrerupt în fosta capitală a Țării Românești.
A 54 ediție a Festivalului Crizantema de Aur din Târgoviște
Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova, sunt preocupați de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care a fost inițiată de organizatorii festivalului în anul 2016, în colaborare cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, și care se află în atenția Ministerului Culturii.
Evenimentul se desfășoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, iar concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 3, precum și de Radio România Antena Satelor (seara de gală).
În paralel cu evenimentele muzicale vor avea loc și alte evenimente conexe ce se vor desfășura la Muzeul Casa Romanței, muzeu unic în România. Este vorba despre lansări editoriale și discografice, dezbateri și mese rotunde dedicate celebrării patrimoniului muzical și poetic al romanței.
Ediția a 54 a festivalului se desfășoară cu restricții impuse de reglementările legale actuale.
Sursa: Impact.ro
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni3 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Emisiuni3 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Reality Show4 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie