Connect with us
Redactia Radar de Media

Published

on

A 64-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, desfăşurat anul acesta între 11 şi 22 mai, şi-a premiat duminică seara câştigătorii, într-o ceremonie de premiere dominată de americani.


Marele premiu al festivalului, Palmes D’Or, a fost câştigat de filmul “The Tree of Life”, regizat de Terrence Malick. Drama care îi are în distribuţie pe Brad Pitt şi Sean Penn prezintă povestea unei familii cu trei copii, în anii ’50. Malick nu a urcat pe scenă să-şi ridice premiul, fiind cunoscut pentru timiditatea sa excesivă, aşa că trofeul, înmânat de Jane Fonda, a fost primit în locul lui de către producătorii peliculei, Dede Gardner și Bill Pohlad.

 

Premiul pentru cea mai bună actriță i-a revenit lui Kirsten Dunst, pentru rolul său din “Melancholia”, filmul controversatului regizor danez Lars von Trier care a fost declarat persona non grata la festival, din cauza afirmațiilor sale de simpatie față de Adolf Hitler la o conferință de presă.

 

Cel mai bun actor a fost desemnat Jean Dujardin pentru prestația sa din filmul mut “The Artist”, în care joacă rolul unui star hollywoodian din 1920, a cărui carieră se năruie sub presiunea peliculelor cu sonor.

 

Juriul, prezidat de Robert de Niro, a acordat premiul pentru cel mai bun regizor lui Nicolas Winding Refn pentru thrillerul său de acțiune “Drive”, care îl are în rolul principal pe Ryan Gossling. Nicolas i-a mulțumit lui Ryan, pe care producătorii l-au lăsat să aducă ce regizor și-a dorit pentru realizarea acestui film.

 

Gala de închidere a festivalului a fost prezentată de actriţa franceză Melanie Laurent, care a jucat în filmul lui Radu Mihăileanu, “Concertul”. De altfel, Mihăileanu a fost prezent în competiţia de pe Croazetă, anul acesta, cu “La source des femmes”.

 

Lista completă a câştigătorilor

 

Palme d’Or: “The Tree of Life” de Terrence Malick

Marele premiu al juriului: ex-aequo: “Le Gamin au velo” de Jean-Pierre et Luc Dardenne şi “Once Upon a Time in Anatolia” de Nuri Bilge Ceylan

Premiul de interpretare masculină: Jean Dujardin (“The Artist”)

Premiul de interpretare feminină: Kirsten Dunst (“Melancholia”)

Premiul pentru scenariu: Joseph Cedar (“Footnote”)

Premiul de regie: Nicolas Winding Refn (“Drive”)

Premiul juriului : “Polisse” de Maiwenn

Caméra d’Or (film de debut): “Las Acacias” de Pablo Giorgelli

Palme d’Or pentru scurtmetraj: “Cross (Cross Country) de Maryna Vroda

Premiul juriului pentru scurtmetraj: “Badpakje 46 (Swimsuit 46)” Wannes Destoop

Premiile criticii internaţionale FIPRESCI: “Le Havre” de Aki Kaurismaki (selecţia oficială), “L’exercice de l’etat” de Pierre Schoeller (Un Certain Regard), “Take Shelter” de Jeff Nichols (Semaine de la Critique)

Premiul juriului ecumenic: “This Must Be the Place” de Paolo Sorrentino

Menţiuni speciale ale juriului ecumenic: “Le Havre” de Aki Kaurismaki şi “Et maitenant on va ou?”de Nadine Labaki

Un Certain Regard 2011

Marele Premiu Un Certain Regard (ex-aequo): “Arirang” de Kim Ki-Duk şi “Stopped On Track” de Andreas Dresen.

Premiul juriului: “Elena” de Andrei Zviagintsev

Premiul pentru regie: Mohammad Rasoulof, pentru “Good Bye”

Cinéfondation 2011

Premiul I: “The Letter”, de Doroteya Droumeva

Premiul II: “Drari”, de Kamal Lazraq

Premiul III: “Fly By Night”, de Son Tae-gyum

 

Semaine de la Critique 2011

Marele Premiu Semaine de la Critique: “Take Shelter”, de Jeff Nichols

Quinzaine des Réalisateurs 2011

Premiul Art Cinema: “Les Géants” de Bouli Lanners

Premiul SACD: “Les Géants” de Bouli Lanners

Premiul Label Cinéma Europa: “Atmen” de Karl Markovics

“Coup de coeur”: “Play” de Ruben Östlund

 

Sursa: OK!

Foto Credit: festival-cannes.com

Comentarii

comments

Advertisement
7 Comments

7 Comments

  1. Avatar

    Vanilie

    14 septembrie 2011 at 19:46

    Suna interesant Drive, cred ca dau si eu o tura pe la cinema in weekend

  2. Avatar

    Ramon

    13 septembrie 2011 at 19:29

    E un film nabadaios, se cere vazut

  3. Avatar

    radutza

    12 septembrie 2011 at 16:50

    Superb o sa fie , clar ca o sa merg la premiera

  4. Avatar

    marin

    11 septembrie 2011 at 14:34

    cred ca o sa fie genial

  5. Avatar

    Pandora

    11 septembrie 2011 at 01:44

    Uuuhuuu deja? super, ma macina curiozitatea:D

  6. Avatar

    tadu

    9 septembrie 2011 at 11:13

    Nu stiam ca o sa il putem vedea in cinema, foarte tare

  7. Avatar

    Florin

    9 septembrie 2011 at 00:04

    Pe 16 apare si la noi Drive, abia il astept

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook

IN Trending