Connect with us
Redactia Radar de Media

Published

on

Lungmetrajul “Nymphomaniac Vol. II”, de Lars von Trier, a fost interzis în cinematografele româneşti, unde urma să ruleze din 7 februarie, după ce a primit din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea “I.M.-18-XXX” – filme interzise minorilor şi proiecţiei cu public.

Comisia va elibera certificatul de clasificare abia în data de 30 ianuarie. Deocamdată, notificarea a fost făcută doar telefonic, urmând ca distribuitorul Independenţa Film să depună o contestaţie imediat ce va primi informarea oficială, scrie Agentia Mediafax.

“Nymphomaniac Vol. I”, în regia lui Lars von Trier, care este difuzat deja în cinematografele din România din 17 ianuarie, a primit de la CNC clasificarea “IM-18″.

Acest “caz de cenzură”, potrivit comunicatului, este unic în Europa, România fiind singura ţară în care “Nymphomaniac Vol. II” este interzis. În celelalte ţări în care a fost lansat, filmul lui Lars von Trier a primit următoarele clasificări: Estonia – “R14″ pentru “Vol. I” şi “R16″ pentru “Vol. II”, Germania – “R16″ pentru ambele părţi, Danemarca – “R15″ pentru ambele părţi, Olanda – “R16″ pentru ambele părţi, Franţa – “R12″ pentru “Vol. I” şi “R16″ pentru “Vol. II”, Cehia – “R18″ pentru ambele părţi şi Elveţia – “R16″ pentru ambele părţi.

Centrul Naţional al Cinematografiei este autoritatea care asigură clasificarea filmelor difuzate în România. Conform legii, clasificarea este următoarea: filme pentru audienţă generală, semnalizate prin marcajul “A.G”., filme care pot fi vizionate de copii sub 12 ani, numai cu acordul părinţilor, semnalizate prin marcajul “A.P.-12″, filme nerecomandate tinerilor sub 15 ani, semnalizate cu marcajul “N-15″, filme interzise minorilor, semnalizate prin marcajul “I.M.-18″, filme interzise minorilor şi proiecţiei cu public, semnalizate prin marcajul “I.M.-18-XXX” (cazul “Nymphomaniac Vol. II”) şi filme cu interdicţie de comunicare, semnalizate cu marcajul “I.C.”

Potrivit sursei citate, “Nymphomanic Vol. II” nu este singurul film care a primit o astfel de clasificare din partea CNC. Astfel, în martie 2008, filmul horror “Saw IV” a primit rating-ul “IM-18-XXX”, pentru “scene cu un conţinut excesiv de cruzime sau sadism”. Totuşi, la contestaţia distribuitorului News Films, comisia CNC s-a reunit pentru o nouă vizionare şi a admis contestaţia, astfel că filmul “Saw IV” a putut rula în cinematografele din România cu clasificarea “IM-18″.

Filmul “Nymphomaniac Vol. II” avea programată premiera în cinematografele româneşti pe data de 7 februarie.

Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending