Connect with us

Emisiuni

FINALA: Alex Bălan și Cristian Voicu se luptă pentru marele premiu CHEFI LA CUŢITE. Finală de la Antena 1 se bate cu Pompei de la PRO TV!

Avatar

Published

on

Marți, 15 noiembrie, de la 20.30, Antena 1 difuzeaza finala celui de-al doilea sezon „Chefi la cuțite”. Ediția aduce și o premieră, pentru că numai doi finaliști se vor întrece azi în bucătărie pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Alex Bălan din echipa roșie condusă de chef Bontea și Cristian Voicu din echipa gri condusă de chef Dumitrescu sunt cei doi finaliști ai sezonului, în vreme ce echipa neagră a lui chef Scărlătescu nu are sezonul acesta niciun reprezentant în finală.

 

[rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”RED”]G[/rdmof_dropcaps]Finala Chefi la Cuţite de la Antena 1 va fi difuzată în intervalul orar 20:30-23:30, în timp ce PRO TV va difuză în intervalul 20:30 – 22:30, filmul artistic Pompei şi reality show-ul Supravieţuitorul (22:30-23:30). 

chefi-la-cutite-antena-1-finala-2

 

Seara de luni a adus la „Chefi la cuțite” ultimele probe eliminatorii și alegerea celor doi finaliști. După ce au gătit alături de cei dragi – soți, soții sau mame – și după ce și-au așezat în farfurie autograful culinar, semifinaliștii au așteptat decizia celor trei chefi cu sufletul la gură. Jurații au degustat și au punctat: unele dintre dish-uri au fost de-a dreptul spectaculoase și i-au făcut pe chefi să exclame de uimire și plăcere, în vreme ce altele au fost aspru depunctate. „Am notat cu doi farfuria ta”, i-a spus trist chef Scărlătescu lui Robert, singurul concurent din echipa sa ajuns până aici. Seara s-a încheiat cu o premieră: finala care se joacă azi are numai doi reprezentanți, Alex și Cristian, care, alături de chefii lor, au primit vestea cu o bucurie de nestăpânit.

 

[rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”BLUE”]A[/rdmof_dropcaps] Semifinala „Chefi la cuțite” a fost lider de piață luni seara la Antena 1, astfel că în minutul de maximă audiență de la 22.14 show-ul obținea pe publicul comercial un vârf de audiență de 13,7 puncte de rating și 32,7 % cota de piață, aproape dublu față de următorul clasat, Pro Tv, care avea tot atunci 7,8 puncte de rating și 18,7 % cota de piață.

În intervalul orar 20.32-23.32, „Chefi la cuțite” a fost lider de audiență cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 10,5 puncte de rating și 27,1 % cota de piață, în timp ce pe locul secund se clasa Pro Tv cu 8 puncte de rating și 20,8 % cota de piață.

La orașe Antena 1 a condus cu o medie de 8,6 puncte de rating și 19 procente din cota de piață, locul doi fiind adjudecat de Kanal D cu o medie de 7,6 puncte de rating și 16,8 % cota de piață.

 

Azi de la 20.30 se joacă marea finală „Chefi la cuțite” între Alex Bălan și Cristian Voicu, roșu versus gri, Bontea versus Dumitrescu. Cine pleacă acasă învingător și cu premiul de 30.000 de euro rămâne de văzut în seara aceasta la Antena 1, după Observator Special.  

 

Foto Credit: ANTENA 1

Sursa cifre: KANTAR MEDIA

 

Comentarii

Emisiuni

Despre situaţia gărilor litoralului românesc, duminică la „Asta-i România!”

Avatar

Published

on

            Duminica aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D, o nouă ediţie Asta-i România !” intră în casele românilor. În plin sezon estival, echipa emisiunii ne prezintă situaţia dezastruoasă din  gările litoralului românesc. Imagini surprinse în vagoanele care duc la mare, cu peroane prin care am putea ajunge, ne sperie, iar acestea reprezintă din păcate, o realitate.

 

Vagoanele arată exact ca acum 30 de ani, nimic schimbat.  „Nostalgicii” pot fi fericiţi că au parte de o călătorie cu acelaşi tren cu care au mers în copilărie. Mai grav este că, deşi există risc de îmbolnăvire, iar virusul care a blocat o lume întreagă încă îşi face simţită prezenţa, călătorii nici nu se pot spăla pe mâini, pentru că nimic nu funcţionează.

Vara îşi intră în drepturi, iar gările de pe litoral îşi aşteaptă călătorii români şi străini. Gara din Constanţa, poarta de intrare în cel mai vizitat oraş în sezonul estival, trebuia să fie demult renovată, măturată măcar, şi pusă pe o hartă turistică europeană. Gara e un şantier, iar turiştii care vin la mare, fac un adevărat test de echilibristică pentru a coborî din vagoane, printre materialele de construcţii, ori ca să ajungă la peron.

 

Unul dintre exemple este Tuzla, loc care „ascunde” una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice, cu nisip fin şi apă verde turcoaz, cum nu mai găseşti pe litoralul românesc. Locul este un adevărat paradis căutat de turişti de pretutindeni. Din păcate, cine soseşte cu trenul în Gara Tuzla, are parte de o imagine şocantă. Gările Eforie şi Costineşti au peroane care arată ca după război, iar aceste imagini îi poartă pe vizitatori mai degrabă înapoi în timp.

Murdăria din gări şi vagoane, lipsa condiţiilor de călătorie şi biletele scumpe, raportat la aceste condiţii de drum sunt motivele pentru care românii merg tot mai rar cu trenul. Urmăriţi duminică, de la ora 14:30, un material inedit la Asta-i România !”, emisiune prezentată de Mihai Ghiţă, la Kanal D.

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

George Mihai, gazda „ROventura”, uluit de frumuseţile unui sat din România

Avatar

Published

on

            Sâmbătă de la ora 15:00, la Kanal D urmăriţi o nouă ediţie ROventura”. George Mihai, gazda emisiunii, a fost impresionat de unul dintre locurile mai puţin ştiute din ţara noastră, o destinaţie ideală de vacanţă.

 

Cu toate că a străbătut ţara în lung şi-n lat şi se poate mândri că a văzut locuri pe care mulţi dintre noi nu am reuşit încă să le vedem, călătorul nostru a ajuns la o destinaţie care l-a cucerit iremediabil. După 10 zile petrecute în Delta Dunării, în zona Clisurii, aproape de intrarea în ţară a „Amazonului Europei”, George Mihai are o perspectivă completă asupra turismului din jurul acestui curs de apă absolut fabulos.

„Cu adevărat uluit am fost, odată ce am ajuns la Berzasca, în Caraș-Severin. Nu prea bătusem zona asta, vă mărturisesc. Deşi albia Dunării nu e la fel de spectaculoasă ca în zona Eselnisa – Dubova, din Mehedinţi, aveam să descoperim că oamenii locului fac eforturi să ţină pasul şi au investit enorm în dezvoltarea turismului. Am petrecut noaptea în singurul complex hotelier lacustru din România. Să pescuieşti de pe terasa bungalow-ului tău privat, să deschizi fereastra şi să priveşti direct în altă ţară vecinii sârbi, acestea nu sunt lucruri pe care le poţi trăi oriunde. Am trăit o experienţă cu adevărat fabuloasă!” mărturiseşte  George Mihai despre călătoria sa.

„Tot la Berzasca m-am bucurat şi de, probabil, una din cele mai frumoase piscine infinite din România. O experienţă de neuitat care mi-a marcat întreaga călătorie din Clisura Dunării şi pe care abia aştept să v-o dezvălui, sâmbăta aceasta, la „ROventura!”, a mai adăugat prezentatorul emisiunii.

 

Aşadar, nu rataţi mâine, de la ora 15:00, o nouă ediţie „ROventura”, prezentată de George Mihai şi Andreea Stravoiu, la Kanal D.

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Au început preselecţiile pentru show-ul iUmor. Se caută numere de comedie care să doboare noi recorduri

Avatar

Published

on

            iUmor a început preselecțiile pentru sezonul cu numărul nouă, la Antena 1, iar înscrierile se pot face deja pe http://casting.a1.ro/iumor/.

 

De-a lungul celor opt sezoane de până acum, umoriști de peste tot i-au făcut pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac să râdă, i-au uimit sau i-au șocat cu numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, iar cei care vor să participe în noul sezon se pot înscrie pe adresa casting.a1.ro. Indiferent dacă au sau nu experiență pe scenă, oricine crede că le poate demonstra juraților că nu le-au văzut încă pe toate, se poate înscrie la castingul pentru următorul sezon.

 

iUmor este singura emisiune TV din România cu aproape două milioane de abonați pe canalul de YouTube care „savurează” din plin clipurile concurenților și invitaților, ce au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube iUmor a acumulat peste 1,3 miliarde de vizionări, iar în continuare, cel mai apreciat număr de până acum rămâne cel al lui Ionuț Rusu, din sezonul cu numărul 2, cu peste 14 milioane de vizualizări.

 

Cei opt câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul 1), Maria Popovici (sezonul 2), Doina Teodoru (sezonul 3), Ana Maria Calița (sezonul 4), Andrei Cojocaru (sezonul 5), Irena Boclincă (sezonul 6), Mukinka (sezonul 7) și Edi Văcariu (sezonul 8).

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0