vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăAUDIENȚE TVFinala Mireasa, lider de audiență! Maria și Liviu sunt câștigătorii celui de-al...

    Finala Mireasa, lider de audiență! Maria și Liviu sunt câștigătorii celui de-al treilea sezon!

                Finala celui de-al treilea sezon al emisiunii Mireasa, difuzată duminică, între orele 15.30 – 18.58, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național.

     

     

    Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 2.8 puncte de rating și 16.1 % cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat PRO TV cu o medie de 2 puncte de rating şi 11.7% cotă de piaţă.

     

    Ultima ediție din acest sezon a fost lider și la nivelul întregului public din mediul urban cu o audiență medie de 3.9 puncte de rating și 14.3% cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de România TV cu 2.8 puncte de rating și 10.5% cotă de piață. Şi la nivel național, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, cu 4.9 puncte de rating şi 16.7% cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Kanal D cu 2.8 puncte de rating şi 9.5% cotă de piaţă.

     

    În minutul de aur, 15.47, peste un milion de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1, mai mult decât dublu faţă de cei care urmăreau atunci PRO TV.  

     

    Cel de-al treilea sezon al emisiunii nu a fost lipsit de emoții și răsturnări de situații. ”Va fi o finală cu totul specială, suntem în mijlocul pădurii, iar jurămintele lor vor fi rostite într-un cadru feeric. Momentul vine însă și cu părere de rău, pentru că v-ați obișnuit să îi vedeți în fiecare zi pe concurenții voștri preferați”, a spus Simona Gherghe, gazda emisiunii Mireasa.

     

    Cei de acasă au decis că marii câștigători ai celui de-al treilea sezon sunt Liviu și Maria, care au spus ”Da” în fața ofițerului de stare civilă. „Te iubesc așa cum nu am iubit pe nimeni niciodată” a spus Liviu emoționat. Andreea și Marian, dar și Ana și Bogdan au decis și ei să își unească destinele, chiar dacă aceștia s-au clasat pe locul doi și, respectiv patru. Aflați pe locul trei în topul preferințelor celor de acasă, Izabela și Blaze și-au rostit jurămintele de iubire, însă un document necesar care nu a fost eliberat la timp i-a împiedicat să pășească și în fața ofițerului stării civile.

     

    Totodată, toate fetele bune de măritat, potenţialii gineri sau pãrinţii care îşi visează copiii miri se pot înscrie la casting pentru cel de-al patrulea sezon al celui mai iubit reality show matrimonial din România. Înscrierile se pot face deja pe pagina https://casting.a1.ro.

     

    Sursa: Kantar Media
    Copyright: ARMADATA S.R.L.
    Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
    Analiza este făcută pe target-urile 18-49 Urban, All urban și Național
    Perioada 1 august 2021

     

     

     

    Bianca Bujor - Editor Coordonator

    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro

    Bianca Bujor - Editor Coordonatorhttps://www.radardemedia.ro
    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente