Connect with us

Seriale

Finalul celui de-al doilea sezon “Victoria”, duminică, la Happy Channel

Published

on

Foto Credit: HAPPY CHANNEL

Serialul britanic “Victoria” ajunge duminică la finalul celui de-al doilea sezon. Happy Channel difuzează, în premieră, ultimele episoade din această parte, care pot fi urmărite de telespectatori astăzi, mâine și duminică, de la ora 20.00.

La începutul lunii noiembrie, Happy Channel a adus în fața publicului filmul “Victoria” – câștigător a numeroase premii, printre care și “serialul britanic al anului 2017”, iar duminică (18 noiembrie) va difuza sfârșitul celui de- al doilea sezon al producției. Ultimul episod invită telespectatorii să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă. “De Crăciun familiile se reunesc. Este o perioadă dedicată păcii și gândurilor bune”, aceasta este atmosfera în care vor fi surprinși protagoniștii și apropiații lor în finalul celei de-a doua părți.

“Victoria” îi are în rol principal pe actorii Jenna Coleman și Tom Hughes, și se concentrează pe primii ani ai domniei Reginei Victoria a Marii Britanii, inspirându-se din jurnalele Reginei pentru a realiza un portret al transformării ei într-un monarh respectat.

Începând din 29 noiembrie, la Happy Channel începe maratonul filmelor de Crăciun, aducând în premieră producții de sezon pentru telespectatori, care vor putea fi urmărite de luni până vineri, de la ora 18:00 la 20:00, cu reluare la 23:30.

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending