Televiziune
FLASH. Joe Biden, subiectul zilei al televiziunilor din România

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a ajuns, marţi după-amiază, la Bucureşti, împreună cu soţia sa, pentru o vizită oficială de două zile, iar de atunci, el a devenit subiectul zilei al televiziunilor din România, care îi urmăresc şi îi comentează fiecare pas.
Pe durata celor două zile, Biden se va întâlni cu preşedintele Băsescu, cu premierul Ponta şi cu societatea civilă, tema centrală fiind situaţia regională, scrie Mediafax.
Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a afirmat, marţi, în discursul de la Baza 90, că Statele Unite au „o obligaţie sacră” să fie alături de România, el dând asigurări că „naţiunile din NATO nu sunt singure”.
„Consider că sunteţi cea mai bună generaţie de luptători. V-am văzut în Bosnia şi Kosovo, în Bagdad, Fallujah, Kabul şi Kandahar. Sunteţi un grup extraordinar, un grup de patrioţi care păzesc libertatea în Europa. Sunt deosebit de mândru de dumneavoastră. Este o obligaţie sacră să fim alături de voi şi de NATO.”, a spus acesta.
Din momentul sosirii sale în România, toate televiziunile, şi nu numai, au fost cu ochii pe oficialul american şi soţia sa. Chiar şi în momentul în care cei doi au ieşit să se relaxeze în Centrul Vechi al Capitalei nu au scăpat de curiozitatea jurnaliştilor, care i-au pândit în permanenţă.
-
Grila de programe4 zile ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Program TV6 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV6 zile ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE2 ore ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale2 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV7 zile ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Special TV3 săptămâni ago
PRO TV difuzează mâine interviul eveniment. Prințul Harry: Lumini și umbre ”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului