Florin Iordache, fost membru al trupei Krypton, urcă pe scena X Factor în calitate de concurent - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Emisiuni

Florin Iordache, fost membru al trupei Krypton, urcă pe scena X Factor în calitate de concurent

Published

on

Foto Credit: Antena 1

Fostul membru al trupei Krypton, Florin Iordache, revine pe micile ecrane, dar în calitate de concurent! Prestația lui va putea fi văzută diseară, de la 20.30, la Antena 1, în cea de-a șaptea ediție X Factor din acest sezon.

După o absență de aproape trei ani de pe scenă, Florin Iordache, fostul membru al trupei Krypton, și-a făcut curaj să cânte din nou în fața unei audiențe mari. În calitate de concurent, acesta e nerăbdător să afle ce spun jurații despre prestația sa. ”Sunt emoționat, se spune că e ca mersul pe bicicletă și pentru mine nu ar fi bine, ultima dată când m-am urcat pe una am reușit se merg doar 200 de metri înainte să cad”, glumește Florin, căruia i-a lipsit energia din concerte. ”Am avut experiențe foarte frumoase cu Krypton, mai ales că am cântat prin toată țara. Am trecut prin multe împreună și nu e tocmai ușor cu două personalități puternice într-o trupă”, a mai spus acesta.  

Ce vor spune Delia, Loredana, Florin Ristei și Ștefan Bănică despre prestația sa și dacă Florin Iordache va obține cale liberă către Bootcamp, cei de acasă pot afla vineri, de la 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție X Factor. 

Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, Florin Ristei va fi mentorul grupei de Fete, în timp ce Delia va lucra anul acesta cu Grupurile. Loredana va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți. 

X Factor 10 se vede diseară, de la ora 20.30, la Antena 1, când concurenții continuă să se dezvăluie în fața celor patru jurați. Mai mult, în cel de-al zecelea sezon X Factor, Delia, Loredana, Ștefan Bănică și Florin Ristei vor fi mai aproape de public cu o colecție dedicată celor mai mari fani! Așadar, cei de acasă pot găsi o serie limitată de tricouri cu design inspirat din universul X Factor, în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending