Connect with us

Emisiuni

Florin Piersic, invitat la „Agentul VIP” pe 1 ianuarie 2014!

Published

on

Reclame

Prima zi a noului an aduce la Antena 2, in cadrul emisiunii “Agentul VIP”, un invitat special: marele actor Florin Piersic.

“Este cadoul meu pentru telespectatorii nostri fideli. Sunt foarte emoţionat că Florin este în platoul emisiunii pentru că e ca şi cum m-aş întâlni cu cineva din familie, simt un sentiment puternic de regăsire,”, spune gazda emisiunii.

“Gata, copii, m-aţi aplaudat destul, o să mă obişnuiesc” a deschis emisiunea în ropote de aplauze, actorul, care a continuat: “e prima data când pun costumul asta, măi copii, şi de-asta n-am vrut să­­-mi fac intrarea în platou pe unde se face de obicei, pentru ca nu m-au nimerit cu măsurile la pantaloni, de-asta stau pe scaun”, a adăugat cu umor-i carecteristic, Florin Piersic.

“Staţi să vă spun o întâmplare, dragii mei, eu am 177 de ani, şi peste 27 de zile împlinesc 128. Am colegi, nu pot să le dau nume, care-şi scad vârsta, unii abia şi-au făcut buletin. Dar eu îmi tot adaug. Stimaţi spectatori, dragi telespectatori, cameramani, să vă spun o întămplare….”

Şi timp de minute în şir, ore chiar, platoul emisiunii “Agentul VIP” a fost invadat de minunatele poveşti ale maestrului.

RADAR DE MEDIA va invita sa-l urmariti pe invitatul lui Cristi Brancu, la Antena 2, incepand cu ora 21.30.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending