Emisiuni
Florin Ristei prevede primele greutăți în grupa sa la X Factor

Loredana, Delia și Florin Ristei și-au adăugat noi concurenți în grupele lor din Bootcamp, seara trecută, în cea de-a treia ediție X Factor, la Antena 1.
Corul Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu a deschis în mod magistral seara, oferind celor de acasă, dar și juraților, un moment impresionant. Pentru Florin Ristei votul decisiv a venit ușor în cazul Deliei Andrei, care l-a uimit din clipa în care a început să cânte. ”Când a început piesa, s-a schimbat complet. Sper să nu fie greu de lucrat cu ea, am văzut că e reținută, introvertită, dar poate dacă apăsăm pedalele potrivite o scoatem din starea asta”, a mărturisit juratul. Iar dacă Delia a ales să aibă în grupa sa și un element clasic, prin Quartet Belcanto, Loredana le-a urat ”Bun venit” în grupa sa Monicăi Silaghe, dar și lui Robert Cristian, un tânăr care cântă încă de pe vremea când ”împărțea banii de mâncare cu pisica”, după cum mărturisește chiar el.
X Factor 10 se vede şi vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, când concurenții continuă să se dezvăluie în fața celor patru jurați. Delia, Loredana, Ștefan Bănică și Florin Ristei au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, Florin Ristei va fi mentorul grupei de Fete, în timp ce Delia va lucra anul acesta cu Grupurile. Loredana va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți.
Mai mult, în cel de-al zecelea sezon X Factor, Delia, Loredana, Ștefan Bănică și Florin Ristei vor fi mai aproape de fani cu o colecție dedicată telespectatorilor! Așadar, cei de acasă pot găsi o serie limitată de tricouri cu design inspirat din universul X Factor, în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Sport2 săptămâni ago
La ce post TV vedem meciul ROMÂNIA – FINLANDA
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13-19 Iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 11 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE3 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!