Connect with us

Emisiuni

Florin Siriac, preferatul publicului în cea de-a patra ediție iUmor

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
Reclame

Florin Siriac, un bârlădean care a urcat pentru prima dată pe o scenă la iUmor este preferatul publicului și cel care a primit cele mai multe voturi în aplicație în cea de-a patra ediție iUmor, care a fost lider absolut de audiență, astfel că a fost trimis în marea finală.

Florin Siriac, Groparul pe numele său de scenă, a venit să povestească amintiri din viața sa la Bârlad sau… ”un fel de stand up”. ”Am mai multe, dar trebuie să mi le mai amintesc, n-am mai fost niciodată pe scenă”, a spus acesta. Iar dacă începutul a fost mai greu, Florin s-a relaxat pe parcurs.

”Nu a existat niciodată în istoria iUmor, cel puțin din punctul meu de vedere, o asemenea răsturnare de situație, ca în cazul acestui băiat. Orice l-ai fi întrebat, avea un mod extraordinar de a-ți răspunde! E o specie ciudată de umor involuntar”, a mărturisit Mihai Bendeac. Abia după aproape o jumătate de oră în care a stat pe scenă, cei trei jurați l-au lăsat cu greu să plece, dar cu trei voturi de DA.

Mai mult, succesul lui Florin l-a emoționat până la lacrimi pe Dan Badea. ”M-ai făcut să plâng. Mă crezi când îți spun că sunt fericit pentru tine? M-a luat prin surprindere, cum a început faă de cum a terminat și nu doar povestea lui de viață, ci faptul că avea o bucurie în ce făcea! M-a luat un val… am râs, am râs… acum o să zică o țară întreagă că Badea plânge la iUmor”, a spus prezentatorul iUmor.

Prezența lui Florin Siriac a făcut deliciul publicului, astfel că acesta a strâns cele mai multe voturi prin intermediul aplicației și a fost trimis direct în finala iUmor, alături de câștigătorii celorlalte ediții: Irena Boclincă, Vasi Borcan și Varză.

În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending