Connect with us

EVENTS

FLY BEYOND THE SUNSET, la singurul festival de edutainment din România

Published

on

Mullen România semnează conceptul ediției din 2022 a Flight Festival, singurul festival de edutainment din România, care îmbină muzica, arta și tehnologia, pe parcursul a 17 zile de explorare, descoperiri și distracție. FLY BEYOND THE SUNSET este provocarea lansată oamenilor să se aventureze dincolo de linia orizontului cotidian, unde se vor bucura de un multivers plin de experiențe surprinzătoare, dinamice și incitante.

Flight Festival va avea loc între 26 august – 11 septembrie și va cuprinde un mix de concerte, conferințe și demo-uri de tehnologie, spectacole și workshop-uri de teatru, proiecții de film și instalații new media art, desfășurate pe Aerodromul Cioaca, pe malurile râului Bega, la Iulius Garden dar și în alte locații din Timișoara, oraș ce va fi Capitală Culturală Europeană în 2023.

Conceptul și campania dedicată ediției din acest an urmează traiectoria celor 3 piloni ai festivalului, conturând o călătorie multidisciplinară pentru participanți. Astfel, lineup-ul Flight Festival va aduce pe scenă cei mai buni artiști din România, precum și artiști internaționali care nu mai au nevoie de prezentare, în timp ce, pentru pasionații și experții în tehnologie, evenimentele și activările pregătite se vor ridica la standarde regionale. Totodată, Flight Festival le va oferi cinefililor un program bazat exclusiv pe filme premiate la marile festivaluri internaționale de profil și va fi, în același timp, un festival al școlilor și universităților de teatru, animat de actori de renume (și) dincolo de granițele țării, care vor asigura atât spectacole, cât și ateliere pentru studenți.

„În 2022, Flight Festival va zbura la cea mai mare altitudine de până acum. Ne-am propus să le oferim oamenilor un spațiu unic, în care interesele și pasiunile lor diverse se întâlnesc cu experiențe unice. Și ne bucurăm că facem această călătorie alături de Mullen România, un co-pilot excelent, și de celelalte echipe implicate, care completează de minune echipajul nostru. Împreună, am pus festivalul pe ruta și traiectoria dorită și le promitem participanților și partenerilor <<a journey to remember>>. Și, aruncând o privire spre zările ceva mai îndepărtate, ne bucurăm că Flight Festival se pregătește să fie parte din activitățile asociate statutului de Capitală Culturală Europeană al orașului Timișoara, în 2023”, a declarat Ovidiu Megan, co-founder Flight Festival.

„Pentru noi, e sărbătoare când avem ocazia să lucram cu și la un produs unic. Iar Flight Festival este one of a kind. Așa că am început de la a înțelege foarte bine viziunea și nevoile echipei pentru ca, urmând această pistă, să dezvoltăm conceptul care exprimă perfect misiunea și spiritul festivalului, alături de o campanie dedicată care să-i asigure o decolare de succes. Am pornit de la combo-ul entertainment plus educație, cu caracter multidisciplinar și am mixat pilonii într-un itinerariu și o umbrelă personalizate pe gustul publicului millennial”, a adăugat Florian Langa, Senior Copywriter, Mullen România.

Pentru identitatea vizuală, ne-am imaginat arhetipul omului din multivers, care se definește prin deschiderea către o varietate de experiențe culturale, senzoriale și educaționale și e mereu avid să descopere și să se reinventeze”, a completat Dan Drăgan, Senior Art Director, Mullen România.

Campania de promovare se desfășoară atât online, cât și offline, cu un mix de comunicare completat de Initiative și Golin. Astfel, experiențele de la Flight Festival sunt promovate în Social Media, pe principalele platforme (Facebook, Instagram, TikTok și YouTube), precum și prin activități de PR online, campanii Pay Per Click și campanii cu influenceri. În offline, promovarea este asigurată atât prin ATL outdoor convențional (bannere, mesh-uri, afișe, branding tramvaie și autobuze), cât și prin suporturi și execuții neconvenționale.

Conceptul de festival multidisciplinar, construit pe baza blend-ului special dintre educație, cultură și divertisment, se diferențiază cu ușurință de celelalte festivaluri din România, care le oferă participanților un singur tip de experiență. \

Echipele implicate în campanie:

Flight Festival: Ovidiu Megan (Co-FOUNDER Flight Festival), Cezar Stoienescu (Co-FOUNDER Flight Festival), Vlad Garboni (Co-FOUNDER Flight Festival), Daniel Lupu (Marketing & PR Flight Festival).

Mullen: Silviu Antohe (Executive Creative Director), Florian Langa (Senior Copywriter), Dan Drăgan (Senior Art Director), Alex Ranete (Graphic Designer), Andra Panaitescu (Client Service Director), Maria Barbu (Senior Account Executive), Mara Grigorescu (Account Director), Adrian Radu (AV Director).

Advertisement

Golin: Larisa Hladiuc (Senior Media Associate), Adriana Georgescu (Digital Strategist).

Initiative: Andreea Dinescu (Deputy Managing Director), Cristian Lincu (Account Manager), Miu Alexandru (Senior OOH Manager), Andreea Varlan (OOH Media Buyer), Cosmin Oțel (Digital Strategy Director), Răzvan Mihai (Digital Account Executive), Cătălina Ghita (Radio Media Buyer).

###

Despre Flight Festival 

Flight Festival a luat naștere în 2019 ca un festival de muzică, artă și tehnologie dezvoltat de organizatori în contextul în care orașul Timișoara va găzdui Capitala Culturală a Europei în anul 2023. Obiectivul festivalului constă în introducerea a cât mai multor participanți în fascinanta lume a fenomenului cultural și de a poziționa orașul Timișoara pe harta festivalurilor relevante din Europa. În contextul pandemiei, Flight Festival a fost unul dintre puținele evenimente culturale de anvergură din România care nu s-a anulat, ci s-a reinventat pentru a putea oferi spectatorilor, în condiții de siguranță maximă, bucuria participării la un festival.

Evenimentul este organizat de Fundația Flight din Timișoara cu sprijinul autorităților locale și al partenerilor din mediul de afaceri (George by BCR, Heineken, Aptiv, Continental, Hella, Nokia, Atos și mulți alții). 

Despre MullenLowe

De 29 de ani în România, MullenLowe este o agenție de creație, marketing și brand strategy, care își propune să își păstreze mentalitatea de creativitate antreprenorială și spiritul dinamic. Agenția se poziționează ca challenger al modului de operare tradițional în procesul de creație și adoptă un model de lucru bazat pe integrare și perspectivă holistică asupra comunicării.

Produsul creativ semnat MullenLowe este gândit mai degrabă ca o soluție de business și nu doar de comunicare în parteneriatul cu clienții, prin gândire creativă, inovație media și un customer journey care diferențiază brandul clienților noștri în peisajul intens competițional.

MullenLowe Romania face parte din rețeaua globală MullenLowe, una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în America, EMEA si APAC, unul dintre holdingurile Interpublic Group of Companies. În România, agenția face parte din Lowe Group, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piață.

Advertisement

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending