Connect with us

Digital

Foodwise Marketing a implementat campania de vară Ciucaş

Published

on

Reclame

Foodwise Marketing a coordonat şi implementat campania promoţională estivală pentru marca Ciucaş, berea numărul unu în categoria economy. “Fii şerif la relaxare şi pleci pe premiu călare” s-a auzit vara aceasta în zece judeţe din ţară, pe parcursul a patru luni de zile. Campania a debutat pe 15 aprilie şi s-a încheiat pe 31 august.

Campania Ciucaş, pentru cel de-al treilea an consecutiv, a făcut înconjurul ţării şi a avut ca premii 4000 de biciclete, pregătite pentru fanii berii. În perioada 15 aprilie-15 iunie, participanţii la concurs au cumpărat două beri Ciucaş, au răzuit talonul primit prin care puteau câştiga chiar o bere pe loc. Apoi, au completat cuponul, l-au depus în urna special amenajată în locaţiile participante la concurs pentru a intra în cursa pentru o bicicletă de şerif. Între 16 iunie şi 31 august, norocoşii au fost extraşi. “Şi în acest an am fost aproape de fanii Ciucaş cu această campanie prin care i-am încurajat să facă mişcare şi apoi să se relaxeze, iar pentru aceasta am oferit ca premii cele 4000 de biciclete. Împreună cu echipa agenţiei am încheiat cu brio o campanie deloc uşoară, care a necesitat o  mobilizare mare de forţe”, declară Irina Tcaciuc (Off Premise Channel Manager).

Campania s-a încheiat cu succes, dovadă fiind procentul vânzărilor care a înregistrat o creştere de 15% pe perioada campaniei faţă de anul precedent.

Întreaga desfăşurare de forţe din cele 4000 de locaţii a fost coordonată de echipa Foodwise Marketing, care a pregătit materialele de comunicare şi a implementat campania. “Fii şerif la relaxare şi pleci pe premiu călare” a fost o campanie la care am muncit cu drag alături de colegii mei şi ne-am bucurat de un sprijin extraordinar din partea echipei de vânzări Ursus Breweries. Ne-a plăcut foarte mult această campanie pentru că am interacţionat direct cu mulţi consumatori, am avut oportunitatea de a culege  informaţii  valoroase de pe teren şi, mai mult decât atât, am văzut cu ochii noştri consumatorii care  trăiesc  love mark-ul Ciucaş”, spune Cristina Ionescu, Account Manager.

Văru’ Săndel, care a fost şi în acest an amfitrionul campaniei, ne-a însoţit în peste 100 de locatii şi a extras din urnă câştigătorii: “Am fost copleşit de bucuria cu care am fost primit de către fanii Ciucaş. Am făcut o adevărată echipă cu oamenii cu care am lucrat şi mă bucur că şi anul acesta toată campania s-a terminat cu multe amintiri frumoase”, conchide Văru’ Săndel.

Echipa Foodwise Marketing care a lucrat la acest proiect este formată din: Cristina Ionescu (Account Manager), Ioana Neţu (Senior Account Executive), Alexandru Mihăilescu (Graphic Designer), George Păun (BTL  Manager), Alina Samoilă (Project Coordinator).

Din partea Ciucaş au lucrat la dezvoltarea campaniei: Emma Coman (Brand Manager), Irina Tcaciuc (Off Premise Channel Manager), Georgian Ciotîrcă (Junior On Premise Channel Manager).

Foodwise Marketing este o divizie specializată ce comunică pentru clienţii din zona de food & beverages, lansată de grupul de comunicare Hello. Portofoliul cuprinde companii şi branduri precum Ursus Breweries (Ursus, Timişoreana, Ciucaş), PPD România (cu marci ca J&B, Johnnie Walker, Smirnoff, Tazovsky Vodka, Campari, Cinzano, Aperol), Coca-Cola HBC, Macromex (Edenia), Royal FrieslandCampina (Napolact), Lactalis Group, Hame, Prutul.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending