Connect with us

Sport

Fotbal: Meciul Ungaria – România va avea loc cu porţile închise; FIFA a respins apelul federaţiei de la Budapesta

Avatar

Published

on

Meciul de fotbal Ungaria – România, programat pe 22 martie la Budapesta în Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale 2014, va avea loc cu porţile închise, după ce FIFA a respins apelul federaţiei de la Budapesta, informează presa internaţională, citată de Agerpres.

Federaţia internaţională a obligat recent selecţionatele Ungariei şi Bulgariei să dispute cu porţile închise următoarele lor meciuri din preliminariile CM 2014, din cauza comportamentului antisemit sau rasist al suporterilor lor. FIFA a avertizat federaţiile celor două ţări că riscă sancţiuni şi mai aspre, ca depunctarea sau excluderea din competiţie, în cazul în care astfel de incidente se vor repeta.

FIFA a anunţat marţi că a respins apelurile depuse de federaţia maghiară de fotbal (MLZS) şi de cea bulgară (BFU).

“MLSZ şi BFU au fost amândouă avertizate în legătură cu viitoarea lor conduită”, a adăugat FIFA, repetând că în caz de recidivă cele două federaţii vor primi sancţiuni mai aspre.

Federaţia maghiară a fost sancţionată de FIFA pentru incidente antisemite produse la meciul amical Ungaria – Israel din 15 august 2012 (1-1).

Bulgaria a fost condamnată pentru insultele rasiste proferate de un mic grup de suporteri de fiecare dată când un danez de origine tanzaniană, Patrick Mtiliga, atingea balonul în timpul meciului împotriva Danemarcei, la Sofia, contând pentru grupa B a preliminariilor Mondialului 2014 (1-1).

Următorul meci pe teren propriu al Bulgariei din preliminariile CM 2014 va fi contra Maltei, pe 22 martie.

Tot în ianuarie, FIFA a amendat cu 40.000 de franci elveţieni federaţia maghiară şi cu 35.000 de franci elveţieni pe cea bulgară.

AGERPRES

Comentarii

Sport

Dinamo Bucuresti a invins-o pe FCSB cu scorul final de 2-1

Redactia Radar de Media

Published

on

Dinamo Bucuresti a reusit performanta sa o invinga pe rivala eterna FCSB cu scorul de 2-1.

Suporterii echipelor de fotbal FCSB şi Dinamo au provocat mai multe incidente înaintea şi după începerea derby-ului care se dispută duminică seară pe Arena Naţională din Capitală în cadrul etapei a 25-a a Ligii I. 

Cu cinci minute înainte de fluierul de start al întâlnirii, dinspre galeria grupării roş-albastre, care este formată din aproximativ 7.000 de suporteri, au fost aruncate mai multe petarde şi fumigene în direcţia fanilor dinamovişti de la Tribuna a II-a, dar şi în terenul de joc. În acel moment, un grup de aproximativ 100 de suporteri dinamovişti au reuşit să spargă cordonul de securitate al stewarzilor şi s-au îndreptat spre peluza galeriei adverse. Au intervenit însă câteva zeci de jandarmi, oprind violenţele şi restabilind ordinea, relatează Agerpres.

Pentru a nu se repeta incidentele, între Peluza a II-a ocupată de fanii FCSB şi Tribuna a II-a au fost formate două cordoane de jandarmi.

Imediat după începerea partidei, fanii dinamovişti de la Tribuna a II-a au răspuns cu aceeaşi monedă aruncând cu petarde spre galeria roş-albastră. Organizatorii i-au atenţionat pe suporteri de câteva ori la staţia de amplificare a Arenei Naţionale să nu mai folosească materiale pirotehnice. Ulterior, în minutul 25, organizatorii au avertizat fanii că meciul va fi oprit dacă vor mai fi aruncate petarde în suprafaţa de joc.

Eternul derby, numit și Marele derbyDerby-ul RomânieiUnicul derbyEl Clasico de RomâniaClasicul României sau Derby de România reprezintă fiecare meci de fotbal între rivalele FC Steaua Bucuresti și Dinamo București, cele mai titrate și mai populare echipe din România. Pe lângă fotbal, rivalitatea dintre cele două este prezentă și în alte sporturi, precum rugby, polo pe apă sau handbal. În perioada interbelică, „eternul derbi” se referea la meciurile dintre Venus București și Rapid București.

Comentarii

Continue Reading

Sport

5 medalii de aur pentru Catena Racing Team la Winter Corporate Games

Avatar

Published

on

Catena Racing Team, cel mai mare club polisportiv al unei companii din România, a câștigat 9 medalii în cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă pentru companii – Winter Corporate Games 2020, desfășurate recent la Brașov, dintre care 5 de aur, 3 de argint și 1 de bronz.

Rezultatele sunt cu atât mai spectaculoase cu cât membrii Catena Racing Team au participat la doar 6 discipline din cele 15 ale competiției, în clasamentul general pe companii urcând pe locul 3, dintr-un total de 34 de echipe participante, cu peste 1.000 de sportivi.

Cele mai multe medalii au fost obținute la proba de alergare montană – cros pe o lungime de 10,5 km, cu o diferență de nivel de +950 de metri, câștigând 3 medalii de aur, prin Constanța Gherasim, Simona Gorcea și Eugen Frîncu, o medalie de argint, prin Marius Gane, și una de bronz, prin Cristian Dinu.

 

De asemenea, Catena Racing Team a fost campioană la proba de volei pe zăpadă, grație senzaționalei echipe conduse în teren de căpitanul Ștefan Tudor. Și la tenis de masă, membrii Catena Racing Team au strălucit, obținând o medalie de aur, la individiual, prin Cosmin Fodoran, și un titlu de vicecampioană, la dublu, prin Cosmin Fodoran și Mihai Angelescu, după o finală spectaculoasă cu echipa Varta România.

La rândul său, echipa de fotbal a Catena Racing Team a devenit vicecampioană a turneului, într-o competiție cu 21 de formații participante, disputând finala cu echipa Fan Curier, care a fost formată exclusiv din colaboratori externi, 5 dintre jucători fiind componenți ai Naționalei de minifotbal.

 

Catena Racing Team este cel mai mare club polisportiv corporatist din România, format din pasionaţi de sport din firmele grupului (Fildas, Catena, Tonica Group, Smart Soft Power) şi din afara sa. În cei nici 6 ani de activitate, Catena Racing Team a dobândit un palmares impresionabil, depășind 330 de podiumuri câștigate – 101 medalii de aur, 122 medalii de argint și 111 medalii de bronz.

Comentarii

Continue Reading

Sport

Romania-Rusia, în Fed Cup, se vede la Digi Sport 1

Avatar

Published

on

Foto Credit: DIGI

Jurnaliștii Digi Sport vor fi la fața locului pentru a surprinde, la cald, reacțiile jucătoarelor

Vineri și sâmbătă, Ana Bogdan (loc 90 WTA), Raluca Olaru (loc 47 WTA la dublu), Irina Bara (loc 160 WTA), Gabriela Ruse (loc 166 WTA) și Jaqueline Cristian (loc 197 WTA) vor juca împotriva rusoaicelor și vor încerca să asigure României accederea la turneul final de la Budapesta, din luna aprilie. Ultimele trei dintre jucătoare au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.

De la Cluj, reporterul Marian Codirlă va lua reacții la cald de la sportive și va introduce publicul telespectator în atmosfera de la fața locului. În plus, Gabrial Morariu va fi comentatorul meciurilor, iar între partide va discuta cu Mihaela Buzărnescu despre evoluția jucătoarelor și va avea intervenții live, de la marginea terenului, în cadrul unor ediții speciale Așii tenisului.

România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu echipele URSS, ambele pierdute: la Melbourne, în 1978 (0-3), în sferturile Grupei Mondiale și la Praga, în 1986, în turul al doilea al Grupei Mondiale.

 

Programul meciurilor:
Vineri, de la ora 16:00, pe Digi Sport 1
: Gabriala Ruse – Ekaterina Alexandrova
urmate de Ana Bogdan – Veronika Kudermetova
Sâmbătă, de la ora 14:00, pe Digi Sport 1: Ana Bogdan – Ekaterina Alexandrova
urmate de Gabriela Ruse – Veronika KudermetovaÎ
urmate de Irina Bara și Raluca Olaru – Anna Blinkova și Anna Kalinskaya

 

Meciurile pot fi văzute și pe Digi Online, pentru abonații de pe teritoriul României. Prin site-ul și aplicația mobilă Digi Online, utilizatorii pot urmări pe internet, pe smartphone și tabletă aprope 70 de posturi TV din grila Digi. În plus, filmele și serialele preferate pot fi urmărite în secțiunea HBO GO. Din 6 februarie 2020, pentru a avea acces la acest serviciu, este necesară logarea cu coordonatele de acces pentru Digi Online sau pentru contul individual de pe DigiRomania.ro.

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0