Emisiuni
FOTO Alina Pușcaș și Bogdan Boantă au câștigat competiția „Dansează printre stele”

Show-ul „Dansează printre stele” a însemnat sute de ore de antrenamente, emoții copleșitoare, tensiuni și coregrafii spectaculoase, dar mai presus de orice o competiție acerbă, în care vedetele și coregrafii au trăit pe propria piele suspansul din cadrul unui adevărat concurs de dans. Aseară, în urma clasamentului final, Speak și Cocuța și Muneer și Stela au părăsit show-ul în semifinală, iar Alina Eremia și Iuri Ribac, Alina Pușcaș și Bogdan Boantă și Cosmin Seleși și Maria Popescu au fost cele trei echipe care s-au luptat în finală pentru trofeul emisiunii și marele premiu, în valoare de 50.000 de euro.
Voturile telespectatorilor au decis că Alina Pușcaș și Bogdan Boantă merită pe deplin această distincție, iar în momentul în care au aflat că au câștigat concursul, atât Alina, cât și Bogdan au început să plângă. Toți membrii juriului au felicitat evoluția acestei perechi, în care stilul dur și perfecționist al lui Bogdan a făcut casă bună cu puterea de a munci a Alinei și cu dorința ei de a se autodepăși. Jojo chiar i-a mărturisit lui Bogdan că, din punctul ei de vedere, Alina Pușcaș este jumătatea lui perfectă pe ringul de dans și că ea a fost partenera care s-a ridicat la nivelul lui. Așa cum a promis îniante de emisiune, când doar spera să convingă telespectatorii că merită să fie pe cea mai întaltă treaptă a podiumului, Alina va dona o parte din premiu unei fetițe pasionate de dans sportiv care are probleme cu auzul.
Alina Eremia și Iuri Ribac s-au clasat pe locul al II-lea, iar Cosmin Seleși și Maria Popescu au ocupat locul al III-lea al podiumului, după o seară în care membrii juriului s-au întrecut unul pe altul în complimente făcute tuturor concurenților, răsplătiți cu nenumărate note de 10.
Finala show-ului „Dansează printre stele” a fost specială nu doar pentru echipele clasate pe primele locuri, ci și pentru Adrian Popa, câștigătorul concursului desfășurat prin intermediul aplicației „Românii dansează”, care și-a îndeplinit visul de a dansa alături de baletul Edi Stancu. Cu toate că a fost vizibil emoționat, Adrian a reușit să țină pasul cu talentații dansatori și, mai ales, cu frumoasele dansatoare.
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
AUDIENȚE TVo zi ago
Andra: ”Butonul auriu poate să aducă atâta bucurie”. Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
Seriale4 zile ago
Un personaj misterios vine să tulbure povestea Lia – Soţia soţului meu
-
ADVERTORIALEo săptămână ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
EVENTS2 săptămâni ago
Antalya Star Awards Gala
-
Analize Audiente TV3 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 2 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
AUDIENŢE TV: America Express, din nou lider de piață!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023