Echipa fermierilor celebri este completă! Ionuț Iftimoaie este ultimul concurent care se alătură echipei de la Ferma Vedetelor, formată din Ștefan Stan, Vica Blochina, Augustin Viziru, Oana Radu, Dima Trofim, Tudorel Filimon, Dan Helciug, Mioara Velicu, Doinița Oancea, Corina Drăgulescu și Cristina Cioran.
Faimosul luptător de K1, Ionuț Iftimoaie, își ia inima în dinți și se mută în ringul de la Ferma Vedetelor. Astfel, după Superkombat și Local Kombat, Ionuț se va lupta cu viața la țară, în condițiile de trai de acum 100 de ani, și va trebui să învingă frigul și probele anevoioase.
“Cred că este un proiect menit să ne rupă de viața cotidiana, SF, și să ne întoarcă la origini! Am acceptat acest proiect pentru că îmi plac provocările și cred că acesta va fi stagiul meu militar pe care nu l-am făcut la timp :). Tot ce am, tot ce reprezint am realizat prin foarte multă muncă, așa că nu mi-e frică de viața de la fermă, însă ceea ce mă “sperie” cel mai mult va fi distanța față de familie, copii, soția însărcinată și părinții mei.” – a declarat Ionuț.
[sam id=”12″ codes=”true”]
Provocările zilnice prin care vor trece cei 12 fermieri sunt atât fizice, cât și psihice. Tăria de caracter, curajul, determinarea și munca în echipă sunt doar câteva dintre calitățile necesare pentru a ține echipa unită. Mentorul Fermei nu îi va menaja, ci le va da sarcini zilnice pe care vor trebui să le ducă la bun sfârșit pentru a câștiga bani sau alimente. Iulia Vântur, gazda emisiunii, le va oferi sprijinul ei, îi va sfătui, încuraja și determina să finalizeze probele, însă le va da și ea sarcini care vor trebui îndeplinite pentru a avea acces la anumite beneficii.
Peripețiile prin care vor trece, cum se vor descurca 12 firi diferite în aceeași casă, în condiții de viață extreme și lipsite de confort, vom vedea din martie în cel mai tare reality-show 100% românesc: Ferma Vedetelor!
Foto Credit: PRO TV
CITESTE SI:
-
INTERVIU EXCLUSIV. Haluk Kurcer: ”Apetitul publicului pentru entertainment este uriaș”
-
EVALUARE. Prima săptămână în junglă africană la „Sunt celebreu, scoate-mă de aici!”
-
Serialul Secrete și minciuni, o producţie ABC, în premieră pe AXN din 6 martie