Connect with us

Premieră TV

FOTO Revelionul Starurilor 2021, prezentat de Dan Negru: Secretele măștilor

Avatar

Published

on

12 măști, una mai spectaculoasă decât alta, vor urca în ultima seară din an pe scena Revelionul Starurilor 2021, prezentat de Dan Negru de la ora 22:00, pe Antena 1.

Cel mai lung program de Revelion din istoria televiziunii din România va aduce în faţa telespectatorilor 12 măşti în spatele cărora se vor afla celebrităţi din diverse domenii şi pe care vor trebui să le gicească vedetele aflate în platou. Şi în acest an a fost respectată tradiţia realizării măştilor tocmai în Statele Unite, la Los Angeles, chiar dacă pentru acest lucru, Andreea Rădulescu, specialistul în machiaj special care le-a și realizat a fost nevoită să stea în izolare atât în America, cât şi la revenirea în România.

 

Una dintre cele mai complicate și spectaculoase măști din acest an este cea a Diavolului. Pe lângă complexitatea ei, masca este şi una dintre cele mai costisitoare, preţul ei ajungând la câteva mii bune de euro. Masca a fost realizată  în Los Angeles şi a durat câteva săptămâni, iar la filmare, vedeta din spatele măştii a avut de îndurat cel mai mult timp în cabina de machiaj, peste 5 ore, în care a trebuit să stea foarte mult nemişcat şi nu a putut deloc să mănânce sau să bea!”,

spune Andreea Rădulescu, master make-up special și coordonatoarea echipei de machiaje speciale. „Dificultăţi am întâmpinat şi la măştile pentru momentul preşedinţilor, Putin şi Trump, care nu s-au mulat perfect pe capul personajelor şi de aceea ne-am văzut nevoiţi să facem tot felul de artificii!”.

Pe lângă situaţiile de tot felul apărute în cabina de machiaj în timpul unui show de o asemenea anvergură, în acest an, vedetele din spatele măştilor s-au mai confruntat cu ceva: timpul de aşteptare “în personaj”. Dacă în anii trecuţi se respecta cu stricteţe programul, în acest an, toate măsurile de siguranţă care au fost luate la filmări au adus mici decalaje, astfel că unele dintre vedete au fost nevoite să aştepte zeci de minute costumate, cu faţa şi urechile complet acoperite.

Una dintre marile surprize ale Revelionului va fi vedeta care întruchipează Vrăjitoarea, o mască specială. Pentru celebritatea care va juca această mască s-au luat masuri speciale de discreție. De frica stricării surprizei, vedeta din spatele Vrăjitoarei a fost ascunsă chiar şi multor membri ai echipei. Înainte de demascare, Vrăjitoarea a fost știută doar de producători, regizori, prezentator şi de echipa de la machiajul special.

Un alt aspect cu care echipa de producţie s-a confruntat la filmările pentru Revelion a fost ascunderea vedetelor din spatele măştilor, pe perioada filmărilor. Unii dintre ei se bucurau atât de tare să îşi revadă colegii, încât cu greu au putut fi determinate să stea ascunse în cabinele special pregătite. O premieră a fost marcată şi la masca Lurch, servitorul familiei Addams, care a intrat pe scenă pe papainoage şi unde nu s-a mai putut face ultimul retuş înainte de filmare.

Chiar dacă au fost zile foarte complicate de filmare, s-a râs foarte mult. A fost şi cazul măştii Captain Hook, care a oprit echipa în timpul machiajului de nenumărate ori, pentru că izbucnea în râs când vedea transformarea. Şi la masca Duhul lui Alladin au fost multe întreruperi, întrucât vedeta din spatele măştii este o persoană foarte-foarte energică şi pentru care cele patru ore pe scaun au însemnat o eternitate. “Le-am oferit tot suportul nostru, pentru că ştim exact cât de complicat este să petreci câteva ore bune pe scaunul de machiaj, de cele mai multe ori întâmpinând tot felul de situaţii. A fost şi cazul lui Grinch, care nu a putut deloc să respire pe nas, ba mai mult, pentru realizarea măştii a fost nevoie ca mare parte din timp să ţină şi gura închisă. Tot ce vă pot spune este că e un om super rezistent şi a depăşit toate performanţele la acest capitol”, își amintește Andreea Rădulescu.

Cele mai complicate măști ale Revelionului 2021 sunt, din punctul de vedere al specialistului în machiaj special care le-a și realizat Vrăjitoarea, Diavolul, Hades şi Duhul lui Alladin. Fiecare vedetă din spatele acestor măști a stat la machiaj cel puțin trei ore, iar pentru unele s-au depăşit chiar şi cinci ore. Cine sunt celebritățile din spatele acestor măști, dar și vedetele care întruchipează celelalte personaje ale nopții dintre ani, telespectatorii vor vedea în noaptea dintre ani, de la 22:00, în cadrul celui mai lung program de Revelion din istoria televiziunii din România, prezentat pentru al 21-lea an consecutiv de Dan Negru.

 

Comentarii

comments

Premieră TV

TV Paprika a pregătit în luna martie super emisiuni în premieră

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: TV Paprika

„Gătește simplu cu Jamie”, un nou show cu bucătarul preferat al tuturor, este una dintre premierele lunii martie la TV Paprika. Primul episod este difuzat pe 1 martie, de la ora 21.00. 

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

 

În „Gătește simplu cu Jamie”, Oliver îi invită pe spectatori în casa lui din Essex și, acolo, le pregătește rețete delicioase din noua sa carte de bucate, „7 Ways: Easy Ideas for Every Day of the Week” („În 7 feluri: idei simple pentru fiecare zi a săptămânii”). În acest serial, Jamie prezintă, așa cum ne-a obișnuit, rețete simple pe care oricine le poate găti acasă. Dar doar pentru că sunt simplu de preparat, nu înseamnă că rețetele nu sunt apetisante și foarte creative.

 

Ideile lui se potrivesc perfect pentru o cină normală în familie, care va fi pe placul copiilor și poate fi preparată rapid în cantități mari, dar și pentru ocazii ceva mai speciale, precum o masă numai bună pentru o întâlnire romantică sau o reuniune cu prietenii.

În fiecare episod, Jamie Oliver folosește cel mult opt ingrediente, care sunt ușor de găsit și care nu vor distruge dintr-o lovitură resursele familiei – nici financiare, și nici în ceea ce privește timpul petrecut în bucătărie. Printre bucatele simple pregătite de Jamie în această serie în premieră, se numără clasicul fish & chips (pește prăjit cu cartofi prăjiți), pui cu unt și paste cu conopidă și brânză.

 

După ce Jamie a gătit felul principal, e timpul ca Juliet Sear să vină cu desertul. Show-ul „Delicii coapte cu Juliet” are premiera pe 6 martie, de la ora 22.30, la TV Paprika. Juliet Sear este o expertă în ale dulciurilor și patiseriei. Ea a gătit pentru celebrități precum Prințul Harry, Kate Moss, Alexa Chung, Bryan Adams și Sir Ian McKellen. De altfel, McKellen cunoscut pentru rolul Gandalf din „Stăpânul inelelor” a spus despre torturile ei că „arată bine, au un gust și mai bun și sunt printre cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată”. 

Dar odată cu show-ul ei, Juliet își aduce rețetele și secretele pe micile ecrane, disponibile pentru toată lumea. Episoadele prezintă rețete pentru prăjituri festive, fursecuri, dulciuri sănătoase și chiar unele fără gluten, ca orice cofetar amator să poată găsi ceva pe placul lui. În plus, fiecare episod are și câte un invitat special, pentru și mai multe idei de cofetărie.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Premieră TV

PREMIERA: Săptămâna viitoare, noul sezon BURLACUL, la Antena 1!

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul, va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1. Andi Constantin este pregătit să plece în cea mai importantă călătorie din viața sa, la capătul căreia speră să își găsească aleasa inimii!

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

Noul Burlac recunoaște că altfel se imagina la această vârstă și speră că va găsi în curând femeia alături de care să împartă viața de familie. ”Speram că, undeva la 30 de ani, o să am o familie deja, mai ales că mă uit la prietenii mei din copilărie și văd cât de fericiți sunt în relațiile lor, cei mai mulți au și copii. Vreau să dăruiesc fericire și vreau să împart viața mea la doi, la trei, pentru că merită împărțită!”, a mai spus Andi Constantin.

În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Andi îl va avea alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi aleasa. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.

Comentarii

comments

Continue Reading

Premieră TV

Mantaua, film românesc în premieră absolută la TVR 1

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: TVR

După atâta frig şi ceaţă, după un an de pandemie, TVR 1 vă propune un film de televiziune in premieră absolută: MANTAUA, după Nikolai Vasilievici Gogol. Nuvela cu acelaşi titlu (din 1842) este considerată emblematică pentru literatura rusă, fiind cea care l-a făcut pe Dostoievski să afirme: “Noi toţi am ieşit din MANTAUA lui Gogol!”

 

 

NEW Publicam si scriem advertoriale pentru tine!

 

Sub bagheta regizorală a lui Alexandru Lustig, MANTAUA propune o suită de performanţe actoriceşti. În rolul principal asistăm la “revenirea la TVR” a unui maestru al scenei româneşti, Virgil Ogăşanu, la 80 de ani plin de tinereţe creatoare! Fiecare actor din restul distribuţiei joacă, spectaculos, mai multe roluri, “fără mască”, mizând doar pe un talent proteic. De pildă, toate cele patru personaje feminine sunt interpretate de una şi aceeaşi actriţă, îndrăgita Emilia Popescu! În MANTAUA, asistăm la o sarabandă de portrete viu colorate, semnate de actorii: Gelu Niţu, Dan Aştilean, Dan Rădulescu, Dragoş Huluba.

MANTAUA este o farsă tragică, cultivând grotescul, caricatura şi alegoria – despre derizoriul şi urâţenia unei lumi. Chiar dacă, peste secole, copistul a fost înlocuit cu copiatorul şi mantaua de postav cu canadiana de fâş – natura umană a rămas aceeaşi… Din MANTAUA clasică iese, mereu, actualitate…

 

În ultimii cinci ani, tânarul regizor Alexandru Lustig, regizorul premierei MANTAUA, a mai montat la TVR: “Livada de vişini”, “Furtuna” şi “Circul Matteo”, toate trei nominalizate la Premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol de televiziune.

Filmările la MANTAUA au avut loc în studiourile TVR în februarie 2020, exact în prag de pandemie: actorii şi toată echipa au prins, practic, “ultimul tren” înainte de izolare!

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Premieră TV

PREMIERA „Arta crimei”, serial politist nou la TVR1

Avatar

Published

on

Serialul poliţist al anului 2017 în Franţa vine acum, în premieră, la TVR 1. „Arta crimei” îmbină cu pricepere şi umor elemente din istoria artei universale cu investigaţiile a doi detectivi cât se poate de non-conformişti. Este vorba de Florence Chassagne (Éléonore Bernheim), specialistă în istoria artei dar lipsită de tact şi Antoine Verlay (Nicolas Gob), poliţist rebel, total ignorant în tot ceea ce priveşte arta. Sancţionat pentru insubordonare, Antoine e detaşat la Biroul de Combatere a traficului de bunuri culturale şi, complet habarnist în materie de cultură, trebuie acum să îndure supliciul vieţii lui.

 

Dar pentru că dincolo de magia frumosului absolut, lumea artei ascunde numeroase mistere, tragedii, furturi sau chiar crime – cei doi vor trebui să lucreze împreună. Fiecare excelează într-un domeniu total necunoscut celuilalt, aşa că ei ajung să colaboreze pentru că indiferent dacă unele ameninţări vin din trecut sau altele sunt în plină desfăşurare, criminalii trebuie, de fiecare dată, să fie descoperiţi.

 

Din 15 februarie, de la 18.30, în fiecare zi de luni până vineri, iubitorii de artă, de istorie şi de seriale poliţiste îşi dau întâlnire la TVR 1 pentru a rezolva cele mai ciudate şi neaşteptate cazuri la „Arta crimei”.

Fiecare anchetă este o confruntare cu o crimă, fie petrecută în lumea artei, fie cu rădăcini în istoria marilor artişti ai lumii. Antoine şi Florence, care formează un bizar dar simpatic duo poliţist, vor descoperi că, adesea, cheia enigmei se află într-o faimoasă operă de artă.

 

Serialul cu mult mister şi umor ne va purta prin cele mai importante repere ale Parisului cultural şi nu numai: muzeul Luvru, muzeul Orsay, Opera Garnier, parcul Buttes Chaumont, Place Vendôme sau castelul Amboise.

 

Investigaţiile vor fi legate de opere de artă semnate de Leonardo da Vinci, Claude Monet, Edgar Degas, Henri de Toulouse-Lautrec, Hieronymus Bosch, Gustave Courbet, Jean-Honore Fragonard şi de mulţi alţii.

 

În episoadele de luni şi marţi, facem cunoştinţă cu cei doi protagonişti care sunt chemaţi să investigheze furtul unei picturi din colecţia castelului Amboise şi apariţia unui cadavru în  grădinile castelului. Curând, Florence ajunge la o ipoteză stupefiantă: pictura renascentistă furată ar ascunde, de fapt, o operă necunoscută a lui Leonardo da Vinci: Monna Vanna sau Mona Lisa nud. Evident că Antoine nu manifestă prea multă sensibilitate față de entuziasmul partenerei sale şi dorește, în esență, să rezolve crima comisă în grădinile castelului. Doar că cele două investigaţii sunt legate între ele iar Antoine şi Florence îşi dau seama că trebuie să se sprijine reciproc cu cunoştinţele şi experienţa lor.

 

ARTA CRIMEI (L’ART DU CRIME – Franţa, 2017-2020)

Durata: 20 episoade

Cu: Nicolas Gob, Eleonore Bernheim

Comentarii

comments

Continue Reading

Premieră TV

Hai cu fetele! O nouă emisiune la Prima TV! Vezi cine prezinta?

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRIMA TV

Hai cu fetele! va duce divertismentul din timpul zilei la un alt nivel, oferind 4 păreri diferite despre problemele și dilemele cu care se confruntă femeia de astăzi. Ioana Petric, Giulia, Gabriela Marin și Diana Bart vor fi acele femei care vor aborda într-un mod fresh subiecte care preocupă femeia modernă.

 

”O emisiune de atitudine, cu atitudine. Ne dorim să fie un program curat, fără circ, fără can-can, mesajul nostru fiind “hai că se poate!”. Sunt sigură că vom fi gașca din care telespectatoarele își vor dori să facă parte. Și chiar dacă subiectele abordate vor fi în mare parte de interes feminin, nu vă faceți griji, sunt bineveniți și domnii . Vorba aceea, este o emisiune pentru femei, bună dacă o urmăresc bărbații.” spune Ioana Petric, una dintre protagoniste.

 

Cele 4 vor aborda teme diverse și relevante într-o manieră relaxată și fresh. Combinând divertismentul cu subiecte de interes pentru comunitatea feminină, Hai cu fetele! este emisiunea de la Prima TV în care se va regăsi, din 1 martie, fiecare telespectatoare.

Diana Bart, cunoscuta prezentatoare de la Flash Monden spune că își dorea de mult un proiect nou: “Este fix formatul care îmi place pentru că este dinamic și sunt convinsă că vom face un show de calitate, un show ca între fete care nu va plictisi niciodată. Avem și multă informație pentru că avem nevoie și de asta, nu doar de râs și de voie bună”.

 

Actrița Gabriela Marin spune “Toate patru, eu, Ioana, Giulia si Diana, avem personalităti foarte diferite însă când ne întâlnim ne completăm într-un mod spectaculos de bine. Fiecare adaugă sare și piper emisiunii care va fi un “afternoon delight” pentru toate doamnele și domnișoarele, dar și pentru domnii care doresc să intre în misterele eternului feminin, pentru a ne înțelege mai bine pe noi, aceste entității sublime numite femei.”

 

În acest timp, Giulia spune că și-a dorit un asemenea show: “Daca m-ar fi întrebat cineva ce îmi doresc să fac în 2021 atunci aș fi răspuns că aș vrea să mă întorc la radio și televiziune. Am început să lucrez în televiziune pe când aveam 11 ani și mă leagă amintiri frumoase de fiecare producție la care am participat, tocmai de aceea mă bucur tare mult că după o pauză de câțiva ani mă întorc la una dintre pasiunile mele. Hai cu fetele! este un  proiect la care abia aștept să particip cu atât mai mult cu cât mi se pare o adevărată provocare să faci o emisiune cu 4 femei. Deși probabil că nu mai sunt atât de multe lucruri pe care oamenii să nu le știe despre mine, sunt absolut convinsă că îi pot surprinde plăcut și cu proiectul Hai cu fetele!. Abia aștept să ne vedem la Prima TV!”

Comentarii

comments

Continue Reading

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

SHOW MAGAZINE

IN Trending