Connect with us

Emisiuni

Frumuseţea Deltei Dunării, într-un reportaj The New York Times

Published

on

Reclame

Peisajele spectaculoase, flora, fauna, dar şi frumuseţea vulnerabilă a ecosistemului din Delta Dunării sunt descrise pe larg într-un reportaj publicat recent în cotidianul american The New York Times, informează Mediafax.

Reporterul american Elizabeth Zach, care are origini maghiare a vizitat pentru prima dată România în 1999, a revenit în ţara noastră în vara anului trecut, după ce a aflat că un investitor indian a construit un complex turistic în Delta Dunării. Dorind să includă Delta Dunării în circuitul turistic mondial, omul de afaceri Diwaker Singh a inaugurat în 2005 complexul Delta Nature Resort, care include peste 30 de bungalow-uri, la vest de Tulcea.

Elizabeth Zach a aflat cu această ocazie că în Delta Dunării, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991, trăiesc peste 1.200 de specii de plante, peste 100 de specii de peşti, dar şi broaşte ţestoase, vulpi, vidre şi porci mistreţi şi că aceasă regiune reprezintă un veritabil „paradis” pentru 300 de specii de păsări. Danube Delta

În prima zi, jurnalista americană a străbătut delta, până la Sulina, la bordul unei ambarcaţiuni rapide. Ea a putut astfel să admire frumuseţea peisajului, a canalelor singuratice şi a păsărilor din Deltă, declarându-se impresionată de stolurile de egrete.

„Zburând spre Marea Neagră, ele alcătuiau o imagine spectaculoasă, parcă desprinsă dintr-un vis. Am încercat să îmi imaginez cum arăta prosperul oraş-port Sulina în anii 1900, pe vremea când aici se afla sediul Comisiei Europene a Dunării”, povesteşte Elizabeth Zach.

În ziua următoare, jurnalista americană a vizitat Lacul Somova şi Mănăstirea Saon din secolul al XIX-lea, în prezenţa unui tânăr ghid român, care, după ce a lucrat şase ani în Italia, a decis să se întoarcă în ţară, întrucât îi era foarte dor de deltă. La recomandarea unor turişti francezi, Elizabeth Zach a discutat apoi cu ghidul local Iuliana Stănescu, care i-a expus în câteva fraze principalele probleme cu care se confruntă Delta Dunării:

„Autorităţile nu aplică legea aşa cum ar trebui, pentru a păstra curată această zonă, ele nu implementează un program guvernamental”.

Deşi Elizabeth a apreciat frumuseţea idilică a peisajului în care se afla acel complex hotelier, ea a vorbit şi despre neajunsurile şi micile neplăceri cu care s-a confruntat în timpul sejurului: chelnerii încurcau în mod constant meniul comandat, televizoarele funcţionau la un volum prea ridicat, piscina era murdară, jacuzzi nu funcţiona, iar siguranţa de la uşa camerei sale era spartă. Personalul, deşi bine intenţionat, era tânăr şi lipsit de experienţă, adăugă jurnalista.

Jurnalista americană a discutat şi cu Edward Bratfanof, guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Acesta spune că regiunea ar putea fi mai bine protejată. Deşi nu există „activităţi industriale” în interiorul rezervaţiei naturale, pescuitul, exploatarea stufului, creşterea animalelor, agricultura la scară mică, turismul şi servicii pentru activităţile umane zilnice sunt totuşi permise, a precizat Edward Bratfanof.

„România este splendidă prin bogăţiile ei naturale, care pot fi exploatate pentru un turism sustenabil. Totuşi, această ţară a generat prea puţin interes în rândul turoperatorilor, din cauza lipsei unor programe de marketing adecvate, bine ţintite şi sustenabile. Actuala generaţie de români iubeşte natura şi vrea să o conserve. Cred cu tărie că, în timp, pe măsură ce economia se va îmbunătăţi, Delta Dunării va reveni la adevărata ei glorie”, a declarat investitorul indian.

Elizabeth Zach a părăsit Delta Dunării uluită de peisajul ei utopic, dar în același timp îngrijorată de frumuseţea ei vulnerabilă. 

Delta

Foto Credit: nytimes.com

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending