Fuego este unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști din România. De decenii întregi artistul umple sălile de spectacole, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Fuego le-a pregătit o surpriză de proporții fanilor săi care așteaptă cu nerăbdare turneul său de colinde din țară.
Fuego a făcut anunțul, după 30 de ani de carieră! Fuego nu își va încânta fanii doar de Crăciun, ci și în noaptea dinte ani și asta pentru că și în acest an a filmat emisiunea de Revelion la TVR 2 la care au participat nume sonore ale muzicii populare românești.
Fuego a făcut anunțul, după 30 de ani de carieră!
”În ultimii cinci ani am filmat constant Revelionul la TVR 2. Și ca o noutate absolută, vă pot spune că am filmat deja programul de Revelion pentru acest an! Suntem prima emisiune care am făcut deja asta! Am împodobit și bradul, fiindcă lumea știe că eu împodobesc bradul cu trei luni înainte de Crăciun. Așa că vă rog, chemați-mă de Crăciun să reîmpodobesc bradul! (râde iar). Va fi un Revelion popular, numai cu muzică populară. Vom avea un Revelion cu sarmale, cu carne la garniță, cu brânză, cu jumări, cu prăjituri de casă, la care vor participa doar nume mari ale cântului popular. Am să vă dau trei nume, doar: Irina Loghin, Sofia Vicoveanca și Nicoleta Voica”, a declarat Fuego pentru Cancan.ro.
Însă până la Revelion, Paul Surugiu le-a pregătit fanilor săi șase melodii noi de Crăciun.
”Am decis să le ofer ascultătorilor mei anul acesta de Crăciun șase melodii noi. Melodiile de Crăciun sunt pe muzica mea și a lui Vlad Crețu de la „Supermarket”, iar versurile aparțin „fratelui” Adrian Artene (n.r: Adrian Artene este directorial editorial al grupului de presă GÂNDUL ). S-a brodat foarte bine muzica mea cu versurile lui despre popor, țară, despre lucruri care merg adânc la sufletul românului”, a spus artistul.
Chiar dacă este pe val și este extrem de iubit de publicul său, artistul a mărturisit că a luat în calcul retragerea sa din muzică.
”Nu-mi doresc să cânt mult! Atât cât am să pot am să cânt! Marii artiști au preferat să se retragă în vogă fiind. Am adorat-o pe Tina Turner. Am și astăzi autograful ei, cu ștampilă oficială, de la fan-clubul din New-York. E înrămat la mine acasă! Ea s-a retras în plină putere. La fel, marea actriță a noastră, Tamara Buciuceanu Botez. Ca atare nu-mi doresc să cânt până la o vârstă respectabilă, până la adânci bătrânețe.
Vreau să urc pe scenă decent, cât voi putea cânta. În plus atenție, va conta și starea vocii. Dacă un actor poate urca pe scenă și la 70 sau 80 de ani, pentru un solist e mai dificil. Trebuie să-ți menții vocea, să faci vocalize, repetiții. Pe scurt, trebuie să apari în fața publicului ca o stea, așa cum te și percepe el de ani buni. Îmi doresc să cânt, dar nu foarte, foarte mult”, a mai spus Fuego.
- Somații publice pentru Antena 3 CNN, B1 TV, EuroNews România, Realitatea Plus din partea Consiliului Național al Audiovizualului
- În atenția radiodifuzorilor
- Actorul James Longshore își prezintă cartea Stage Fright și aduce umorul american la Gaudeamus cu un moment de stand-up comedy!
- ELKO Romania extinde portofoliul anuntand brandul de retelistica Aginode cu gama Data Network Solutions
- Miruna Rumina, Venger și Bogdan TheRealRed vor fi Vocea din online și ne vor arăta ce se petrece în platoul emisiunii Vocea României, pe perioada LIVE-urilor!