Monden
Gabriela Cristea s-a săturat să audă discuții despre situația ei financiară și a spus adevărul
„Am să vă spun, pentru cei care cred că se câștigă fabulos. Și credeți-ne, nu muncim puțin”
Gabriela Cristea se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate prezentatoare TV de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani care îi stau alături la orice pas.
Ei bine, așa cum era și firesc, deși are mulți admiratori, familia brunetei nu a fost ocolită nici de gurile rele care vorbesc vrute și nevrute despre ea și soțul ei, Tavi Clonda.
În ultima perioadă, însă, după ce artistul s-a tot postat pe rețelele de socializare, acest lucru a atras un val de critici din partea internauților, mulți spunând că, de fapt, cântărețul pierde timpul pe internet, fără a produce bani.
răutăcioșilor, vorbind despre situația financiară a familiei, dar și despre cât de mult muncește împreună cu partenerul de viață.
Reacția Gabrielei Cristea, după ce s-a vorbit despre situația financiară a familiei ei
După ce în spațiul public s-a tot vorbit despre situația financiară a Gabrielei Cristea, dar și a întregii ei familii, prezentatoarea TV nu a mai rezistat și a făcut un filmuleț unde le-a explicat concret tuturor că atât ea, cât și partenerul, muncesc în mod egal pentru banii pe care îi au.
Vedeta a ținut să lămurească și faptul că locul de muncă pe care cei doi îl au, în televiziune sau în diferite proiecte care implică expunerea, nu le aduce mai mulți bani în buzunare.
„Situația noastră financiară este extrem de interesantă pentru unii dintre voi, pentru că foarte mulți cred că noi avem așa bani căzuți din cer sau nemunciți. Ceea ce este total greșit.Pentru că atât eu, cât și soțul meu, de dimineață până seara nu facem altceva decât să muncim și să ne agităm pentru ca viața noastră să fie mai frumoasă și mai productivă. În fiecare zi și cât este ziua de lungă, nu facem altceva decât să ne ajutăm unul pe celălalt, să ne susținem unul pe celălalt, pentru că, până la urmă, toate resursele financiare care vin la noi în familie sunt folosite pentru familia noastră.Și pentru asta avem nevoie să ne susținem unul pe celălalt. Acum, în funcție de ce publicație citești, sau pe ce site te uiți, poți să afli despre noi, de exemplu, că suntem săraci lipiți pământului sau suntem foarte bogați, că suntem în faliment sau că nu știu ce resurse financiare fabuloase am avea. Ei, situația stă în felul următor. Dacă ar fi să facem o analiză, eu cred că suntem bogați pe măsura muncii pe care noi o depunem de dimineață și până seara. Și credeți-ne, nu muncim puțin, pentru că ziua noastră, atât a mea, cât și a lui Tavi, începe încă de foarte dimineață și se termină târziu în noapte. (…) Și ca să fiu cât de cât concretă, am să vă spun așa, mai ales pentru cei care cred că în televiziune se câștigă fabulos și că mare lucru oricum noi nu facem. Vreau să vă spun că resursele mele financiare, cele mai mici, provin din televiziune. Asta așa ca o mică picanterie.(…) Banii pe care noi îi avem sunt toți cu taxele la zi, pentru fiecare leuț, noi plătim taxe la stat și asta pentru că nu facem altceva decât muncă cinstită.”, a spus Gabriela Cristea, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.
Prezentatoarea TV, despre situația financiară: „Mai avem și alte rate la bancă”
De asemenea, Gabriela Cristea a mai precizat că la fel ca orice om, ea și Tavi au rate la bănci, explicându-le internauților că statutul de persoane publice chiar nu îi ajută pentru a obține lucruri mai ușor, așa cum mulți cred.
- De ce lucruri are nevoie un creator de conținut? Instrumente și accesorii utile pentru creatorii de conținut
- Poți câștiga la pariuri sportive cu ajutorul Inteligenței Artificiale?
- Elko Romania devine distribuitor autorizat al brandurilor din cadrul grupului Digital Data Communications (DDC)
- Doi frați se duelează în această seară la MasterChef România!
- TFIT – Descoperă brandul coreean de make-up și îngrijire a pielii pe SOLE.ro
- EDITORIALo săptămână ago
STRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu?
- PREMIILE RADAR DE MEDIAo săptămână ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- EDITORIALo săptămână ago
Lista ofiţerilor numiţi la „strict secret” de fostul Ministru al Apărării Gabriel Oprea. Turcescu si MRU printre colonei
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- Grila de programe7 zile ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Ce emisiune nu se mai vedea
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Daria Carinna vine cu o piesa peronalizata insotita de un videclip de exceptie – Vorba ta –
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV săptămâna 09 – 15 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 06 – 12 septembrie 2024
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 06 – 12 septembrie 2024
- Monden2 săptămâni ago
Scandal de proporții la Antena 1. Două vedete s-au certat după emisiune. Așa ceva nu sa mai pomenit!
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Premiera Asia Express, lider de piață. Diseară, pe Drumul Zeilor: primul joc de amuletăal sezonului și cursa spre marea imunitate a primei etape
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Asia Express, din nou lider de audiență. Nicolai Tand, sub presiunea Joker-ului care poate schimba clasamentul, la careul imunității
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
VIDEO Meciul calificării FCSB în grupele Europa League, lider de audiență, aseară, la România TV. Vezi cum arată clasamentul