Connect with us
 

 

Pe 18 decembrie, de la 20.30, Antena 1 difuzează prima Gală live din acest sezon X Factor. 9 concurenți aleși pe sprânceană, câte trei pe fiecare categorie, intră în arena show-ului total.

Acestora li se va alătura vinerea aceasta un al 10-lea concurent, cel ales de public pe baza voturilor înregistrate în Aplicația X Factor România.

Acesta este un concurent care nu a trecut în Gale, indiferent dacă vine direct din audiții sau a fost și în Bootcamp. Despre cine este vorba, telespectatorii află vinerea aceasta de la 20.30.

 

Echipa Delia:

Anastasia Ursu – are 28 de ani și vine din Republica Moldova. De la prima apariție pe scenă a arătat ce înseamnă să cânți cu suflet, să ai factorul X, să cucerești publicul. Simpatico moldoveancă provine dintr-o familie de artiști circari, tatăl său fiind clovn, iar mama, fostă gimnastă, dresoare de câini în prezent. Visul ei a fost de mică să cânte.

Alex Vasilache – are 40 de ani și este cunoscut drept solistul trupei Jukebox. A declarat de când a venit la audițiile X Factor că vrea să stea cât mai mult în concurs pentru a demonstra că, deși e cunoscut doar pentru activitatea din trupa sa, ca artist are mult mai multe de oferit.

Andrei Ioniță – are 23 de ani și o sensibilitate aparte. Este student și vine din Dubăsari, Transnistria. Are umor, dar și un simț patriotic foarte pronunțat. Se caracterizează drept un rebel și spune că nu îi place să se încadreze în tipare. Iubește tot ce ține de casă, de rădăcin, iubește spiritul moldovenesc. A învățat să cânte singur la chitară și scrie versuri.

delia

Echipa Ștefan Bănică:

Endy Glikman – are 16 ani și locuiește în București, dar original familiei merg către Israel. Are o voce aparte și o sensibilitate rar întâlnită la un adolescent.

Erika Isac – are 16 ani, vine din Constanța și este un uragan pe scenaă. Pe lângă voce, are o prezență scenic ce nu trece neobservată. Face canto de la șase ani și dansează de la șapte și s-a remarcat nu doar cu o voce puternică, ci și cu o bună tehnică de rap.

Florin Răduță – are 21 de ani și este un real talent neșlefuit. Este din Târgoviște și provine dintr-o familie modestă, dar se consideră bogat pentru că este iubit și susținut. Părinții lui sunt divorțați, iar el a fost crescut bunica. Deși nu a luat nici măcar o oră de canto, Florin are o voce care impresionează.

ștefan bănică x

 

[nextpage title=”echipa lui Brenciu + galerie foto pe urmatoarea pagina!”]

 

Echipa Horia Brenciu:

B52 – Ei sunt Andra, Tudor și Vlad. Sunt din București, iar pasiunea lor pentru mzuică i-a adus împreună. Sunt o apariție pe scenă și vor să arate că pot ajunge în finală.

Bravissimo – grupul format din 9 membri, care vin de la Chișinău, este o revelație pentru acest sezon X Factor. Momentele lor pe scenă au fost până acum spectaculoase și au îmbinat muzica clasică cu teatrul sau opera.

Tomato – Thomas și Amato sunt singurii străini care au intrat în Galele live. Cei doi italieni au venit în România special pentru acest show și cred că aici pot demonstra ce pot face în muzică și își pot croi un nou drum în acest domeniu.

horia brenciu

 

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Anda Adam, jurat la “Bravo, ai stil!”. Incep nominalizarile pentru eliminare!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Una dintre surprizele saptamanii o reprezinta aparitia Andei Adam in emisiune. Timp de patru editii, ale saptamanii in curs, asemeni colegilor sai de jurizare, Anda Adam va avea drepturi depline de jurat si va acorda puncte celor zece 10 concurente, daca acestea vor reusi sa o impresioneze din punct de vedere stilistic.

Pe ritmurile melodiei “Nu ma uita”, una dintre piesele de referinta ale Andei Adam, indragita artista isi face intrarea in platoul “Bravo, ai stil!”. Declaratia unuia dintre juratii emisiunii o face pe Anda sa se incline in fata auditoriului.

“Chiar aseara vorbeam cu cineva despre aceasta piesa (“Nu ma uita” – n.r.). Din punctul meu de vedere, este cea mai buna piesa romaneasca, a tuturor timpurilor”, marturiseste Maurice.

 

Juratii au mana libera la eliminari

Ilinca Vandici deschide editia de astazi cu vesti extrem de importante pentru concurente:

“Perioada de acomodare (a concurentelor – n.r.) s-a incheiat, astfel ca juratii, incepand cu finalul acestei editii, vor face cate o nominalizare pentru eliminare. Pericolul creste, dar sansele nu se diminueaza, astfel ca trebuie sa fiti atente la numarul de stelute pe care-l obtineti la finalul fiecarei saptamani”

Nu ratati “Bravo, ai stil!”, cea mai incitanta competitie stilistica din Romania, difuzata de miercuri pana vineri, de la ora 23:00. Gala saptamanii va putea fi urmarita in fiecare sambata, de la 23:00, la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Tensiune maximă între concurenți, la Chefi la cuțite: “El este cel mai “șmecher”. Noi toți suntem niște fraieri!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Nervi întinși la maximum și tensiune la cote ridicate între concurenți, diseară, de la ora 20.00, la “Chefi la cuțite”, în penultima confruntare pe echipe înainte de semifinala celui de-al șaselea sezon al celui mai iubit show culinar. O ediție în care cei trei chefi, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, și echipele lor se vor “bate” în… tocănițe. Farfuriile lor vor fi jurizate, de această dată, de invitați din comunitatea rromă.

Am rămas în trei oameni și sunt obligat să câștig.”, spune chef Florin Dumitrescu. “Trebuie să fim foarte atenți la cine jurizează, ce mănâncă, cum mănâncă.”, e de părere  chef Sorin Bontea, a cărui echipă este formată acum din patru concurenți. “Am o dorință meschină, să piardă amândoi astăzi. Și să câștige Scărlătescu. Chiar și la mustață, dar să câștige.”, adaugă chef Cătălin Scărlătescu, aflat în superioritate numerică la bancul de lucru, cu cinci concurenți.

Pentru că a câștigat battle-ul de săptămâna trecută, chef Scărlătescu va fi cel care va beneficia de privilegiul de a-și alege ingredientul de bază pentru tocănița sa, dintre cele trei puse la dispoziție, și de a le împărți pe celelalte două echipelor concurente.

Nu mi-e frică pentru că am doar trei oameni și nu mi-e frică de nimic ce am putea să gătim. Sunt trei lucruri în viața asta de care-mi este frică: de întuneric, de păianjeni și insecte și de Scărlătescu, atunci când are avantaj”, spune chef Dumitrescu. “Ne așteaptă de mult timp. De la primul battle ne așteaptă.”, adaugă și chef Bontea.

Și cum ingredientele de bază pentru tema ediției, tocănița, sunt pui, vită și porc, Cătălin Scărlătescu a păstrat pentru el porcul și a oferit vita și puiului lui Florin Dumitrescu, respectiv Sorin Bontea.

Eu am gătit cu niște rromi. Alergând prin țară după rețete, am ajuns într-o localitate, Palazul mare, unde am gătit cu o familie de rromi. Am stat efectiv cu ei în curte și am gătit la ceaun”, spune chef Scărlătescu. Dacă această experiență îl va ajuta la această probă, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, de la ora 20.00.

Așadar, diseară, fiecare echipă – roșie, galbenă și albastră – va încerca să pregătească o tocăniță pe gustul invitaților serii, membri ai comunității rrome. Cum nu există posibilitatea să pregătească mâncarea afară, la ceaun, așa cum și-ar fi dorit, chef Dumitrescu va încerca să facă focul cu lemne chiar în bucătăria “Chefi la cuțite”. Cum va face el posibil acest lucru, dar și cum vor reacționa ceilalți chefi, telespectatorii vor vedea în această seară, la Antena 1.

De asemenea, presiunea la bancul de lucru va fi una ridicată în penultima confruntare pe echipe dinaintea semifinalei de săptămâna viitoare. “El este cel mai “șmecher”. Noi toți suntem niște fraieri. Nu suntem decât umplutură!”, va spune unul dintre concurenți despre colegul său, în toiul probei pe echipe. La bancul de lucru al cărei echipe izbucnește conflictul care se va menține pe tot parcursul probei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea diseară, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Chefi la cuțite”, prezentată de Gina Pistol.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Anda Adam se alatura juratilor “Bravo, ai stil!” de la Kanal D

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

In cea de-a treia saptamana a celui mai iubit show de fashion din Romania, “Bravo, ai stil!”, difuzat de miercuri pana sambata, de la ora 23:00, la Kanal D, celor trei jurati ai emisiunii li se alatura Anda Adam, una dintre cele mai cunoscute cantarete din Romania.

In cele patru editii, artista va avea drepturi depline de jurat si va acorda puncte, in functie de cat de bine vor reusi cele 10 concurente sa o impresioneze din punct de vedere stilistic.

Anda Adam este una dintre cele mai titrate artiste din Romania, lansand de-a lungul anilor hituri celebre care ocupa primele locuri in topurile muzicale. Cu un stil vestimentar inconfundabil, extravagant, care nu poate trece neobservat, Anda Adam este una dintre cele mai bune voci feminine din tara. De saptamana viitoare, in cele patru zile in care se va afla la masa juratilor de la “Bravo, ai stil!”, fanii emisiunii o pot urmari pe frumoasa vedeta si in aceasta postura, aceea de a comenta si juriza vestimentatiile concurentelor care aspira la titlul de Cea mai stilata femeie din Romania.

“Imi place foarte tare aceasta postura, am niste colegi foarte faini. As vrea sa fiu mai des jurat la <Bravo, ai stil!>; imi pot exprima parerea, mai ales in ceea ce priveste momentele artistice ale fetelor din Gala emisiunii”, spune Anda Adam despre cea mai noua experienta a ei, cea in calitatea de jurat al emisiunii.

Nu ratati “Bravo, ai stil!”, cea mai fascinanta competitie stilistica din Romania, difuzata de miercuri pana sambata, de la ora 23:00, la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending