Connect with us

Evenimente

Galeria SENSO – Vernisajul expoziției „Deprindere în metal şi sticlă” de Ileana Dana Marinescu

Redactia Radar de Media

Published

on

Marţi, 20 iunie 2017, ora 18:00, vă invităm la Galeria de Artă SENSO (Bd. Unirii nr. 15, București) unde va avea loc vernisajul expoziţiei Deprindere în metal şi sticlă” a artistei Ileana Dana Marinescu.

Acest eveniment este organizat cu sprijinul Catena, prin Programul Catena pentru Artă.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Mădălina Mirea.

 

 Expoziţia poate fi vizitată în perioada 20 iunie 2017 –  21 iulie 2017, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00 și sâmbăta între orele 12.00 -18.00.

 

            Ileana Dana Marinescu este un spirit scormonitor. Fie că sapă după ouă, fie că  balansează micro- cu macro- universul, că propune bijuterii pereţilor sau iscodeşte apa, aerul şi pământul pentru a fura detalii pentru jivinele sale, este mereu în căutarea bucăţii de materie pe care să o reînsufleţească.  Nu cunosc alt artist român contemporan, capabil să epuizeze valenţele expresive ale unui ciob, ale unui rest de lucrare, sau ale unei sticluţe de parfum. Viziunea sa se hrăneşte constant dintr-o inepuizabilă ingenuitate şi fiecare lucrare este măsura unei perpetue ingeniozităţi. Ceea ce ne propune azi Ileana Dana Marinescu la Galeria Senso, este o lume de vietăţi în mişcare, din care răzbate surâsul creatorului, într-un dialog hâtru şi neîncrâncenat, aşa cum bătrânul tâmplar nu a reuşit să aibă cu păpuşa sa însufleţită.

 

Preţioasele domniţe din sticlă stratificată, sunt învăluite subtil în sârmă ghimpată. Miriapozii Guerlain, stau alături de suavi scarabei, îngerii mov şi libelule mirate sunt vânate de arogante păsări egiptene cu profile adosate. Din pietre, vertebre şi cochilii Saint-Jacques, artista a închipuit jivine chihlimbarii, înfăşurate tandru în plasă de buzău, sau, după caz, fluide crinoline.

Trecute prin băi de galvanizare, înnobilate cu depuneri de argint şi cupru, toate aceste alăturări oximoronice de materialităţi devin unitare, din cauza gândului care le-a tocmit, a mâinii care le-a compactat, a ochiului care le-a savurat. Căci la sfârşit, artista a privit şi a văzut că e bine. Ileana Dana Marinescu tratează cu maximă seriozitate facilul şi efemerul, căci este un om mereu proaspăt şi neliniştit” – „Vietăţi în mişcare de  Mădălina Mirea, mai, 2017

 

 „Aducem arta mai aproape de tine! – este deviza galeriei noastre, în numele căreia ne-am propus să facem o selecție cât mai reprezentativă de autori și opere. Expozițiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor – Catena pentru artă – prin care sperăm să se manifeste, autentic și original, o vocație culturală asumată! Vom continua să organizăm și în 2017, cu același succes evenimente de referință în peisajul cultural al BucureștilorGaleria de Artă SENSO.

           

Acest eveniment este cel de-al treilea găzduit de Galeria Senso de la începutul anului. Pe 14 februarie a avut loc vernisajul expoziţiei Trei ipostaze stilistice… Anca Boeriu, Ana Ruxandra Ilfoveanu și Letiția Oprișan, iar perioada  martie –  aprilie a fost consacrată expoziției cu lucrările artistului plastic Mihai Țopescu, De la sacrificiu la speranță”. Tot în luna aprilie a avut loc lansarea albumului tapiserieal artistei Cela Neamțu, un eveniment organizat tot cu sprijinul Catena, prin Programul Catena pentru Artă.

Galeria SENSO a participat şi la Târgul ART SAFARI 2017, ediţia a IV-a unde a promovat lucrările artistei Ana Ştefania Andronic BUZU. Cu acea ocazie a fost lansat şi albumul de artă#motion blur”, cu lucrările artistei, un proiect realizat tot cu sprijinul fundaţiei FILDAS Art şi al Catena, prin Programul Catena pentru Artă.

 

Pe 9 iunie, în sălile Muzeului de Artă din Constanța a avut loc vernisajul Expozitiei Internaţionale a Femeilor Creatoare „PODURI EUROPENE”, ediţia a XV-a, jubiliară, organizată de Catena pentru artă, Asociaţia Femeilor Creatoare în Arta Plastică din România, Fundaţia FILDAS Art. Deschisă până pe 30 iunie, aceasta prezintă lucrările (pictură şi sculptură) realizate de artiste din România, Belgia, Liban, Bulgaria, participante la Atelierul Internațional de Creaţie Feminină Contemporană PODURI EUROPENE, de la Eforie-Sud (27 mai – 11 iunie 2017).

Comentarii

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale, vă rugăm să ne contactați pe email.

Evenimente

Premieră mondială! Ședință foto de campanie, TRENDS by Adina Buzatu, adaptată la vremea pandemiei

Avatar

Published

on

5 artiști români bifeză o premieră și organizează, astăzi, prima ședință foto de la distanță, TRENDS by Adina Buzatu.

Fotograful Vali Bărbulescu, stilista Adina Buzatu, modelul Iulian Damaschin, make-up artistul Mihaela Vasile și hairstylistul Cristi Pascu, vor organiza astăzi o ședință foto ieșită din comun. Prima campanie a unui brand, TRENDS by Adina Buzatu, organizată și ghidată de la distanță, respectându-se regulile impuse de starea de urgență.


Astfel, modelul ales nu se va întâlni nici cu hairstylistul, stilistul, make-up artistul sau cu fotograful. El a primit atât ținutele, produsele de hairstying și make-up, cât și aparatura completă necesară fotografierii, printr-un curier rapid. Astăzi, el va fi îndrumat online, toți participanții urmând să fie live pe contul de Facebook Adina Buzatu. Toate persoanele implicare vor lucra de acasă, din confortul propriei locuințe, iar fotografiile vor fi realizate cu tehnologie coordonată de fotograf, tot de la distanță, prin control vocal.
“Este un proiect revoluționar extrem de necesar, deoarece clienții TRENDS by Adina Buzaru își doresc să vadă colecția de primăvară/vară 2020. Lucrez cu aceeași echipă extraordinară, ca și până acum, sub îndrumarea genialului fotograf Vali Bărbulescu, ale cărui idei creative depășesc orice imaginație”, a declarat Adina Buzatu.

Ședința foto va fi transmisă în timp real și simultan, de la ora 17: 00, pe contul de socializare Adina Buzatu.

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Iuliana Tudor anunță cât a strâns Crucea Roșie Română până acum. Campania continuă!  

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Ne bucură faptul că atât persoanele juridice cât și persoanele fizice au fost foarte receptive la campania inițiată de Crucea Roșie Română. Până în acest moment, donațiile în bani de la persoane juridice au  ajuns la 3.570.000 de euro.  

 

Informații noi din campania România salvează România:

– 1.704 pachete cu alimente de bază au fost distribuite la persoane izolate la domiciliu, afectate de Coronavirus/ un pachet are 12 kg și contine produse greu perisabile în valoare de 90 lei/pachet – alimentele au fost achiziționate de Crucea Roșie Română din fonduri proprii.

 

– 4.850 pachete cu produse de igienă de primă necesitate au fost distribuite la persoane izolate la domiciliu și centre de carantină din țară – valoarea unui pachet este de 60 lei/pachet – achiziționate de Crucea Roșie Română din fonduri proprii.

 

-61 957 de materiale de protecție distribuite unităților sanitare / direcțiilor de asistență socială/ vămi /

–  9 276 de produse de igienă, primite din sponsorizari în natură, su fost  distribuite la unități medicale

894 persoane aflate în izolare la domiciliu au fost monitorizate telefonic de voluntarii Crucii Roșii Române

– 14 500 kg produse din carne (mezeluri), 100800 de ouă, 10 000 kg de morcovi și 9456 litri apa îmbuteliată – primite de la organizația Prețuiește viata au fost distribuite de voluntarii Crucii Roșii la Direcțiile de Asistenta Sociala, Cămine de   de batrani, centre de plasamnet și familii izolate la domiciliu.

 

Fonduri din sms 14 781 * 2eur = 29 562 euro.

Campania continuă! Donații prin sms (2 euro/sms) se fac in continuare la 8827, iar donații online pe www.crucearosie.ro.

 

Comentarii

Continue Reading

BAZAR

Vlad Avarvari sare în ajutorul artiștilor din România

Avatar

Published

on

    Jurnalistul independent Vlad Avarvari, cunoscut ca fiind “băiatul care a revoluționat învățământul românesc” , a publicat ieri un mesaj de susținere pentru toți artiștii din România. De asemenea, Vlad este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, iar la doar 20 de ani a ajuns să fie PR-ul mai multor artiști cunoscuți de la noi, printre care artista AVA, vloggerița Miru și proiectul Shoeba, de mare succes în străinătate.

 

Totodată, tânărul jurnalist, are o experiență de mai bine de 2 ani în acest domeniu, colaborând în trecut și cu redații de mare renume de la noi, precum DigiFm, Evenimentul Zilei, Radio România Actualități și TVR.

 

Mesajul publicat de Vlad Avarvari a fost:

 

                         Cât de respectați sunt artiștii români în propria țară?

Artiștii români încep să resimtă nepăsarea instituțiilor publice de profil cu privire la situația prin care de altfel și industria muzicală din România trece.Lipsa de evenimente, concerte, lipsa de promovare a pieselor atât la radio, cât și la tv, le îngreunează și mai mult viața artiștilor noștri, care nu prea mai au venituri..

De asemenea, acești artiști români plătesc statului taxe uriașe de sănătate, pensii, impozite pe venit și multe altele.În aceast caz, statul știe doar să ia și nu știe să ocrotească, un fel de “INTER ARMA SILENT MUSAE”, așa cum este celebra expresie latină.

Asta se întâmplă și în cazul artiștilor și caselor mari de discuri, dar despre artiștii noi, la început de drum sau care nu au piese pe radio, cu ei ce se întâmplă?Iar despre casele mai mici de producție, despre producătorii muzicali, cu ei ce se va întâmpla în acestă perioadă?Cine îi sprijină, daca și până acum au făcut-o tot pe cont propriu sau din investițiile personale?

Acest coronavirus, nu a afectat doar câteva domenii, ci și industria muzicală!!

A fi actor, producător muzical, compozitor, interpret, poet, textier, inginer de sunet, sound designer, creator de conținut sunt meserii recunoscute de statul român, la fel cum sunt și alte meserii liberale, cum ar fi meseria de jurnalist independent, avocat, contabil și multe alte meserii independente care nu sunt luate în seamă și pentru care nu s-a comunicat nicio măsură concretă de sprijin, din partea Guvernului.

În timp ce o mulțime de organizații neguvernamentale din SUA și Europa, plus o serie de organisme de gestiune colectivă au luat măsuri pentru a susține artiștii cu măsuri clare și cu fonduri substanțiale, organismele de gestiune a drepturilor de autor din România, precum UCMR și Credidam nu anunță nimic.

Având în vedere că și sumele încasate de aceștia până acum erau derizorii, ne așteptăm ca de acum încolo să fie și mai greu.Mulți se vor reprofila, ceea ce nu este normal, într-o țară care face parte din U.E!

Muzica și arta sunt vitale pentru artiștii noștri, dar și pentru publicul larg.Haideți să-i susținem pe artiști cu un share la această postare, pentru ca mesajul să ajungă unde trebuie!!

Totodată, aș vrea să ne gândim împreună la următoarea întrebare:

Cum ar fi o singură zi în România fără să auzim nici o melodie?

 

P.S:Acest articol urmeaza sa fie postat si pe site-ul www.ideaman.ro cand acesta va fi disponibil.

 

Sursa: facebook.com/ideaman.ro

 

Imediat după publicarea articolul pe Facebook, Vlad a ținut să posteze o fotografie și pe contul de Instagram, lângă care a scris:”Am gândit și am scris acest articol pentru susținerea artiștilor din România”.

Reacțiile nu au încetat să apară, iar mai multe vedete i s-au alăturat, printre care: Claudia Pavel, Adrian Sînă, Anda Adam, Nicoleta Nuca, Amna, Oana Radu, Raluca Tănase de la Bambi, Giulia, Ioana Ignat și mulți alții.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0