Connect with us

Premieră TV

“Gaze_de_sist.ro”, un documentar în premieră la “Dosar România”

Redactia Radar de Media

Published

on

Primul documentar despre proiectul de exploatare a gazelor de şist şi metoda fracturării hidraulice, semnat de Gabriel Geamănu, poate fi urmărit miercuri, 20 noiembrie, ora 21.00, la TVR 1.

Primul documentar despre controversatul proiect de exploatare a gazelor de şist şi metoda fracturării hidraulice spune controversata istorie a  proiectului extragerii gazelor de şist din subsolul ţării. Gabriel Geamănu a mers în judeţele Vaslui şi Constanţa, acolo unde autorităţile cred că vom plăti mai puţin pentru gaze în următorii ani, iar locuitorii din zonele vizate spun că vom plăti cu toţii pentru distrugerea mediului şi a vieţii.

În Constanţa şi Vaslui, compania Chevron a obţinut singurele licenţe de explorare a gazelor de şist. De asemenea, la Putna, o altă firmă face prospecţiuni seismice pentru Raffles Energy, Aurelian Petroleum şi Romgaz. Călugării de la Mănăstirea Putna sunt revoltaţi şi încearcă să-i oprească pe cei care testează un perimetru de 300 de kilometri pătraţi, de teamă că izvoarele şi monumentele istorice vor fi afectate.

În localităţile vasluiene Pungeşti, Puieşti, Băceşti şi Găgeşti, oamenii luptă împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Telespectatorii vor asista la momentele dramatice în care locuitorii din Pungeşti au blocat drumul de acces, obligându-i pe cei de la Chevron să suspende lucrările şi să-şi retragă utilajele.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în perimetrele Vama Veche, Limanu-2 Mai, Costineşti, Adamclisi, pentru care Agenţia Naţională a Resurselor Minerale a acordat companiei Chevron licenţe de explorare. Managerul Chevron, Tom Holst, susţine că mediul şi viaţa oamenilor nu vor fi afectate, pentru că tehnologia este foarte sigură.

Cei care contestă metoda fracturării hidraulice spun însă că mediul va fi afectat ireversibil, pentru că vor fi folosite cantităţi uriaşe de apă ce va ajunge în sol şi în pânza freatică, alături de 250 de substanţe, unele dintre ele cancerigene.

 

Comentarii

Emisiuni

Iulia Ionescu prezintă, sâmbătă, prima ediție iLikeIT din acest sezon!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Sâmbătă, 29 februarie, de la ora 10:00, Iulia Ionescu prezintă prima ediție a noului sezon iLikeIT! În acest sezon, Iulia este pregătită să analizeze cum roboții, mașinile automate și viteza 5G construiesc drumul spre un viitor mai eficient și mai bun.

 

În această săptămână, pasionații de tehnologie vor putea afla informații despre modul în care inteligența artificială a început să depășească noi granițe în ceea ce privește contactul cu oamenii. Neon este un avatar digital capabil să empatizeze și să găsească soluții la problemele noastre, ale oamenilor.

Discuția despre inteligență artificială va fi continuată și în domeniul gaming-ului, unde alături de românii care lucrează pentru două dintre cele mai mari companii în domeniu, vom afla în ce stadiu ne aflăm și ce pași urmează în viitorul apropiat.

 

”Am muncit foarte mult pentru emisiunea de sâmbătă. Am lucrat pentru a face ceva diferit față de ceea ce se vede, în fiecare zi, de luni până vineri, la Știrile PRO TV de dimineață. Sper ca publicul să se bucure la fel de tare ca și mine de noul sezon iLike IT! În prima ediție vom aborda un subiect care ne-a atras atenția la CES, în Las Vegas, dar vom vorbi și despre dispozitivele pe care ar fi trebuit să le vedem evenimentul care tocmai a avut loc, Mobile World Congress”, declară Iulia Ionescu înaintea primei ediții.

 

În fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, echipa iLikeIT va aduce noutățile din tehnologie la PRO TV!

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV, noul show din Romania si-a gasit dedectivii! Cine sunt acestia?

Avatar

Published

on

Ana Morodan, INNA, Codin Maticiuc și Horia Brenciu sunt cei patru detectivi care vor încerca să descopere cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii, la Masked Singer România.

 

În această primăvară, 12 celebrități intră în cel mai spectaculos show de televiziune din lume: Masked Singer România. Purtând măști și costume, din cap până-n picioare, vedetele vor oferi indicii care să-i ajute pe cei patru detectivi să ghicească cine se ascunde sub mască, indentitatea lor fiind cel mai bine păstrat secret al momentului.

 

Ana Morodan este printre primele și cele mai puternice celebrități online și singura personalitate digitală care a transformat marca personală în business-uri de retail și lifestyle online și offline. Extravaganța și umorul savuros au ajutat-o să treacă din zona de influencer în cea de celebritate de media clasică. Despre show-ul Masked Singer România, Morodan spune că este ceva ce nu s-a mai văzut: ”E mult mai mult decât o emisiune TV. E un megaparty spectacular, excesiv, extravagant, cu surprize dement de creative. Are tot ce trebuie ca să fie mai dement decât contesa Morodan: imprevizibil, secretomanie planetară, costume și scenografie incredibile, multe paiete, pene, perle, ștrasuri și entertainment care depășeste orice scenariu imaginat până acum. E ceva ce nu s-a mai făcut, nu s-a mai auzit, nu s-a mai inventat”.

 

INNA, unul dintre cei mai cunoscuți artiști români, cu reușite pe plan internațional și cu sute de concerte în întreaga lume, cu peste 5.7 milioane de fani pe Youtube, hit-uri care au cucerit topurile radio și TV și colaborări cu artiști de top precum JBalvin, Pitbull, Daddy Yankee, Yandel, intră în rolul de detectiv și va încerca să-și folosească flerul și toate abilitățile de cântăreț și compozitor pentru a descoperi celebritățile din măști. ”Abia aștept să înceapă Masked Singer România, show-ul în care voi fi unul dintre cei patru detectivi. O să fie tare să descoperim împreună cel mai bine păstrat secret din istorie”, a spus aceasta.

Actor, producător de filme și scenarist, Codin Maticiuc este un bad boy, autor de bestseller și unul dintre cei mai citiți bloggeri din România. La Masked Singer România, el va încerca să afle cine se ascunde în măști și prin prisma informațiilor pe care le deține despre toate vedetele. ”Nu este pentru prima oară când sunt contactat pentru un proiect TV, dar este pentru prima oară când accept. Masked Singer România este un proiect de o anvergură extraordinară și cu o investiție imensă, care m-a cucerit din prima secundă. Cred că mi se potrivește rolul acesta de <<detectiv>> și oricât de bine s-ar ascunde vedetele sub măști, oricare ar fi ele, le va fi greu să treacă de mine pentru că pe multe le cunosc personal. O să le fie greu cu mine, ce să mai…!”, a spus Codin Maticiuc.

Horia Brenciu este unul dintre cei mai iubiți entertaineri din România, iar de-a lungul anilor a descoperit o mulțime de voci incredibile la Vocea României. Artist complex, Horia este printre puținii cântăreți din România care oferă show-uri în care muzica se îmbină cu dansul și actoria. ”Masked Singer România este o nouă provocare pentru mine, pe care care am acceptat-o cu nerăbdare și emoție. Experiența mea de la Vocea României, unde am auzit sute de voci, mă va ajuta să descopăr cine sunt cei care țin ascuns cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii. Iar dacă e vorba de a deconspira vedete mascate, cred că sunt calificat pentru a fi în acest juriu. Hercule Poirot și Sherlock Holmes, cu tot cu doctorul Watson au fost eroii copilăriei mele. 🙂 Agahta Christie, Rodica Ojog Brașoveanu, Raymond Chandler m-au antrenat special pentru a deveni detectiv la Masked Singer România”, a spus Horia Brenciu despre implicarea în show-ul Masked Singer România.

Masked Singer România  – În curând, la PRO TV!

Comentarii

Continue Reading

Eurovision

TVR 1 va transmite in drect Finala Selectiei Nationale Eurovision 2020

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Duminică, 1 martie, de la ora 21.00, Televiziunea Română îi invită pe toţi românii din ţară şi de pretutindeni să se bucure de magia concursului Eurovision, la Finala Naţională 2020.

Sub conceptul #ealtceva, transmisiunea TVR1, TVR Internaţional şi TVR Moldova, în direct de la Sala Sporturilor din Buzău, va conduce publicul într-o o inedită călătorie muzicală prin istoria şi geografia celor mai bune momente ale acestui concurs muzical, care a devenit un adevărat fenomen planetar.

Magia Eurovision va fi adusă pe scena Finalei Naţionale atât de Roxen, cu cele cinci piese care intră în concurs, cât şi de invitați speciali, români și străini, mulți dintre aceștia concurenţi şi chiar câştigători ai diferitelor etape ale Eurovision Song Contest.

După cum TVR, în calitate de organizator, a anunțat deja, publicul şi juriul, în proporţie egală, vor decide actul artistic care va reprezenta România la ESC2020. Roxen va intepreta cele cinci piese, fiecare dintre ele cu un show special pregătit. Cel mai votat dintre aceste show-uri va urca și pe scena de la Rotterdam.

Conceptul regizoral al întregului spectacol şi al celor cinci show-uri care intră în concursul de selecţie naţională poartă semnăturile lui Dan Manoliu şi Bogdan Păun.

Câteva detalii despre aceste show-uri sunt dezvăluite de către regizorul Bogdan Păun: „Tot vizualul, filmul și fiecare videoclip în parte reprezinta stările pure și energia ei interioară materializate, transpuse în forma realității fizice prin culori, natură, spații ce par desprinse dintr-un vis.”

„Ne dorim ca românii să trăiască în avans, pe 1 martie, exact senzaţia pe care o vor avea telespectatorii din întreaga lume în luna mai, urmărind show-ul României pe scena de la Rotterdam. Doar că românii vor avea, în plus, un spectacol complet şi complex, oferit nu doar de Roxen şi de invitaţii speciali, ci şi de cei doi prezentatori, plus un personaj surpriză. Noul sistem de selecţie ne-a permis să ne adaptăm, să ne organizăm altfel astfel încât să fim actuali, moderni, surprinzători. Am promis că în acest an #ealtceva şi chiar aşa va fi” – declară Dan Manoliu.

În această săptămână, la Sala Sporturilor din Buzău se fac pregătiri intense pentru spectacolul de duminică. Cea mai intensă activitate este cea de montare a scenei şi a fundalului, un perete de imagine LED de peste 300 metri pătraţi. La distanţă de circa 12 metri de acest perete, va fi amplasată o mare scenă circulară, care va permite artiştilor să aducă actul artistic în mijlocul publicului prezent la Buzău.

 

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de țări.

 

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa “Arcade”.

În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

 

În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).

 

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă).  Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţ ărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.

 

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2020 vor fi transmise live pe TVR.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0