Generaţia sub presiune, Greu de mic, o serie de reportaje despre ucigașul tăcut al copiilor din România - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Campanie TV

Generaţia sub presiune, Greu de mic, o serie de reportaje despre ucigașul tăcut al copiilor din România

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Observator demarează azi o nouă serie de reportaje privind obezitatea infantilă, una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică la nivel mondial.

Potrivit unor studii internaționale, rata obezității infantile la nivel mondial a crescut de zece ori în ultimele patru decenii, numărul copiilor diagnosticați cu obezitate ajungând la aproximativ 124 de milioane. În lume, 374 de milioane de copii între 0 şi 19 ani sunt obezi. În Europa, unul din trei are probleme de greutate. În România, lipsesc statisticile oficiale, ceea ce face ca obezitatea infantilă să rămână un ucigaș tăcut. Singurul studiu oficial conține date din anul 2015 și arată că la toate grupele de vârstă studiate, 7, 8 și 9 ani, ponderea copiilor cu probleme de greutate (supraponderali sau obezi) este de peste 25%. Practic, 1 din 4 copii din grupele studiate avea probleme de greutate.

Observator, prin seria Generația sub presiune. Greu de mic” cu Mădălina Iacob, face un apel către autorități, dar și părinți. Mădălina Iacob a discutat cu mai multe familii care luptă, alături de copiii lor, împotriva obezității și poveștile lor vor fi difuzate la Observator, în seria Generația sub presiune. Greu de mic.

„Întrebarea la care, cu toții, trebuie să ne gândim cum răspundem este «Putem să le salvăm viețile copiilor noștri?».  E un moment extrem de important. Federația Mondială a Obezității estimează că, în lipsa unor măsuri drastice de prevenție și tratament, până în anul 2030, aproape 500.000 de copii cu vârste între 5 și 19 ani vor suferi de obezitate în România. Iar bolile asociate înseamnă, pe termen lung, ani scurtați din viață., pune Mădălina Iacob.

Care este răspunsul autorităților puse față în față cu aceste informații, telespectatorii vor putea urmări începând de astăzi, luni, 8 noiembrie, la ora 19.00 săptămânal, în seria „Generația sub presiune. Greu de mic” cu Mădălina Iacob.

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement

IN Trending