Connect with us

ȘTIAI CĂ...?

Genesis Property: 8 din 10 angajați Gen Z consideră că lucrul de la birou susține evoluția mai rapidă în carieră.

Published

on

Reclame

Relația cu managerii contează în decizia de a lucra mai des sau chiar full-time de la birou

Biroul a devenit tot mai important în evoluția profesională a angajaților, iar relația cu managerii este din ce în ce mai importantă în decizia de a lucra mai multe zile de la birou. Peste 84% dintre angajații Gen Z consideră că evoluția în carieră este mai rapidă pentru cei care lucrează mai mult de la birou, comparativ cu cei care lucrează de acasă, potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property în rândul a 1.247 de respondenți la nivel național. În același timp, aproape 82% dintre angajații de toate vârstele consideră relația cu managerii importantă sau foarte importantă atunci când iau decizia de a lucra mai multe zile de la birou.

Aproape 60% dintre angajații Gen Z au așteptarea ca managerii să susțină în mod eficient atât dezvoltarea profesională, cât și personală a oamenilor din echipă. Un procent similar se regăsește și la cei care vor să lucreze cel puțin 3 zile de la birou în acest an, potrivit sondajului.

„Tot mai mulți angajați înțeleg acum că biroul este esențial pentru dezvoltarea lor, atât profesională, cât și personală. Comunicarea directă cu echipa le permite să învețe mai rapid, să acumuleze experiență și să avanseze în carieră. În campusurile noastre de birouri, YUNITY Park și West Gate Business District, ne străduim constant să creăm condiții optime de interacțiune și socializare și suntem mândri să oferim comunității noastre un ecosistem holistic de spații și facilități care susțin evoluția profesională”, a declarat Marcela Stancu, Community Director, Genesis Property.

În perioada în care au lucrat integral sau majoritar de acasă, aproape jumătate dintre angajații Gen Z spun că au pierdut conexiunea cu echipa, mai mult de o treime au simțit lipsa socializării cu colegii și managerii, iar peste un sfert susțin că evoluția lor profesională a fost încetinită de acest mod de lucru. Aproape 64% consideră că este nevoie de cel puțin 3 zile de lucru la birou pe săptămână pentru a stabili o relație bună cu colegii și cu managerii.

Dacă și-ar schimba jobul, mai mult de 50% dintre respondenți și-ar dori o echipă unită, care colaborează în activitatea de zi cu zi, iar peste 47% ar vrea un mod de lucru flexibil și autonomie în activitatea lor. Referitor la motivul pentru care și-ar schimba jobul în 2024, peste 40% dintre angajații Gen Z ar dori un sistem de lucru hibrid, iar aproape 22% și-ar dori o echipă mai unită, ai cărei membri știu să colaboreze mai bine unii cu ceilalți.

Prin proiectul YUNITY Park, Genesis Property a redefinit experiența angajaților la birou. În spațiul public în care au fost plantați peste 220 de arbori, integrați într-o pădure urbană, angajații pot lucra în aer liber pe băncile din campus, beneficiind de acces la 125 de prize de alimentare sau pot susține ședințe în mișcare pe spațiul exclusiv pietonal de 2 kilometri. De asemenea, au parte de evenimente sociale și culturale dedicate în amfiteatrul outdoor cu capacitate de 1.500 de persoane. Faza II a proiectului a fost

finalizată anul trecut, după o investiție de 20 de milioane de euro, iar anul acesta, YUNITY Park a intrat în ultima etapă de dezvoltare. Recent, Genesis Property a anunțat tranziția către alimentarea integrală cu energie regenerabilă a tuturor clădirilor din portofoliul său, inclusiv YUNITY Park.

Sondajul Genesis Property a analizat care este părerea românilor despre revenirea la birou și a fost desfășurat în martie 2024, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.247 utilizatori de internet din România. Circa 48% dintre participanți sunt de sex feminin, iar peste 51% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending