Printre concertele programate în cadrul turneului mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE!”, celebra trupă de origine italiană – IL VOLO a petrecut o zi în compania unui grup de cetățeni ucraineni, 39 de reguiați ucraineni, din care 29 de copii care au pierdut totul din cauza războiului și au fost nevoiți să își părăsească țara.
De această dată, artiștii nu au urcat pe scenă, ci s-au oferit să se alăture voluntarilor pentru a dărui clipe fără griji, momente de bucurie și consolare. Deși această situație dramatică în care femeile și copiii nevoiți să-și abandoneze viața normală în Ucraina, să fugă de conflictul absurd și să-și găsească refugiu în alte țări, a făcut ca misiunea artiștilor să fie dificilă, experiența trăită alături de refugiații ucraineni a fost în același timp înălțătoare.
Membrii trupei IL VOLO, Piero Barone, Gianluca Ginoble și Ignazio Boschetto au vizitat centrul Frates Mutinae, situat în orașul Modena din Italia, iar femeile și copiii ucraineni au avut parte de o zi cu totul specială. Artiștii s-au jucat și au cântat împreună cu cei 29 de copii, reușind să le readucă zâmbetul pe fețe și să îi facă să lase deoparte suferința, pentru câteva ore. La centrul din Modena, locuiesc 10 femei și 29 de copii care beneficiază de cazare, îmbrăcăminte, mâncare, medicamente și produse de bază.
„Preferam să-i vedem pe acești copii în alte împrejurări – în locurile în care meritau să trăiască. Noi am încercat să facem un gest de solidaritate, să fim mai aproape de ei în aceste momente cumplite. Suntem recunoscători pentru implicarea voluntarilor. Singurul lucru pe care noi îl putem face este să le readucem zâmbetul pe buze. Am jucat fotbal cu acești copii și a fost minunat.” – mărturisește Piero Barone.
„Această situație ne afectează pe toți – nu doar pe ucraineni sau ruși, ci pe întreaga lume. Venind aici, am simțit totul îndeaproape, am văzut condițiile în care trăiesc aceste familii; copii care nu știu unde le sunt părinții, care nu primesc nicio veste. Slavă Domnului că există oameni care îi ajută pe acești oameni cu probleme imense. Am fost de multe ori în Ucraina – un pământ minunat, avem mulți prieteni care acum suferă. Nu putem ignora această situație.” – Gianluca Ginoble
În luna iulie, „Grande Amore”, cea mai cunoscută melodie a celor trei artiști italieni dar și multe alte piese de succes din repertoriul trupei IL VOLO vor răsuna în acompaniamentul unei orchestre simfonice impresionante pe scenele din București și Cluj-Napoca. Iubitorii de concerte din România se vor putea bucura de cele două concerte, incluse în turneul mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE”, pe 16 iulie, la Sala Palatului, iar pe 18 iulie, la BT Arena. Mai multe detalii și bilete sunt disponibile pe Eventim.ro.