joi, martie 28, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSGina Pistol, despre vacanța sa de vară: ”Îmi reîncarc bateriile departe de...

    Gina Pistol, despre vacanța sa de vară: ”Îmi reîncarc bateriile departe de cotidian”

    Imediat după terminarea filmărilor Chefi la cuțite, Gina Pistol, prezentatoarea show-ului culinar, a plecat într-o vacanță binemeritată, petrecută alături de prieteni în insulele Greciei: ”De cele mai multe ori tind să aleg destinații în care mă pot bucura de natură și de câteva momente de liniște, departe de cotidian. Așa îmi reîncarc bateriile”.

    Deși organizarea a fost făcută pe ultima sută de metri, frumoasa prezentatoare a ales ca destinație Lefkada, una dintre cele mai frumoase insule din Marea Ionică. Pe lângă plajele cu apă turcoaz și nisip fin, renumite pentru peisajul lor unic, Gina s-a plimbat și pe străduțele orășelelor, acolo unde, nu doar o singură dată, a fost recunoscută de turiștii din zonă: ”Atmosfera de pe insulă a fost una cu totul și cu totul specială. Satele pescărești, drumurile împădurite cu vedere spre orizont și spre mare, stilul de viață liniștit al localnicilor, ospitalitatea lor, toate acestea au fost absolut fantastice!”, a mărturisit aceasta.

    Și pentru că prin rolul său la Chefi la cuțite este înconjurață și de delicii culinare, Gina nu a putut sta departe de tavernele grecești și de mâncarea tradițională: ”Bucătăria grecilor este delicioasă! Cu toate acestea, am încercat să nu cad pradă tentațiilor și am ales de fiecare dată salate proaspete, legume și pește la grătar. Am primit și câteva secrete de gătit de la gazdele restaurantelor, așa că m-am întors acasă cu câteva rețete pe care abia aștept să le încerc”, a mai spus Gina.
    În această toamnă, Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu un nou sezon, ce va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.

    Andrei Paul Lazarovici - Redactor

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente