Connect with us

Evenimente

Ediția 24 a GoodWine, dedicată spumantelor

Redactia Radar de Media

Published

on

Cea de a 24-a ediție a GoodWine – Bucharest Wine Fair, cel mai longeviv târg de vinuri din România, va avea loc în perioada 22 – 24 noiembrie, în Pavilionul B1 al Centrului Expozițional Romexpo. Peste 55 de expozanți de renume vor prezenta sute de vinuri de la crame românești și din străinătate. Vizitatorii vor putea degusta peste 1.000 de produse diverse și sunt invitați să participe la cursuri de inițiere în lumea vinurilor și să descopere numeroasele surprize pregătite de organizatori.

Cramele participante la această ediție sunt: Cotnari, Jidvei, Vincon, Oprișor, Domeniul Bogdan, Domeniile Sâmburești, Via Viticola – Sarica Niculițel, Crama Ceptura – Purcari, The Iconic Estate, Casa de Vinuri Bucium 1949 Iași, Zarea, Crama Trantu, Crama Viișoara, Domeniul Muntean, Podgoria Silvania, Crama Marcea, Domeniile Franco Romane, Crama Hetei, Crama Balla Geza, Crama Thesaurus, Crama Carastelec, Domeniul Kelaru, Crama Licorna, Gabai, Lacrimi de Lună și Bolgiu, 12 crame membre ale Asociației Micilor Producători de Vinuri din Republica Moldova. Tot din Republica Moldova vor participa: Cramele Cricova, Bulgary Winery, Chateau Cristi, Vinăria Hâncești și Tomai. De asemenea, acestei ediții i s-au alăturat și AWine cu o selecție de vinuri din Austria, Cantine Fontezoppa și Ciu Ciu, din Italia, EdWine cu selecție de vinuri din cantine boutique din Italia, Wine Gallery by Mega Image, Marvin Wine Shop, Vinexpert, Vin Magazin, magazinul de vinuri Lizar, Distileriile Galben și La Horincie. Dincolo de posibilitatea de a cunoaște toate produsele expozanților, GoodWine prilejuiește vizitatorilor și interacțiunea cu Organizația Somelierilor din România.

Printre expozanții ediției cu numărul 24 a târgului Goodwine vă veți întâlni și cu Aromint, Delicii Vânătorești, Azoc-Star (Bag-in-Box), Romprix, Suculent Urban, Glass Packaging Solutions, Fermentis, I Love Coffee, Citylicious, Vinivici, Mediteranea Gourmet, Cuban Tobacco, Kofi Ti, La o idee (coffee/fresh bar), Nazurro, Inovenio Glassware Pasabahce, Limone, Giuliano Tartuffi. Vizitatorii vor putea să achiziționeze vinuri la prețuri speciale de la magazinul oficial GoodWine.

Tema centrală a acestei ediții este vinul spumant, în toate variantele sale, pentru care a fost amenajat un spațiu special denumit BubbleGlam – o zonă dedicată mixologiei cu spumante și explorării acestei lumi gustative pline de efervescență. În cadrul Bibliotecii de Spumante vor fi organizate degustări speciale, coordonate de somelierul de talie internațională Eduard Jakab. Acesta va prezenta principalele soiuri de struguri utilizate în producția vinurilor neliniștite, care sunt metodele de vinificare și principalele modalități de servire și pairing.

GoodWine este un eveniment versatil, conceput atât pentru specialiștii din industria viniviticolă, cât și pentru publicul larg, pentru care au fost concepute module educaționale care cuprind informații esențiale pe teme diverse precum: tehnologia de obținere a spumantelor, ce anume poate fi considerat un defect al vinului,  caracteristicile vinurilor dulci, dar și un studiu comparativ pe cinci variante de vinuri obținute din același soi. Trainerii

GoodWine Academy, ediția cu numărul 24, sunt specialiști de prestigiu internațional și mai vechi colaboratori ai târgului precum Diana Pavelescu – Wine Ambassador GoodWine și secretar general al Asociației Degustătorilor din România și Laurențiu Achim – președintele Asociației Somelierilor din România. Colaborări noi în cadrul secțiunilor educative ale GoodWine sunt reprezentate de  Simona Mardale – organizator Wine Mark (prima conferință internațională dedicată vinului din România), Silvia Palașcă – creator de conținut și o adevărată #winelover și somelierul internațional Eduard Jakab.

Vizitatorii se vor putea delecta cu muzică live interpretată de Florentin Gheorghe și Natalia Pancec, Adelina Borcean, Anca Belciu în diverse combinații stilistice, de la Vivaldi la Led Zeppelin și de la Enescu la Goran Bregovic.

PROGRAM DE VIZITARE PENTRU PUBLIC

Vineri, 22 noiembrie: 16:00 – 20:00

Sâmbătă, 23 noiembrie: 11:00 – 20:00

Duminică, 24 noiembrie: 11:00 – 20:00

PROGRAM CURSURI

Vineri, 22 noiembrie:

17:00 – Dulce, cât de dulce? (trainer Simona Mardale)

18:30 – Essence de Roumanie (trainer Laurențiu Achim)

Sâmbătă, 23 noiembrie:

12:00 – Povestea spumantelor – Cuvee de Purcari (trainer Eduard Jakab)

14:00 – Grasă și gustoasă (trainer Silvia Palașcă)

16:30 – Sss… spumante (trainer Diana Pavelescu)

Duminică, 24 noiembrie:

14:00 – Tot ce ai vrut să întrebi despre vin și n-ai avut curaj (trainer Eduard Jakab)

16:30 – Les fleurs du mal – Defectele vinului (trainer Silvia Palașcă)

Prețul unui bilet standard este de 35 de lei pentru vineri, iar pentru sâmbătă sau duminică este de 49 de lei/zi/pers și include acces în zona de expoziție, food court, social area cu diferite activități și degustări gratuite precum și concerte. Un abonament pentru toate cele 3 zile ale târgului este de 99 de lei. Biletul pentru un curs este de 35 de lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.iabilet.ro sau de pe www.iabilet.ro/retea, iar mai multe informații despre participanți, cursuri și alte activități conexe pot fi găsite pe www.goodwine.ro.

Foto: PR

Comentarii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Iuliana Marciuc și Oana Georgescu lansează volumul „DESTINE CA-N FILME”

Avatar

Published

on

             La exact 5 ani de când s-a lansat primul volmul al cărții „DESTINE CA-N FILME” (editura NEVERLAND), IULIANA MARCIUC și OANA GEORGESCU lansează o nouă ediție a cărții cu același nume, cu noi subiecte, povești de viață și DESTINE CA-FILME.

 

Evenimentul va avea loc miercuri, 30 septembrie, ora 17.00, la Televiziunea Română, pe Scena Teatru TV din Grădina TVR  (Calea Dorobanților nr. 191, sector 1 București).

 

În cadrul evenimentului, vor participa autoarele, Iuliana Marciuc și Oana Georgescu, echipa emisiunii DESTINE CA-N FILME, reprezentanți ai TVR și ai editurii NEVERLAND (Grupul Editorial „Universul Juridic”), majoritatea protagoniștilor cărții şi ai emisiunii – vedete și oameni obișnuiți cu povești de viață deosebite: Sanda Ladoși, Chef Joseph Hadad, Chris Simion Mercurian, Dr. Marek Vâlcu, Ioan Cărmăzan, Chef Nicolai Tand, Constantin Florescu, Marcello Bataglia, Irina Alionte, Adina Sima, Crina Lință, Alexandru Culcea, etc.  Alături de ei, alți eroi ai emisiunii vor fi prezenți la lansarea ce va fi urmată de o sesiune de autografe: Alexandru Arşinel, Vasile Muraru şi Valentina Fătu, Dr. Radu Zamfir, magicianul Ștefan Simion, Ştefan Pelger, Cerasela Rogen, etc.

„DESTINE CA-N FILME”, o emisiune de succes transpusă  într-o carte captivantă

 

„Ideea unui nou volum a venit firesc, pentru că emisiunea DESTINE CA-N FILME, un proiect superb, început în urmă cu 7 ani, continuă să transmită povești de viață, care mai de care mai interesante și mai captivante, cu eroi adevărați, oricând modele pentru mine și pentru spectatori și cititori. Am învățat enorm de la toți cei pe care i-am intervievat, iar pe o parte dintre ei îi veți reîntâlni în paginile acestei cărți”, spune Iuliana Marciuc, realizatoarea și prezentatoarea acestei emisiuni de succes a TVR 2, cu o carieră de trei decenii în Televiziunea Română.

 

„Am transpus în povești cele aproape 30 de subiecte fascinante selectate din seria de emisiuni de succes din perioada 2015 – 2019, cu actualizări, informații și cu o documentare atentă”, a menționat Oana Georgescu, scriitoare și jurnalistă.

 

„DESTINE CA-N FILME este o emisiune despre oameni obișnuiți, dar și despre vedete, aflate la un moment dat în situații limită, neobișnuite, de multe ori puse în fața unui destin aproape implacabil, pe care l-au învins. Marele lor merit este acela că ei sunt învingătorii în fața destinului, prin determinare, voință, luptă pentru supraviețuire, tărie de caracter, credință și implicare! Într-o astfel de carte, textul trebuie să suplinească imaginea video, ilustrația, decorul și interviul propriu-zis cu protagonistul emisiunii; cititorul trebuie introdus în atmosfera locului filmării, apoi trebuie să îi faci cunoștință cu personajul și să redai în scris cât mai corect și natural, acele momente sau situații la care face referire subiectul emisiunii. De exemplu, a fost deopotrivă dificil și foarte emoționant să evoc acum personalitatea marii actrițe Stela Popescu, invitată în toamna lui 2016 să povestească despre „Amintirile sale din exil”, cu un an înainte de a ne părăsi pentru totdeauna…”.

 

          

Emisiunea „DESTINE CA-N FILME” în care cunoaşteți adevăraţi eroi care au trăit, cu voie sau fără voie, experienţe incredibile, desprinse parcă din scenariile unor producţii cinematografice, este produsă de Televiziunea Română și difuzată în prime time, pe TVR 2.

 

           Pentru a respecta măsurile de siguranță și normele în vigoare împotriva pandemiei, menționăm faptul că:

  • acreditarea este nominală, de aceea vă rugăm să confirmați prezența
  • intrarea / accesul, în baza cărții de identitate și / sau a legitimației de presă se face din Str. Col. Constantin Blaremberg (intersecția Str. Ermil Pangrati, colț cu Strada Muzeul Zambaccian)
  • evenimentul va începe la ora 17:00 și va dura maximum 2 ore, de aceea vă rugăm să ajungeți în timp util pentru a completa și formularul COVID-19.

 

 

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Noaptea Muzeelor 2020 își deschide porțile pentru tinerii creatori de conținut digital

Avatar

Published

on

            Cea de a 16-a ediție Noaptea Muzeelor va avea loc pe 14 noiembrie 2020. În România, Noaptea Muzeelor este cu siguranță cea mai amplă manifestare culturală, care are anual peste un milion de vizitatori, atât în muzee cât și în spații alternative. Tradiționala desfășurare în luna mai nu s-a putut materializa în acest an, dar Noaptea Muzeelor se reinventează pe finalul lui 2020 prin noi activităţi muzeale, instalații de artă, producții video dedicate, proiecte culturale organizate în muzee sau spații alternative, cât și în mediul virtual.

 

Mai mult, anul acesta Rețeaua Națională a Muzeelor lansează o provocare celor mai tineri consumatori culturali și activează în premieră, sub umbrela Nopții Muzeelor, apelul de proiecte digitale pentru elevi, intitulat „ANIMAȚII, PUZZLE, INVESTIGAȚII… VINO ȘI JOACĂ-TE CU COLECȚIILE LA MUZEU!”.

Inițiativa este menită să provoace creativitatea elevilor și să faciliteze interacțiunea între școli și spațiile muzeale din țară. Apelul de proiecte încurajează tinerii să exploreze într-un mod creativ și imaginativ obiectele și resursele culturale din colecțiile muzeelor din comunitățile lor și să se înscrie în Noaptea Muzeelor 2020 cu propuneri originale. Prin implicarea în acest proiect, elevii și implicit școlile își asumă „proprietatea” și interesul asupra patrimoniului local și îl interpretează sub formă de producții digitale.

Noaptea Muzeelor este un eveniment așteptat de toată lumea. Chiar dacă în contextul actual lucrurile se desfășoară puțin diferit, elementul de noutate nu lipsește nici anul acesta. Unul dintre ele, proiectul adresat tinerilor este un demers inovator de apropiere a elevilor de muzeu. Aceștia pot înțelege mai bine rolurile pe care muzeul și le asumă și își pot folosi creativitatea în explorarea muzeelor. Ne dorim ca elevii să renunțe la inhibiții, la clișee sau conformisme, și să creeze ceva de impact”, a declarat Dragoș Neamu, managerul evenimentului Noaptea Muzeelor.

 

            Proiectul propune o abordare colaborativă și se adresează echipelor formate din elevi din aceeași clasă de școală sau de liceu, clasele VII-VIII, respectiv IX-XI, în număr de minim 10, în funcție de conceptul proiectului. Nu există o cerere tip de finanțare pentru proiecte, iar termenul limită de depunere de către echipele de elevi a ideilor de proiecte și a necesarului de resurse este 16 octombrie 2020, ora 17.00.

 

             „Am dorit ca echipele să fie formate din elevi din aceeași clasă pentru a evita selecția acestora pe baza unor criterii de performanță. Proiectul se adresează tuturor elevilor, nu doar premianților sau olimpicilor. Este un proiect condiționat de creativitate și curaj, nu de note bune la școală”, a mai spus Dragoș Neamu.

 

Vor fi selectate și finanțate 7 proiecte originale, inventive, care valorifică colecțiile muzeelor din țară și care vor fi prezentate publicului exclusiv în mediul virtual. Fiecare proiect câștigător va fi susținut de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, inclusiv cu medierea accesului la colecțiile și la resursele muzeelor care fac obiectul scenariilor proiectelor selectate.

 

Toate detaliile legate de condițiile de participare și mecanismele de înscriere pot fi găsite AICI sau pe site-ul RNMR.

Inițiat în urmă cu 16 ani de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Rețeaua Națională a Muzeelor (RNMR), fiind un eveniment cultural așteptat de public de fiecare dată cu mare interes.

 

Organizatori: Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Noaptea Muzeelor

Finanțator: Administrația Fondului Cultural Național

Partener media principal: Europa FM

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de Carte, Bucureștii Vechi și Noi, Bookhub, Bursa.ro, Calendar evenimente, calatoriaperfecta.ro, catchy.ro, CAȚAVENCII, Fashion Premium Magazin, Good News, Hotnews, I-tour, IQool, miscareaderezistenta.ro, modernism.ro, MovieNews, Observatorul cultural, Radar de media, Radio România Cultural, RADOR, Revista Psychologies, Revista Zeppelin, Spotmedia.ro, urban.ro, Zile și nopți.

 

 

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Programul şi regulile de acces la concertele Damian Drăghici & Brothers, „MULȚUMESC! #iamgrateful”

Avatar

Published

on

            În aceste vremuri dificile, cu eforturi susținute, artistul Damian Drăghici își respectă promisiunea față de admiratorii săi și revine pe scenă în concertul aniversar vârstei de 50 de ani, promis inițial a se desfășura la Sala Palatului, în prima parte a acestui an. Ca urmare a situației provocate de pandemie, s-a decis ca evenimentul să fie mutat în spațiu deschis, la Arenele Romane și să se desfășoare timp de trei zile, pentru a fi respectate toate regulile privind distanțarea și siguranța publicului.

 

Astfel, Damian Drăghici & Brothers alături de invitați speciali, nume celebre ale scenei românești, vor fi la Arenelor Romane în concertul aniversar „MULȚUMESC! #iamgrateful” ce va beneficia de trei reprezentații, în zilele de 28, 29 și 30 septembrie, de la ora 20:00.

Persoanele care, din motive obiective, nu au putut intra în posesia biletului electronic retrimis de către agenția de bilete, sunt rugate să transmită un email pe adresa contact@damiandraghici.ro în care să specifice datele de contact, precum și numele agenției de bilete de la care au procurat tichetele, până duminică, 27 septembrie 2020, în vederea soluționării.

 

Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorii pun la dispoziția spectatorilor informații de interes general precum și regulamentul care respectă prevederile în vigoare ale Ordinului 3142/2020, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.

 

  1. Spectatorii sunt rugați să se prezinte în timp util la locație pentru efectuarea triajului epidemiologic. Porțile se vor deschide cu 1 oră înainte de spectacol pentru a trece mai ușor de formalitățile de acces. Spectacolul începe la ora anunțată (ora 20:00).
  2. Efectuarea triajului epidemiologic va consta în:
  • măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3°C);
  • observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);
  • dacă temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se va repeta măsurarea temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
  • dacă se constată menținerea unei temperaturi mai mare de 37,3°C sau / și prezența altor simptome respiratorii, organizatorii își rezervă dreptul de a refuza accesul în locație al persoanelor care nu îndeplinesc aceste criterii legale de acces. Atentie! Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație.
  1. Accesul în spațiul desfăşurării evenimentului se va face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m.
  2. Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măştii (medicală / non-medicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  3. Spectatorii sunt rugați să evite pe cât posibil deplasarea în locație; ieșirea din zona alocată (spațiu / sector) se poate face doar în următoarele situații:
  • Deplasarea la toaletă;
  • Urgență medicală;
  • Deplasarea pentru aprovizionare cu mâncare / băuturi din zona special amenajată;
  • Pentru a evita aglomerația în zona de food court, se recomandă ca o singură persoană să efectueze aprovizionarea pentru tot grupul;
  • În cazul efectuării acestor deplasări, spectatorii sunt obligați să respecte distanța de minim 1,5 metri față de celelalte persoane.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm cu drag la concert!

Echipa Damian Drăghici

 

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0