După două sezoane de emoţie şi suspans, începand cu 5 septembrie, telenovela Narcisa Sălbatică aşteaptă telespectatorii Antena 1 să se lase cuceriţi din nou de autenticitatea şi frumuseţea poveştilor sale de iubire. Surprizele nu vor întârzia să apăra nici în acest nou sezon al îndrăgitului serial care îşi va surprinde publicul cu scene inedite, intrigă, mister şi situaţii în care destinul va fi cuvântul cheie. Şi tot luni, telespectatorii vor putea revedea Neatza, Acces direct şi un Show Păcătos la Antena 1.
Pe lângă scenariul deosebit, Narcisa – Iubiri nelegiuite va oferi publicului şi şansa de a cunoaşte noi personaje şi bineînţeles, noi actori cu poveşti de viaţă interesante. Luni, 5 septembrie, cel mai urmârit serial din România se va difuza la Antena 1 de la 20.20, iar de marţi, 6 septembrie, telespectatorii vor putea urmari serialul de la 22.00.
Magda Catone, Şerban Ionescu, Adriana Trandafir sunt doar câteva dintre numele mari care vor veni pe platorile de filmare ale telenovelei. Alături de aceşti actori români de excepţie, vor da viaţă unor personaje deja consacrate ale serialului şi Alina Puşcaş, Gabriel Duţu, Andrei Aradits, Antonia Ionescu, Vladimir Drăghia şi Ilinca Vandici. Surprizele nu se opresc însă aici. Zece actori noi vor face parte în acest sezon din echipa Narcisa – Iubiri nelegiuite.
Alexandru Ion este absolvent U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” Bucureşti, secţia actorie şi al unui masterat în Arta actorului, tot în cadrul U.N.A.T.C. Alexandru are experienţă atât în zona rolurilor de teatru, cât şi al celor de scurt sau lung-metraj. De asemenea, tânărul a cochetat şi cu activitatea de regizor, dar şi de prezentator de eveniment. Alexandru este şi preşedinte al Asociaţiei Culturale T.E.T.A, director de eveniment şi fondator al Festivalului Naţional de Teatru Tânăr „Ideo-Ideis”. Abilităţile sale se extind şi în domeniul dansului, scrimei, luptelor scenice, magiei şi prestidigitaţiei.
Ioana Picoş a absolvit Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, S.N.S.P.A şi este studentă în anul III la Facultatea de Arte (sectia Teatru – Artele Spectacolului) în cadrul Universităţii „Spiru Haret”. Ioana a jucat într-o serie de piese de teatru, filme şi reclame şi a avut roluri în două alte telenovele româneşti şi un sitcom.
Denis Ştefan este absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea „Româno-Americană”, dar şi al secţiei de actorie din cadrul Facultăţii de Teatru şi Film, Universitatea „Hyperion”. Pe parcursul timpului, Denis a obţinut roluri atât în filme de lung metraj româneşti, cât şi internaţionale, în România fiind mai ales cunoscut pentru numeroasele sale apariţii în serialele tip telenovelă autohtone. Pe lângă pasiunea pentru actorie, Denis are ca hobby-uri artele marţiale ecvestre, fitness-ul şi jogging-ul.
Alma Bechet este studentă la U.N.A.T.C Bucureşti şi a avut până în prezent atât apariţii în piese de teatru cât şi într-o serie de scurt-metraje, videoclipuri şi reclame. În ceea ce priveşte activitatea extraprofesională, Alma a practicat de-a lungul timpului diverse sporturi printre care şi tenis de camp, înot, schi alpin, alpinism, activităţi speologice şi patinaj. Hobby-urile Almei sunt variate incluzând fotografia şi desenul abstract.
Daniel Popa a absolvit cursurile U.N.A.T.C Bucureşti, secţia actorie. Daniel are experienţă atât în roluri de film, în ţară (Bucureşti, Piatra Neamţ) şi în străinătate (New York, Rotterdam, Londra), cât şi de teatru, jucând în piese puse în scenă la Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon şi Teatrul Act din Bucureşti, dar şi în piese jucate la New York sau Berlin.
Andrei Roşu este masterand în cadrul U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” Bucureşti şi până în prezent a avut apariţii atât pe scene de teatru, cât şi în faţa camerelor de filmat, jucând în diverse filme româneşti. Andrei este de asemenea familiarizat cu rolurile de telenovelă, tânărul actor fiind prezent pe platourile de filmare ale unor seriale româneşti de acest tip. Aptitudinile sale vizează dansul (breakdance), sportul (handbal, baschet, fotbal), skateboarding-ul, luptele scenice, cascadoria, muzica (pian şi chitara), înotul, dar şi prestidigitaţia şi iluzionismul.
Roxana Caraiman a absolvit Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi este în prezent studentă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, secţia Arta Actorului. Pe lângă actorie, dansul este una dintre cele mai mari pasiuni.
Gina Maican a absolvit Facultatea de Economia Turismului Intern şi Internaţional şi Facultatea de Studii Economice Europene în cadrul Universităţii „Româno-Americane” şi are un master în Managementul şi Marketingul Organizaţiei, cursuri urmate tot în cadrul Universităţii „Româno-Americane”. A lucrat ca PR Representative, reporter, dar a acumulat experienţă şi în domeniul televiziunii concurând în cadrul emisiunii „Next Diva” de la Euforia TV. Ulterior, Gina a fost co-prezentatoare a emisiunii ediţie specială „Euforia TV 5 ani”. Gina Maican a făcut primii paşi în televiziune ca asistentă de prezentare în cadrul emisiunii „Secret Talent” – Antena 1. Hobby-urile ei sunt schi-ul, dansul şi modellingul.
Anca Dinicu este studentă la U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” Bucureşti, secţia actorie. Pe lângă actorie, Anca are aptitudini şi în zona dansului, fie el sportiv, contemporan, clasic sau chiar popular. Hobby-urile ei sunt înotul, dansul, pescuitul şi scrima.
Alături de această echipă de tineri actori va veni pe platourile de filmare şi binecunoscuta actriţă Adriana Trandafir, într-o ipostază puternică, dar controversată. Actriţa va interpreta rolul unei mame tiranice, a cărei iubire se manifestă uneori în moduri extrem de violente.