Connect with us

Grila de programe

GRILĂ. PRO TV şi Antena 1 au reintrodus filmele artistice, in prime time! Ce schimbare a făcut Kanal D?

Published

on

Foto Montaj: RADAR DE MEDIA
 

În acesta seara încep filmele artistice în Prime Time!

PRO TV va difuză de la ora 20:30 filmul de acţiune “Cei patru fantastici”, în timp ce Antena 1, de la aceeaşi oră are programat filmul de comedie “Călugăr Antiglonţ”.

Antena 1 are în grilă şi în ziua de miercuri film artistic, iar PRO TV – sâmbătă şi duminică. (în prime time)

Kanal D va difuză în acesta seara de la ora 20:00 ultimul episod din serialul turcesc “Un destin la răscruce”, iar începând de vineri va debuta un serial turcesc de epoca “În dragoste şi în război” (20:00-22:00), iar de la ora 22, Kanal D va difuză film artistic. (n.r. asta după ce s-a anunţat că emisiunea de investigaţii jurnalistice a lui Christian Sabbagh va începe în luna ianuarie a anului viitor)

PRO TV a reintrodus filmele artistice în ziua de joi după ce s-a terminat sezonul 8 din serialul românesc de comedie Las Fierbinţi, care, potrivit cifrelor furnizate de Kantar Media fiecare episod a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public.

Antena 1 a renunţat numai după câteva ediţii la emisiunea Am ceva să-ţi spun, prezentată de jurnalista Sonia Simionov, în seara zilei de joi.

In dragoste si in razboi KANAL D

In dragoste si in razboi
KANAL D

Firicel & Celentano LAS FIERBINTI PRO TV

Firicel & Celentano
LAS FIERBINTI PRO TV

SONIA SIMIONOV ANTENA 1

SONIA SIMIONOV
ANTENA 1

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Grila de programe

Radu Andrei Tudor prezintă Telejurnalul de seară la TVR 1

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Grila nouă a postului TVR 1 aduce schimbări şi în ceea ce priveşte emisiunile de ştiri. Iată care sunt noutăţile şi ce vor vedea telespectatorii în fiecare Telejurnal de la TVR 1.

Din 15 aprilie, în timpul săptămânii, Telejurnalul de ora 20.00 va fi prezentat de jurnalistul Radu Andrei Tudor. Principala emisiune de ştiri a postului TVR 1 îşi măreşte durata, la o oră şi jumătate. Dacă Radu ne aduce principalele ştiri ale zilei de luni până joi, Dorina Florea şi Mihai Constantin vor prezenta alternativ Telejurnalul de ora 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

„Din 2010, de când sunt în echipa postului public de televiziune, am trecut prin toate etapele în redacţia de ştiri: am fost reporter, am prezentat Telejurnalul Matinal vreme de cinci ani, apoi Telejurnalul de weekend, iar în ultimii doi ani, am moderat Pulsul Zilei la TVR 1. Din 15 aprilie, voi fi din nou la pupitrul ştirilor şi voi aduce telespectatorilor informaţiile zilei în cel mai important Telejurnal al postului public. E o mare responsabilitate şi sunt conştient de acest lucru. Îi aştept pe telespectatori în număr cât mai mare alături de noi!”, Radu Andrei Tudor, prezentatorul Telejurnalului de seară la TVR 1.

Telejurnalul de seară va include o selecţie a informaţilor esenţiale ale zilei, rubricile meteo, sport, precum şi Tema zilei, o discuţie în care Radu Andrei Tudor şi invitaţii lui dezbat consecinţele celui mai important subiect al zilei.

Celelalte emisiuni informative în care telespectatorii pot afla la TVR 1 ştirile momentului sunt Telejurnal 14.00 şi Telejurnal 24.00.

Ne conectăm cu lumea, la secundă! De luni până duminică, principalele informaţii ale primei părţi a zilei le vom regăsi în Telejurnalul orei 14.00, prezentat de Alina Stancu.

Încheiem ziua cu Telejurnalul de la ora 24.00, în care Mihai Rădulescu ne va prezenta ştirile zilei din perspectiva efectelor lor asupra vieţii noastre: ce, cum şi când s-a întâmplat şi cum ne va afecta.

Telejurnalul este un produs matur, complet, de ţinută al TVR şi reprezintă crezul echipelor care îl realizează într-un jurnalism echilibrat, obiectiv, care pune accentul pe calitate.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Grila de programe

Oferta unică în programele TVR 3 – din 15 aprilie

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Singurul post care aduce informaţii din toate colţurile ţării, prin intermediul producţiilor studiourilor teritoriale, a pregătit o grilă ce pune în prim-plan cultura, alături de emisiuni informative, de călătorii, cooking sau folclor

Programe de cultură, spectacole şi concerte, filme documentare şi artistice, festivaluri de muzică clasică sau jazz alături de programe informative, emisiuni de folclor, călătorii, spiritualitate sau bucătărie tradiţională românească – toate acestea le găsiţi, din 15 aprilie, într-un singur loc: la TVR 3!

Din această primăvară, TVR 3 ne racordează la evenimentele, tradiţiile şi cultura din toate colţurile ţării, prin intermediul programelor realizate şi transmise de studiourile teritoriale ale Televiziunii Române. Din 15 aprilie, CULT@rt, principalul magazin cultural al postului, părăseşte studiourile din Bucureşti şi porneşte „la drum” pentru a descoperi şi spori vizibilitatea evenimentelor culturale din întreaga ţară. În fiecare zi, de luni până vineri, informaţii culturale din cele mai neaşteptate colţuri ale ţării vor fi aduse de fiecare dintre cele cinci studiouri teritoriale: Iaşi, Târgu Mureş, Craiova, Timişoara şi Cluj.

 

Alte noutăţi ale primăverii la TVR 3 se referă la introducerea unei linii de film documentar (joi), respectiv documentar de artă (vineri), de la ora 23.00, precum şi includerea unui Magazin de arte vizuale duminica, de la 18.30. Primele trei zile ale săptămânii, de la ora 23.00, este spaţiul rezervat difuzărilor în premieră a etapelor de concurs, finalelor şi recitalurilor din Concursul Internaţional George Enescu, ediţia 2018 iar joia, de la 23,30, iubitorii de jazz au la TVR 3 un cadou special, în premieră: Festivalul de Jazz de la Ploieşti, ediţia 2018.

 

Şi pentru că şi gastronomia este o artă, iubitorii de bucate româneşti tradiţionale au la TVR 3 o surpriză de „gust bun”! Din această primăvară, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 11.30, ei pot urmări emisiunea Sarea-n bucate cu reţete autentice din Banat, Transilvania şi nu numai.

Tot la capitolul noutăţi menţionăm că la TVR 3 emisiunea Academia Română – prezentul continuu (sâmbăta, de la 12,30) devine emisiune săptămânală (în loc de bilunară), iar emisiunile tradiţionale ale postului: Drumul lui Leşe, A doua emigrare, Arte carte şi capricii – revin cu noi sezoane.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Grila de programe

Noua grilă TVR 2 – programe pentru întreaga familie

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Din 15 aprilie, TVR 2 propune telespectatorilor show-uri în premieră, seriale, filme şi sezoane noi ale emisiunilor consacrate. Virgil Ianţu dă startul celui de-al cincilea sezon “Câştigă România!”, iar Oana Mareş, recent intrată în familia TVR 2, vă invită, de luni până vineri, la magazinul de divertisment “oanApp – Aplicaţie de viaţă”. În fiecare duminică, Paul Surugiu Fuego a pregătit adevărate spectacole la galele “Drag de România mea!”.

 

Din noua grilă TVR 2 nu vor lipsi filmele pentru toate gusturile, cu mari actori în distribuţie, de la Katharine Hepburn şi Humprey Bogart până la Mads Mikkelsen, Viggo Mortensen şi Naomi Watts, pe care le puteţi urmări alături de întreaga familie. Luni e seara comediilor romantice, iar miercuri, la Telecinemateca se difuzează filme de colecţie. Joi pornim în aventură, vineri cunoaştem eroine puternice, iar filmul săptămânii îl vedem sâmbăta. Duminică, aşa cum ne-am obişnuit, e ziua Filmului românesc şi a Filmului de artă.

De luni până joi, de la ora 20.00, concursul de cultură generală “Câştigă România!” revine în forţă, din 15 aprilie. Competiţia se anunţă antrenantă, mai ales că în cel de-al cincilea sezon concurenţii vor beneficia de o modificare în regulament: vor putea apela la varianta ajutătoare “Întreabă un prieten”.

 

“oanApp – Aplicaţie de viaţă”, cea mai nouă emisiune din grila TVR2, debutează din 15 aprilie. Cunoscuta prezentatoare Oana Mareş se alătură vedetelor postului şi, alături de tinerele sale ajutoare, Andrei Foday şi Ceanu Zheng, aduce de luni până vineri un show TV difuzat în două părţi. Între orele 15.00 şi 16.00, în prima parte a emisiunii, gazdele vor dezbate, alături de specialişti, tematici diverse, de la întâlniri între generaţii, până la cum să trăieşti frumos şi sănătos, să te relaxezi sau să alegi grădiniţa pentru cei mici. De la ora 17.00 la ora 18.00, în cea de-a doua parte a show-ului, în studio vor fi invitate vedete cunoscute, artişti şi cântăreţi. “oanApp – Aplicaţie de viaţă”  seva transmite în direct, iar telespectatorii sunt invitaţi la concursuri cu premii atractive.

 

Tot din 15 aprilie, de luni până vineri, de la ora 16.00, telespectatorii TVR 2 vor urmări un serial în premieră: “LONESOME DOVE: Suflet de pistolar” (SUA, 1994-1995), serie western căştigătoare Gemini Awards, în 1996. Producţia se bazează pe bestsellerul “Lonesome Dove”, câştigător al premiului Pulitzer şi spune povestea unui cowboy, Newt Call, care încearcă să-şi găsească un rost în teritoriile încă sălbatice din Vest.

 

Telejurnalul  TVR 2, prezentat de Stela Popa, Teodora Antonescu şi Raluca Arvat, aduce în casele românilor, la ora 12.00 şi ora 19.00, evenimentele zilei, informaţii utile, reportaje, poveşti de viaţă şi sport. De la ora 18.45, informaţiile despre vreme le aflăm de la Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu în emisiunea “E vremea ta”.

 

Poveștile de viaţă marca “Destine ca-n filme” revin din 16 aprilie. Cel de-al zecelea sezon va fi difuzat în fiecare marţi, de la ora 22.00, iar interviurile realizate de Iuliana Marciuc se vor transforma în adevărate filme artistice de scurt metraj. Din 19 aprilie, actorii Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba dau startul noului sezon “Gala umorului”. În fiecare vineri, de la ora 20.00, telespectatorii vor savura momente umoristice păstrate în Arhiva TVR, dar şi scenete de “umor la zi”. Cu noi sezoane revin în grila TVR 2 programele consacrate: “D’ale lu’ Mitică” (marţi, ora 21.10) şi “Memorialul durerii” (sâmbăta, ora 13,00).

 

Weekend la TVR 2

Informaţii despre natură, viaţă sănătoasă, travel şi timp liber aflăm în noile sezoane “Cap compas” (sâmbăta, ora 12,30), “Sănătate cu de toate” (duminica, ora 8.30), “Pescar hoinar” (duminica, ora 10.00) şi “Natură şi aventură” (duminica, ora 10.30). “Zile cu stil”, sezonul 2, debutează din 20 aprilie, iar gazda Alina Ionescu ne dezvăluie în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, secrete de stil, fashion şi beauty.

Nu vor lipsi nici confesiunile despre performanţă și discuțiile relaxante cu personalităţi remarcabile în noul sezon „Mic dejun cu un campion”. Daniela Zeca Buzura, gazda emisiunii, îi așteaptă pe telespectatori la TVR 2 în fiecare sâmbătă, de la ora 10.00.

 

La sfârşit de săptămână, show-urile de divertisment încep de la ora 15.00. În fiecare sâmbătă, Marina Almăşan dă startul faptelor bune la „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. Invitaţii sunt oamenii care au făcut lucruri memorabile şi au poveşti emoţionante. Prima ediţie, din 20 aprilie, este dedicată creatoarei de modă, Zina Dumitrescu.

Duminica, de la ora 15.00, avem întânire cu Paul Surugiu Fuego, la galele “Drag de România mea!”. Aici vom întâlni valori incontestabile, tineri talentați, exclusivități și momente artistice excelente. Pe 21 aprilie, Paul Surugiu-Fuego a pregătit un moment inedit într-o ediție specială de Florii. Vor fi invitaţi: Mirabela Dauer, Irina Loghin, Stela Enache, Marina Florea, Matilda Pascal Cojocarita și Stefan Cigu, Carmen Trandafir și Carmen Rădulescu.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending