Chipurile oamenilor au propriul limbaj, iar cei mai mulţi dintre noi îl descifrează folosindu-se de intuiție. Însă cei care cunosc străvechea și totodată nou descoperita artă a citirii fețelor, înțeleg limbajul chipurilor interpretându-l după o metodologie riguroasă. În „Citirea feței”, volum apărut la editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, Eric Standop introduce cititorii în lumea expresiilor faciale și îi învață cum să le descifreze, astfel încât să se înțeleagă mai bine pe ei, dar și pe ceilalţi.

Cu o experiență de peste 15 ani în diagnoză facială și citirea feței, Eric Standop este unul dintre cei mai mari experţi internaţionali în domeniu și fondatorul Academiei de Citire a Feţei. Potrivit primului capitol al cărții, Citirea feței poate fi o experiență transformatoare. Volumul este chiar povestea de viață a lui Eric Standop. Workaholic și perfecționist, autorul a descoperit vechea artă a citirii feței încercând să se vindece de o serie de afecţiuni cauzate de suprasolicitare. Și astfel a reușit să-și regăsească nu doar sănătatea, ci și adevăratul sens al vieții sale.

Citirea feței nu este o știință nouă. În China, India sau Japonia, la fel și în Grecia antică, are o tradiție de mii de ani. Filozofii greci aveau convingerea că personalitatea se reflectă pe chip, iar părintele medicinei moderne, Hipocrate, includea citirea feței printre metodele sale de diagnosticare. Astăzi, citirea feței este studiată în instituții de prestigiu ca Universitatea Berkeley, California, New York University, Stanford și Princeton.

„Fiecare chip este o hartă complexă a vieții, cu trăsături înnăscute și caracteristici dezvoltate ca urmare a experiențelor, pasiunilor, stării de sănătate, schimbării dispoziției afective și a multor altora. Spunând poveștile pe care le-am observat pe chipuri și explicând interpretările mele, sper să vă ajut să vă recunoașteți propriile puteri intuitive și să începeți, mai conștient, să le dezvoltați”, spune Eric Standop.

Abilitatea înnăscută de a citi fețele este atât de importantă pentru supraviețuire, încât în creier există circuite cerebrale dedicate procesării informațiilor faciale, care se poate dezvolta. Iar în Citirea feței, Eric Standop își învață cititorii cum să o facă.

„Cum începe autobiografia ta ? Un cititor de fețe ar spune că este schițată la naștere, nu în sensul că viața ta este predeterminată, ci pentru că ești născut cu anumite atribute care se observă printre trăsăturile tale, precum și cu anumite talente și un scop în viață. Această esență, această arhitectură a vieții tale, se cheamă personalitate”.

Chipurile oamenilor vorbesc despre trăsăturile personalității lor, considerată de cititorii de fețe ca fiind înnăscută. Caracterul însă se formează prin contactul cu diferite experiențe de viață. În capitolul dedicat dragostei din Citirea feței, Eric Standop spune că una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește este:  „De ce mă îndrăgostesc de fiecare dată de persoane nepotrivite ?”. Răspunsul său este unul simplu: prin capacitatea înnăscută a fiecăruia de a citi fețele, este intuită personalitatea, „suntem atrași de personalitate, de calitățile înnăscute, dar în timp iese la iveală caracterul, care poate fi înșelător, rău sau doar plicticos”.

Autorul își avertizează însă cititorii că citirea feței nu este nici psihoterapie, nici nu reprezintă o formă de ghicire a viitorului. În schimb, această artă îl poate ajuta pe cel care o deprinde să descopere calitățile și darurile native ale unei persoane, precum și potențialul pe care-l sugerează acele trăsături.

În cea de-a treia parte a cărții, Eric Standop oferă cititorilor elementele fundamentale ale citirii feței. Pornind de la descrierea tipurilor de față, autorul prezintă caracteristicile fiecărui tip de personalitate și trăsăturile esențiale. Ochii și gura sunt elementele cele mai mobile ale feței și forma frunții poate spune multe despre personalitate. Forma mâinilor sau „al doilea chip” și legăturile cu trăsături ale personalității sunt explicate de asemenea. Autorul își ajută cititorii să descopere și trăsăturile „chipului sănătății”, pentru că fiecărei zone de pe față îi corespunde un anumit organ.

Citirea feței devine astfel nu doar o lectură foarte plăcută datorită stilului colocvial al lui Eric Standop, ci și una foarte instructivă, un ghid complex de interpretare a limbajului vorbit de chipul nostru și al fiecărui om întâlnit.

Comentarii

            Hey, U! Ghiciți cine s-a întors! Este vorba despre cea mai nouă grilă de toamnă și cea mai fresh echipă de VJs. Noile prezentatoare din gașca UTV,  Oana Zara (UTOPS) și  Andra Brebu (GIVE ME 5), vin acompaniate de Sebastian Coțofană, Andreea Din și Bogdan Ciudoiu, care v-au adus până acum cele mai cool producții și știri din muzică.

             Oana Zara, pe care probabil o cunoașteți din clipurile pieselor artiștilor preferați sau din universul TikTok, este actriță și dansatoare. Ea și-a descoperit încă din copilărie pasiunea pentru muzică, iar părinții au încurajat-o și să danseze. Dar, mai bine, să o lăsăm chiar pe ea să ne spună cum au stat lucrurile: „Toate acestea au început să prindă contur încă de când eram mică. Aveam pe perete un poster cu trupa „Andre” și nu trecea zi fără ca eu să îmi adun toată familia și să le cânt  „Liberă la mare”. La vârsta aceea cântam atât de bine încât ai mei, în unanimitate, au decis să mă trimită la… cursuri de dans. A fost, însă, o decizie înțeleaptă: am terminat Facultatea de Coregrafie la UNATC, iar acum s-au inversat rolurile, alții învață să danseze de la mine”. Cu Oana vă veți întâlni în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00 și, în reluare, duminică, de la ora 14:00, la UTOPS.

Continuăm cu Andra Brebu și nu putem spune altceva decât că aceasta nu poate trăi fără muzică! Andra se relaxează prin dans, iubește actoria, pentru că este și studentă la actorie, iar pe lângă toate acestea, are o pasiune pentru cântat și chiar compune versuri. Andra are grijă să analizeze cât mai amănunțit viețile vedetelor, iar de acum le va prezenta #fărăfiltru și la UTV, fiindcă așa este ea: energică, excentrică și gata să spună tot ceea ce gândește. „Petrec o grămadă de timp să caut muzică, în cele mai mici colțuri ale YouTube-ului, și îmi place să descopăr artiști diverși, cool, de prin toate țările”, spune Andra Brebu. Așadar, începând de acum, la GIVE ME 5, VJ Andra îți va prezenta 5 lucruri pe care probabil nu le știai despre artiștii care contează. În fiecare luni, de la ora 19:00, doar pe UTV!

Comentarii

            Vineri, 25 septembrie, ora 21:10, la TVR 1, o vedem pe actriţa britanică Helen Mirren în rolul Reginei Elizabeth II, în filmul „Regina” (The Queen, 2006), rol care i-a adus primul Oscar din carieră şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă, precum şi multe alte premii.

La cei 75 de ani ai săi, Helen Mirren rămâne regina actoriei. Helen Mirren a fost numită în 2003, Dame Commander al Ordinului Imperiului Britanic pentru aportul său în domeniul cinematografiei şi teatrului. Deşi a mărturisit că nu a fost neapărat educată în spirit monarhist, actriţa a purtat numeroase coroane de-a lungul carierei sale.

Este singura actriţă care a jucat atât rolul Reginei Elizabeth I (în Elizabeth I, 2005), cât şi pe cel al Reginei Elizabeth II (The Queen, 2006), dar a interpretat roluri de regină în nu mai puţin de şase filme: The Queen (2006), Elizabeth I (2005), The Prince of Egypt (1998), The Snow Queen (1995), The Madness of King George (1994) şi Caligula (1979). Pentru cele două producţii în care le portretizează pe Elizabeth I şi Elizabeth II, a primit nu mai puţin de 29 de premii importante, precum şi alte trei nominalizări.

„Nu am plâns când am primit premiul Oscar pe scenă, dar am plâns când am fost aplaudată de cei care ajutau la căratul bagajelor pe Aeroportul Heathrow. Aveam Oscarul în geantă, aşa că l-am scos să îl arăt…”, povesteşte actriţa pe care o vom vedea vineri, 25 septembrie, de la ora 21:10, pe TVR 1 în rolul Reginei Elizabeth, chiar în multipremiata producţie The Queen (Regatul Unit, SUA, Franţa, 2006) regizată de Stephen Frears.

Englezoaica Helen Mirren se numără printre puţinele actriţe care au fost recompensate de-a lungul carierei cu premii Oscar, BAFTA, Critics’ Choice Award, Golden Globes şi SAG Award. De asemenea, Helen Mirren este una dintre cele trei actriţe (pe lângă Sigourney Weaver şi Joan Plowright) care au obţinut două Globuri de Aur în acelaşi an, în cazul său, pentru cele două roluri de regină. Şi tot Helen Mirren deţine tripla coroană a actoriei, actriţa fiind câştigătoare a premiilor Oscar, Emmy şi Tony.

„Cam aşa se văd lucrurile din afară. Succesul meu a venit încet, dar constant. Am muncit în fiecare an de când am început să joc şi am câştigat numeroase premii înainte să iau Oscarul pentru Regina – The Queen. Poate pentru că nu am fost niciodată interesată de marile producţii hollywoodiene şi am jucat doar în câteva în ultima vreme…”, spune Helen Mirren.

„Am nişte copii fabuloşi în familie şi am o familie!”

            Actriţa nu regretă că nu are copii: „Am nişte copii fabuloşi în familie şi am o familie!” Ba chiar se declară fericită că a avut şi are parte de libertate, pe care o iubeşte mai mult. A jurat că nu se va mai căsători niciodată, dar regizorul şi producătorul de film Taylor Hackford i-a schimbat părerea şi a convins-o, astfel că englezoaica a acceptat şi, din 1997 încoace sunt căsătoriţi şi fericiţi, locuind atât în Los Angeles cât şi în Londra.

„Motivul pentru care sunt cu Taylor după toţi aceşti ani, este acela că mă sprijină mereu în munca mea, este mândru de mine şi alături de mine, chiar dacă nu întotdeauna iese totul perfect. Dacă nu întotdeauna obţin succesul, el îmi spune: „F***’em, darling! Tu ai fost extraordinară, iar eu cred la fel”, mai adaugă Helen.

Lista premiilor câştigate de actriţa Helen Mirren cu filmul „The Queen”:

• Premiul Oscar 2007 pentru cea mai bună actriţă, plus alte 5 nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film;
• Premiile Globul de Aur 2007 pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun scenariu (Peter Morgan);
• Premiile BAFTA 2007 pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun film;
• Premiul pentru cea mai bună actriţă, premiul FIPRESCI şi premiul pentru scenariu la Festivalul de Film de la Veneţia 2006.

Comentarii