Connect with us

UTILE

Grupul Wilo: Tehnologia avansată de pompare a apei, eficientă energetic, esențială pentru un viitor mai curat și protejat

Avatar

Published

on

Grupul Wilo, un jucător global în sectorul pompelor de înaltă tehnologie, unul dintre cei 50 de lideri mondiali ai protecției mediului selectați de Națiunile Unite și de Bloomberg, sărbătorește Ziua Pământului luând o poziție hotărâtă în problemele de protecție a mediului, energie și resurse eficiente, precum și transformare digitală. Pentru echipa Wilo, digitalizarea facilitează calea către o economie cu un impact cât mai redus asupra mediului și de aceea este văzută ca o oportunitate pentru a pune accentul pe sustenabilitate.

„Protejarea mediului este o prioritate pentru fiecare echipă și fiecare proiect Wilo. Împreună putem încetini efectele încălzirii globale și încuraja sustenabilitatea în toate activitățile de zi cu zi. #RestoreOurEarth este tema acestei zile speciale din an, iar Wilo își confirmă angajamentul față de acest demers prin produsele sale eficiente energetic și intens digitalizate, care simplifică, sprijină și facilitează accesul la apă curată, înglobând în modelul său de business tehnologii avansate, dar ușor de folosit, cu impact pozitiv asupra mediului” – Mariana Corlaci – Marketing Manager, Wilo România.

Pionieri în domeniul protecției climatului și mediului înconjurător

Creșterea populației, multiplicarea activităților economice, precum și disparitatea distribuției resurselor conduc la accentuarea poluării și la degradarea bogățiilor naturale. Pompele sunt responsabile pentru aproximativ 10% din energia consumată global. Prin simpla înlocuire a tehnologiilor depășite, Wilo Group ar putea salva până la 246 TWh – echivalentul consumului înregistrat de 80 de centrale pe bază de cărbuni.

„Credem că Ziua Pământului ar trebui să fie în fiecare zi și avem încredere că fiecare poate face diferența acasă. Putem reduce consumul nostru zilnic de apă prin obiceiuri mai sănătoase și ne putem folosi de avantajele tehnologiei care ne oferă acum echipamente smart pentru utilizarea responsabilă și economică a apei. Mediul înconjurător are nevoie de pionieri și doar împreună putem face o schimbare în bine, pentru prezervarea resurselor planetei, ca să ne bucurăm de un viitor sigur și durabil”, completează Mariana Corlaci.

Activitatea deosebită a companiei în domeniul climatului și mediului înconjurător este recunoscută și apreciată la nivel internațional. Wilo se numără printre liderii mondiali ai protecției mediului selectați în baza celor 17 principii de sustenabilitate ale Națiunilor Unite, pentru proiectul „50 Sustainability & Climate Leaders”, și este câștigătorul Premiului German de Sustenabilitate, distincție oferită companiilor, municipalităților și entităților implicate în cercetare pentru performanțe de top în domeniul sustenabilității și protejării climatului.

Responsabilitate față de oameni și mediu

Devotamentul Wilo față de mediu este în acord cu strategia globală a companiei care implementează aceleași standarde de excelență în cele peste 60 de reprezentanțe din toată lumea.

„La Wilo, credem că o planetă sănătoasă nu este o opțiune, este o necesitate. Protecția climatului este parte din ADN-ul companiei, încă din momentul în care a fost înființată.”, conchide Mariana Corlaci.

Pentru a afla multe detalii despre Wilo și misiunea sa în domeniul protecției mediului, vă invităm să accesați: http://bit.ly/Poveste-Wilo-pentru-Planeta și să descoperiți pompele înalt tehnologizate, nou-lansate în https://bit.ly/Catalogul-online-Wilo.

Despre Wilo România

Wilo România face parte din grupul Wilo SE – producător premium în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalațiile de încălzire, climatizare și răcire, alimentării cu apă și evacuării apei uzate. Produsele Wilo sunt înalt tehnologizate, prezintă ușurință în utilizare și eficientă energetică, standarde confirmate și de apartenența la organizațiile REHVA (www.rehva.eu) și AHCA (Agency for Health Care Administration).

Fondată în 1872, ca fabrică de produse din cupru și alamă de către Louis Opländer, compania are peste 7,500 de angajaţi, în reprezentanţe din mai mult de 60 de ţări. În România, Wilo este prezentă din anul 1998. În 2020, după 18 luni de la demararea proiectului de construcție, Wilo a inaugurat noul sediu al companiei în România, cu birouri moderne, construite pe o suprafață de 1,800 mp și spații pentru servicii de depozitare, asamblare și reparații, extinse pe 2,700 mp. Hub-ul din Șoseaua Odăi 24 din Otopeni este dotat cu linii de asamblare pentru grupuri de pompare apă rece, pentru stingere incendiu în conformitate cu normativul de siguranță la foc a construcțiilor cu indicativul P118, hidrofoare și pompe submersibile. Toate sunt produse conform directivelor Europene aflate în vigoare. Noul sediu din România va funcționa ca Hub Regional, de unde operațiunile companiei vor fi gestionate pentru 10 țări din Europa de Est.

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MENIU

pentru sufletul tau

SHOW MAGAZINE

IN Trending