A-Z NEWS
Händel și alte frumuseți la seara de operă de la Teatrul Coquette, la final de an

În 29 decembrie 2024, ultima duminică din an, Teatrul Coquette găzduiește o nouă seară de operă ARIE ȘI ECOU.
Pe scenă urcă soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug, aducând cu ei repertoriul lor de arii de operă în concert, un program în care frumosul se dezvăluie în multe și grațioase forme, de la vodevilul Parisului renascentist și madrigalul născut în palatele Veneției din barocul timpuriu, până la zburdalnicele cântece lorchiene, romanța românească ori canțoneta napolitană. O seară specială, care adună unele dintre cele mai frumoase pagini din muzica Europei într-un concert anume gândit pentru cei care, rămași în București în această perioadă, vor să-și bucure urechile și să-și umple sufletul cu soare, dor, iubire, viață, lacrimi, zbor și amor vrăjitor. La final, publicul va avea ocazia de a sta de vorbă cu artiștii, în tihnă, în foaierul teatrului, la un pahar de vin oferit cu drag de CRAMA HISTRIA.
Nici o selecție de arii și cântece, cu atât mai puțin una pusă în scenă cu asemenea reverență pentru frumusețea universului liric, nu poate ocoli creațiile genialului Georg Friedrich Händel, acest adevărat superstar al barocului târziu, probabil cel mai european dintre compozitorii clasici, a cărui splendidă operă continuă să emoționeze profund și astăzi. Născut în Germania, în 1685, dar naturalizat în Anglia, care, începând cu 1712, devine patria sa de adopție, Händel este maestrul oratoriului și al operei italiene, cu care a cucerit inimile contemporanilor săi, câștigându-și renumele și succesul. Din creația sa, publicul va putea asculta, în interpretarea proaspătă și strălucitoare a sopranei Cristina Fieraru, două dintre cele mai mișcătoare arii: “Ombra mai fù”, largo-ul care deschide opera Serse, în care vocea, planând în registrul înalt, creează o atmosferă angelică, luminată din interior de o melancolie palpabilă, corp și undă, și “Lascia ch’io pianga”, o sarabandă plină de jale, extrasă din actul al II-lea al operei Rinaldo, prin care tânăra Almirena, răpită de regele Ierusalimului, Argante, care o ține prizonieră, își jelește durerea toată: “Lasă-mă să-mi plâng soarta și să suspin după libertate.”
Seria de concerte ARIE ȘI ECOU, inițiată de soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug, va fi programată în mod constant la Teatrul Coquette în stagiunea 2024-2025, în încercarea de a oferi publicului prilejul unor întâlniri cu câteva dintre cele mai frumoase creații ale repertoriului liric într-o prezentare adaptată la o scenă de teatru mic, unde intimitatea dintre artiști și public și lipsa artificiilor de regie permit o altfel de apropiere – mai directă, mai sinceră, mai vie – de această muzică de o infinită frumusețe și bogăție de nuanțe.
Concertul de duminică, 29 decembrie 2024 începe la ora 19:00 și are loc la Teatrul Coquette din București (Calea Călărași 94). Biletele sunt disponibile pe platformele online mystage.ro, eventim.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventbook.ro sau se pot rezerva la email rezervari@teatrulcoquette.ro ori tel. 0754990017, 0721191675 (zilnic între 11-19), urmând a fi ridicate de la teatru, înainte de începerea spectacolului.
- Social4 zile ago
„Pofta Inimii” – QSR cu gust autentic, născut pe Calea Victoriei
- A-Z NEWS7 zile ago
v8 devine partenerul strategic și creativ al Neumarkt® și lansează pe Youtube show-ul online „Logica de bărbat pus pe inventat”
- A-Z NEWS7 zile ago
Ofertă de publicare ADVERTORIALE SEO pe radardemedia.ro – vară, 2025
- Program TV3 săptămâni ago
Programul TV, PRO TV pentru săptămâna 09-15 iunie 2025
- EVENTSo săptămână ago
Delegația României din Turcia se întoarce cu zeci de premii (Galerie Foto)
- A-Z NEWS5 zile ago
Concursul Miss International România 2025: tinde sa fie un eveniment de top
- A-Z NEWS5 zile ago
Medana Oprea semnează declaraţii de preţuire în versuri, în emisiunea Dăruieşte Românie! Sâmbătă, de la 13.30, la TVR3.
- A-Z NEWSo săptămână ago
„Vocea nostra trebuie sa rasune, chiar daca nu este auzita” cu Denise/Zarya, fata Dunarii la Radio Deea
- A-Z NEWS2 săptămâni ago
Carmen Târnoveanu îl invită pe Grigore Leşe să semneze o declaraţie de dragoste în emisiunea „Dăruieşte Românie”, sâmbătă, la 13.30, la TVR3
- A-Z NEWSo săptămână ago
Mihai Bendeac, revenire spectaculoasă în televiziune cu un proiect unic. La ce post TV îl putem vedea din toamnă?
- A-Z NEWS2 săptămâni ago
Programul TV pentru Antena 1 săptămâna 13 – 19 iunie 2025
- A-Z NEWS2 săptămâni ago
Iulia Beceanu vine in studioul Radio Deea
- A-Z NEWS2 săptămâni ago
Meciul Austria – România, al treilea duel al “tricolorilor” din preliminariile World Cup 2026, se joacă sâmbătă, 7 iunie. Pe ce post TV va fi difuzat?
- Program TV3 săptămâni ago
Programul TV, HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 06 – 12 iunie 2025
- A-Z NEWS2 săptămâni ago
Amely va cânta pe 1 Iunie în Parcul Kiseleff, din București de la ora 15:30,iar Mai&Dance de la ora 15:00 vor face show pe ritmurile de dans .
- A-Z NEWSo săptămână ago
Emisiuni și producții noi/consacrate ce vor începe în grila de toamnă a principalelor televiziuni. Care este vedeta sezonului?