Connect with us

Cinema

PREMIERA | Harrison Ford şi Gary Oldman sunt duşmani în ”Paranoia!”

Published

on

Lăcomia, complotul şi minciună devin cele mai bune arme într-un război tactic al inteligenţei şi puterii între reputaţii actori Harrison Ford şi Gary Oldman, în thrillerul Paranoia, distribuit de MediaPro Distribution, din 20 septembrie, în cinematografele din ţară.

Gary Oldman a fost atras de scenariu chiar de la prima lectură: „Paranoia pare un thriller, însă are mai multe elemente surpriză pe care nu le-am putut intui înainte”. Despre rolul său, Oldman se amuză spund că „mi-am îndeplinit fantezia de a conduce un Bentley, de a îmbrăca numai costume elegante şi de a avea un elicopter personal”.

Pe de cealaltă parte, Harrison Ford a văzut în Paranoia „povestea unui tânăr care cade în capcana ambiţiei oarbe. Dintr-un copil normal, ajunge să aibă mustrări de conştiinţă şi intră într-o competiţie cu doi oameni puternici şi nemiloşi”.

Prins în confruntarea celor doi se află Liam Hemsworth, care interpretează rolul unui tânăr ambiţios şi foarte inteligent, dispus să facă orice pentru a-şi depăşi condiţia.

Un thriller cu miză mare, filmul Paranoia pătrunde în culisele succesului mondial, cu toate decepţiile şi lăcomia implicate. Cu un trecut comun complicat, cei mai puternici şi bogaţi doi oameni din industria tehnologică (Harrison Ford şi Gary Oldman) sunt cei mai mari duşmani şi ar face orice să se distrugă unul pe celălalt.

Adam Cassidy (Liam Hemsworth), sedus de parfumul puterii şi al banilor, ajunge în mijlocul unui complot uriaş, cu ameninţări şi spionaj corporativ. Până să realizeze că viaţa lui se află în pericol, Adam deja este mult prea prins în jocul celor doi pentru a se mai putea retrage.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=kiwTRLwmm4w[/youtube]

Comentarii

comments

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Locuri de muncă în România

Locuri de muncă în România

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending