Connect with us

Film

Helen Mirren o antrenează pe ANNA, din 19 iulie, în cel mai recent film marca Luc Besson

Avatar

Published

on

Regizorul filmelor ,,Leon”, ,,The Fifth Element”şi ,,La femme Nikita”, Luc Besson mizează pe ,,Anna”, un film intens care îi poartă celebra semnatură stilistică: acţiune viscerală, scene de luptă coregrafiate perfect, violenţă combinată artistic cu emoţie.

Despre cum povestea filmului îmbină acţiunea brutală cu elemente de putere feminină, în timp ce  intriga se construieşte sub forma unui veritabil puzzle, Luc Besson declară: ,,Cred că de fapt este doar o incursiune în viaţa de zi cu zi şi a dinamicii lucrurilor. Este ca atunci când într-un moment totul este bine, ca în secunda următoare să ne trezim în mijlocul unei furtuni. Sigur ca filmul are multa actiune, insa vreau sa publicul sa fie constant provocat”, considera regizorul.

Dincolo de frumusețea izbitoare a Annei Politova se găsește un secret periculos care o transformă în cea mai letală armă a guvernului, un asasin antrenat să nu-și rateze ținta și să facă față oricărei confruntări. O cursă electrizantă, cu ritm incredibil și acțiune explozivă, „ANNA” o aduce în rolul principal pe top-modelul Sasha Luss, alături de o distribuție impresionantă din care fac parte Helen Mirren, Cillian Murphy și Luke Evans.

Distribuită de Vertical Entertainment, acțiunea „ANNA” este regizată de reputatul Luc Besson și are premiera pe marile ecrane din țară începând cu 19 iulie.

Comentarii

Film

Trădări, ambiții, averi și povești de iubire, în seria Haiducilor – sâmbăta, la TVR 1

Avatar

Published

on

            TVR 1 difuzează sâmbăta seara seria Haiducilor, șase dintre cele mai vizionate producții românești ale tuturor timpurilor. Primul film al seriei „Haiducii”, se vede pe 15 august, de la ora 21.10. Dacă e sâmbătă, e blockbuster românesc la TVR 1 !

 

„Haiducul nu e prieten cu lumina zilei”, spune Amza, căpitanul unei temute cete de apărători ai poporului umilit și apăsat de avariția boierilor și domnilor fanarioți. Tocmai de aceea, filmul „Haiducii” începe la TVR 1 sâmbătă, după lăsarea serii. Din 15 august, timp de șase săptămâni, la TVR 1 trăim cu sufletul la gură aventurile cetelor de haiduci în lupta pentru justiție socială, trădările, dar și poveștile de dragoste pline de pasiune. Seria Haiducilor debutează cu filmul „Haiducii” (România, 1966), în regia lui Dinu Cocea și după un scenariu de Eugen Barbu, Nicolae Paul Mihail și Mihai Opriş, ce poate fi văzut sâmbătă, de la ora 21.10.

În Muntenia secolului XVIII, în plină epocă fanariotă, Amza (Ion Besoiu), căpitanul unei cete de haiduci, este trădat de fratele său de cruce, Sârbu (Amza Pellea) şi ajunge la ocnă. Ros de ambiții și însetat de avere, Sârbu intră în slujba domnitorului fanariot și devine căpitan de arnăuți. El se însoară cu fiica vel-vistiernicului Dudescu, pe care îl acuză apoi de trădare pentru a-i lua averea. Acesta e surghiunit. Dar Amza, evadat de la ocnă, a jurat să se răzbune pe cel care l-a trădat. Îi ia urma lui Sârbu, care primise de la domnitor misiunea să strângă birul. Aurul adunat trebuia trimis turcilor, pentru plata domniei. Deghizat în pictor de biserici, Amza va reuşi să-l păcălească pe Sârbu şi să înlocuiască aurul cu pietre. Domnitorul este mazilit. În lupta finală dintre cei doi „fraţi”, Sârbu este ucis, iar Amza, împreună cu Aniţa (Marga Barbu), cea care i-a fost aproape în toate aceste aventuri, ia din nou calea codrului.

Marga Barbu își amintea despre rolul Aniței, într-un interviu acordat revistei „Cinema” la premierea filmului: „Mă aflam în pivniţele muzeului din Goleşti, interpretând-o pe Aniţa. Era o scenă „tare”, Aniţa era schingiuită de Sârbu. Totul mergea bine, până când mi-a luat foc peruca de la făclia cu care mă tortura. Am ţipat îngrijorată, nu ştiam ce să fac. Uitasem de Aniţa şi voiam să-mi smulg peruca de pe cap. Sârbu (Amza Pellea) s-a preschimbat din călău în pompier voluntar. S-a aruncat şi c-o izbitură zdravănă a stins pălălaia din capul meu. Tristă că filmarea a fost ratată l-am privit pe regizor, dar Dinu Cocea era încântat. „Strigătul de groază a fost foarte bun, mi-a declarat el. Probabil va intra în film.”

Alături de Ion Besoiu, Amza Pellea și Marga Barbu, filmul a adunat în distribuția sa unii dintre cei mai mari actori ai cinematografiei românești ai vremii, precum Toma Caragiu, Jean Constantin, Fory Etterle, Ion Finteșteanu, Colea Răutu, Ștefan Bănică, Elisabeta Jar, Marin Moraru, Draga Olteanu Matei, Aimée Iacobescu, Ernest Maftei, etc. Mircea Sântimbreanu, cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii, apare și el în film, în rolul haiducului Zdrelea.

Filmările au fost realizate în perioada 1 iulie – 31 octombrie 1965, cadrele exterioare fiind filmate la Slănic Prahova și Sinaia, iar cele interioare la Mogoșoaia, Golești și Buftea. O parte din secvențe au fost filmate la Palatul domnesc de la Mogoșoaia și la Mănăstirea Suzana (unde călugărițele au cazat gratis echipa de filmare și le-au gătit actorilor și personalului tehnic, cu aprobarea Patriarhiei Române). Cheltuielile de producție au însumat 4.700.000 lei.

 

În perioada 15 august – 19 septembrie, telespectatorii pot urmări la TVR 1, sâmbăta seara, cele șase filme din seria Haiducilor: „Haiducii”, „Răpirea fecioarelor”, „Răzbunarea haiducilor”, „Haiducii lui Șaptecai”, „Zestrea Domniței Ralu” și „Săptămâna nebunilor”. Primul film al seriei, „Haiducii”, se vede pe 15 august, de la ora 21.10.

 

Comentarii

Continue Reading

Film

Actorii Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii se întorc pe platourile de filmare

Avatar

Published

on

Acțiune! Motor! pentru debutul în lungmetraj al regizorului Ștefan Constantinescu

 

            Lungmetrajul de debut „OM – CÂINE”, semnat de regizorul Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, a intrat în producție săptămâna aceasta.

 

„OM – CÂINE” este o poveste despre dragoste și exil, scrisă de Andrei Epure, Ștefan Constantinescu și Jörgen Andersson, structurată sub forma unui film noir, în care se întrepătrund senzațiile de paranoia, alienare, umorul absurd, dar și sentimentul unei iminente catastrofe.

 

Acțiunea filmului are loc în apogeul crizei sanitare provocată de coronavirus când personajul principal, Doru, decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgență în Suedia.

Din distribuție mai fac parte printre alții, actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa și Cosmina Stratan, iar filmările se vor desfășura până la mijlocul lunii septembrie în locații din România și Suedia.

 

Filmul are imaginea semnată de Alexandru Solomon, montajul Cătălin Cristuțiu, Alexandra Alma Ungureanu se ocupă de scenografie și costume, machiajul Petya Simeonova, inginer de sunet este Boris Trayanov. Producătorii sunt Ada Solomon și Diana Păroiu, iar co-producători: Rossitsa Valkanova, Jörgen Andersson, Nina Frese şi Peter Possne.

„OM – CÂINE” este o producție microFILM (România), KLAS Film (Bulgaria), Doppelganger (Suedia), Pandora Film (Germania), în asociere cu nomada.solo și Visual Walkabout și în co-producție cu: HiFilm Productions, Film i Väst, Shoot&Post, Auditory.

 

Realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă MEDIA al Uniunii Europene, Swedish Arts Grants Committee și finanțată de Cinema City Romania, Dr. Oetker, Garanti BBVA, MediaCom, producția a fost dezvoltată în cadrul programelor First Films First și Les Arcs Coproduction Village.

Ştefan Constantinescu este un regizor și artist român, stabilit la Stockholm. Acesta lucrează cu o multitudine de medii, printre care film, fotografie, cărți și pictură. A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Troleibuzul 92” (2009), prezentat la Bienala de la Veneția,  „Family Dinner / Cină în familie” (2012), selectat în Semaine de la Critique de la Cannes și „6 Big Fish /6 pești mari” (2013), a cărui premieră a avut loc în cadrul competiției Pardi di Domani – Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

Documentarul său, „Dacia, dragostea mea” (2009), a participat la numeroase festivaluri internaționale (IDFA, Jihlava, Montreal) și a primit Premiul Juriului în cadrul Documenta Madrid. În prezent, lucrează împreună cu Corina Ilea la cartea de artist „Noah’s Ark – An Improbable Space Survival Kit”.

 

Comentarii

Continue Reading

Film

DIVA ne invită duminica aceasta la o nouă premieră – „Dragoste la Daisy Hills”

Avatar

Published

on

            Vara continuă și Sezonul iubirii la fel ! Pentru o atmosferă relaxantă, DIVA difuzează filmele romantice de vară, premiere în România, duminica de la ora 16:00 !

 

În filmul „Dragoste la Daisy Hills” (Love at Daisy Hills, 2020), programat pe 16 august, o întâlnim pe Jo (Cindy Busby), care află că magazinul familiei nu mai are profit și că fostul său iubit, Blake, este rugat de tatăl ei să intervină pentru a-i ajuta să repună afacerea pe picioare.

 

Blake (Marshall Williams) nu ezită să părăsească orașul New York, unde are o carieră de succes, pentru a se întoarce în micul oraș natal. Este evident că cei doi foști iubiţi au viziuni şi strategii diferite în ceea ce privește afacerea, iar asta generează un conflict. Și în timp ce Jo mizează pe atmosfera locului, iar Blake este interesat de cifre, compromisul pare să armonizeze ambele viziuni, poate chiar și sentimentele lor.

 

Sezonul iubirii continuă şi pe 23 august, când publicul are rezervare la „Cabana iubirii” (Love at Look Lodge, 2020).

 

Urmărește DIVA în social media:

Facebook: www.facebook.com/divaromania/

Instagram: @diva_romania

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0