Connect with us

Seriale

Hilal Altinbilek, “Züleyha”, supranumită Angelina Jolie a Turciei

Avatar

Published

on

Frumoasa Hilal Altinbilek, actrița care interpretează rolul principal feminin Züleyha, din noul serial “Mă numesc Züleyha”, care are premiera mâine, la ora 20:00, la Kanal D, este una dintre cele mai atrăgatoare și talentate actrițe din generația tânără de actori turci.

Frumusețea naturală, talentul actoricesc dar și stilul vestimentar de o elegantă ce vine din simplitate, dar extrem de sexy, i-au făcut pe fanii actriței să o asemene cu Angelina Jolie.

Hilal s-a reîntors pe platourile de filmare, după o binemeritată vacanță, pe care și-a petrecut-o pe plajele însorite din Bodrum, Turcia, împreună cu familia. Născută în İzmir, la 21 ianuarie 1991, Hilal Altinbilek a început să ia lecții de actorie după absolvirea școlii primare, iar în 2010 a terminat cursurile Centrului de Arte Mujdat Gezen.

Frumoasa Hilal a debutat în anul 2011, cu un rol principal în serialul “ Derin Sular ”, iar  recunoașterea publicului a venit doi ani mai târziu, odată cu următorul sau rol, în serialul “Trandafirul negru” (Karagül).

Incepând de mâine, 8 ianuarie, ora 20:00, odată cu premiera serialului “Mă numesc Züleyha”, la Kanal D, Hilal Altinbilek o interpretează Züleyha, partenera de viață a lui Yilmaz (interpretat de Uğur Güneș), o tânără frumoasă și puternică, care a renunțat la ea însăși, la visele ei, pentru a-și salva bărbatul iubit.

Cei doi îndrăgostiți își doresc să se căsătorească, însă planul lor nu decurge așa cum își doresc. Situația se complică, iar cei doi îndrăgostiți, ca să rămână împreună, recurg la un “șiretlic”, care va avea serioase repercusiuni. Greșeala tinerilor le va răscoli acestora viața, lăsându-i într-un tumult de emoții și probleme.

Nu ratați mâine, 8 ianuarie, de la ora 20:00, primul episod din serialul Mă numesc Züleyha”, o poveste incredibilă despre iubire, apartenență și gelozie, cu Hilal Altınbilek și Uğur Güneș, în rolurile principale, dar și cu interpretarea unică a renumitei actrițe Vahide Perçin, la Kanal D. Producția va fi difuzată de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

Comentarii

Seriale

Delicios de misterios, „Detectivul Gourmet” investighează cazuri à la carte, în august la DIVA

Avatar

Published

on

            „Detectivul Gourmet” (Detective Gourmet, 2015) aduce savoare serilor de luni și îmbină talentul culinar cu investigația, din 3 august, de la ora 21:00. Faimosul consultant culinar Henry Ross (Dylan Neal), un fin cunoscător al industriei alimentare din San Francisco, un bărbat carismatic și singur, predă un curs culinar, unde o întâlnește pe Maggie Price (Brooke  Burns), detectiv, mamă singură și o femeie atrăgătoare.

 

Când suspectează un sabotaj la unul dintre restaurantele cu tradiție de trei generații, Henry decide să investigheze la un eveniment de gală al industriei, dar seara se sfârșește groaznic când unul dintre invitați se prăbușește chiar în timpul unui discurs. Maggie Price este chemată să investigheze alături de echipa sa și conduce interogatoriul martorilor. Raportul toxicologic dezvăluie că a fost ucis de o bacterie din preparatul servit și, la insistențele șefului ei, Maggie ajunge să colaboreze cu  Henry pentru acest caz.

 

Există mulți suspecți și investigația pare că se va rezolva de la sine, dar nu și chimia dintre cei doi. Cum ajung cei doi să nu se mai certe de fiecare dată când interacționează ? Poate Henry să o convingă pe Maggie să își schimbe stilul alimentar ? Cum reacționează mama și fiica adolescentă ale lui Maggie când îl găsesc pe Henry în bucătăria lor în timp ce pregătește micul dejun ?

 

Un mister, o investigație palpitantă, flirt și incredibile prepatare culinare sunt ingredientele cheie în rețeta perfectă pentru serile de luni, în luna august, iar DIVA le servește pe toate, împachetate sub numele de „Detectivul Gourmet”.

 

Seria continuă pe 10 august cu filmul „Detectivul Gourmet: Crimă la patru stele”.

Urmărește DIVA în social media:

Facebook: www.facebook.com/divaromania/

Instagram: @diva_romania

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

„Sub soarele Ecuatorului”, cel mai impresionant serial portughez, în premieră, la TVR 2

Avatar

Published

on

            TVR 2 a pregătit o nouă surpriză telespectatorilor săi şi aduce, în această vară, un nou serial de succes. Din 29 iulie, de la ora 23:00, telespectatorii sunt invitaţi să urmărească, de luni până joi, cea mai mare producţie a televiziunii portugheze, serialul „Sub soarele Ecuatorului”.

 

În 2008, televiziunea publică portugheză, TVI, transforma romanul „Ecuador”,  al scriitorului şi jurnalistului Miguel Sousa Tavares, în cea mai mare producție de ficțiune națională. Povestea insulelor São Tomé și Príncipe are una dintre cele mai mari distribuții văzute vreodată într-un serial și a fost cea mai scumpă producție din istoria televiziunii portugheze.

Povestea lui Miguel Sousa Tavares începe în anul 1905, când Luis Bernardo Valença, licenţiat în drept şi proprietar al unei mici companii de transport naval, este invitat la o întâlnire cu regele Carlos al Portugaliei. Misiunea – patriotică, dar riscantă – pe care i-o încredinţează regele, pune capăt vieţii sale mondene în societatea cosmopolită a Lisabonei. Numit guvernator în São Tomé şi Principe, două insule din zona Ecuatorului, Luis Bernardo dă piept cu viaţa dificilă de pe plantaţiile de cacao şi, mai ales, rămâne şocat de condiţiile în care muncesc sclavii negri. În timp, încercările lui de a-i apăra pe lucrătorii exploataţi de proprietarii de plantaţii, provoacă multiple conflicte de interese între colonişti şi metropolă, iar relaţia pasională cu Ann, soţia consulului englez, va spori tensiunile diplomatice, făcându-i misiunea de-a dreptul imposibilă. În ciuda diferențelor de mediu, pe insulă el descoperă iubirea. Iubirea care, ca orice în viață, este întotdeauna nesigură.

 

„Sub soarele Ecuatorului” a reunit o distribuţie de peste 120 de actori printre care regretatul actor Filipe Duarte, Maria João Bastos, Alexandra Lencastre, Dalila Carmo, Marco D’Almeida, Nicolau Breyner şi Joana Solnado. La producția celor treizeci de episoade ale seriei au lucrat aproximativ 500 de tehnicieni, mii de figuranţi şi a fost filmat în cinci țări. Cu un mare succes în ţara de origine, seria a atins o cotă de piață de aproape 50%, o valoare greu accesibilă programelor difuzate la televizor, cu excepția evenimentelor sportive.

 

Coloana sonoră cuprinde melodiile originale ale lui Rodrigo Leão, iar muzica, atât de adânc încadrată în poveste, este unul dintre elementele fundamentale care stabileşte tonul poveștii, care rămâne și astăzi amintită în istorie.

„Insulele sunt locuri de singurătate și acest lucru nu devine niciodată mai clar ca atunci când se întâlnesc cei care tocmai au venit cu cei care pleacă de pe dig, spunându-și la revedere. La despărţire, este aproape întotdeauna mai trist să rămâi decât să pleci și, pe o insulă, acest lucru face o diferență fundamentală, ca și cum ar exista două specii de ființe umane: cei care trăiesc pe insulă și cei care sosesc și apoi pleacă”, spunea Miguel Sousa Tavares, în cartea sa, „Ecuador”.

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Câştigătoarea Golden Globe şi a Oscarului pentru muzica filmului „Joker” a compus coloana sonoră pentru „Fantomele fiordului”, de la TVR 1

Avatar

Published

on

            TVR 1 continuă difuzarea  unuia dintre cele mai apreciate seriale din genul „Nordic noir” şi cea mai scumpă producţie de televiziune realizată vreodată în Islanda. Din 29 iulie, începe seria a doua „Fantomele fiordului” de luni până joi, ora 22.00, la TVR 1.

 

O echipă fantastică de muzicieni şi-a pus semnătura pe muzica serialului islandez Fantomele fiordului, pe care telespectatorii îl pot urmări în această perioadă la TVR 1. Tema muzicală a întregului serial, dar şi coloana sonoră a primului sezon au fost compuse de islandezul Jóhann Jóhannsson şi de compozitoarea şi violoncelista, de asemenea islandeză, Hildour Guðnadóttir.

Jóhann Jóhannsson, compozitorul temei şi al muzicii primului sezon, a fost primul islandez care a câştigat un Golden Globe, iar acest premiu i-a revenit pentru muzica din The Theory of Everything, povestea biografică a astrofizicianului Stephen Hawking. Împreună cu compozitoarea şi violoncelista Hildur Guðnadóttir, Jóhannsson a compus muzica pentru Fantomele fiordului (Trapped). Hildur Guðnadóttir, care de alfel şi interpretează la violoncel tema muzicală în serial, este cea care a câştigat cele mai importante premii pentru muzică de film în 2020, cu coloana sonoră a celebrului Joker.

La numai 37 de ani, Hildur Ingveldardóttir Guðnadóttir este o compozitoare şi muziciană islandeză cunoscută în întreaga lume în special pentru muzica pe care a compus-o pentru film şi televiziune – thriller-ul Sicario: Day of the Soldato (2018), dar mai ales miniseria Cernobîl, produsă de HBO şi pentru care a primit un Primetime Emmy Award, precum şi un Grammy.

Pentru muzica din cel mai recent succes cinematografic – Joker – compozitoarea islandeză a fost recompensată cu Oscar, Golden Globe, precum şi cu BAFTA Award, islandeza înregistrând de altfel o premieră: este prima compozitoare care a  primit în acelaşi timp un Golden Globe şi un premiu BAFTA pentru cea mai bună muzică de film.

 

Cum continuă serialul Fantomele fiordului în sezonul al doilea

Plasată la trei ani după evenimentele din primul sezon, cea de-a doua serie Fantomele fiordului începe cu un puternic atac asupra ministrului Industriilor, în apropierea Parlamentului din Rejkjavik. Ea supravieţuieşte, dar atacatorul ei, în mod surprinzător, o persoană pe care ea o cunoaşte de mult timp – nu.

Andri Ólafsson, care a lucrat pentru poliţie în capitala Islandei de când viaţa lui de familie a fost distrusă în urmă cu trei ani, găseşte diverse flyere printre lucrurile care aparţineau victimei, ceea ce conduce la concluzia că aceasta avea legături cu grupul naţionalist de extremă dreaptă Ciocanul lui Thor. Acest grup plănuia un protest în partea de nord a ţării, de unde era şi atacatorul. Este şi zona din apropierea oraşului natal al lui Andri, acolo unde trebuie să se întoarcă pentru a se întâlni cu familia atacatorului şi unde îşi va continua investigaţia.

TVR 1 a inclus pentru prima dată în programul său un „Nordic noir”: este vorba despre cea mai scumpă producţie de televiziune realizată vreodată în Islanda – Fantomele fiordului (Trapped 2015-2019). Telespectatorii pot urmări cea de-a doua serie în continuarea primei, tot de luni până joi, ora 22.00.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0