Spread the love

Pe 16 noiembrie, la hotelul Hilton, se desfășoară a doua ediție a evenimentului Ziua Publicității, organizat de International Advertising Association (IAA), cu sprijinul PRO TV.

Ziua Publicității își propune să abordeze teme de actualitate despre importanța publicității în societate, aducând în același loc toți actorii din piață, de la profesioniștii din industria de marketing și comunicare până la autoritățile din instituțiile publice.

“Ziua Publicității este un eveniment binevenit pentru întreaga industrie de marketing și comunicare. Observăm de la zi la zi o nevoie tot mai mare de a comunica, de a face ca mesajele unor persoane sau ale unor branduri să se facă auzite, iar publicitatea joacă unul dintre cele mai importante roluri în acest demers. Este o inițiativă puternică, utilă, pe care PRO TV și-a dorit să o sprijine.”, a spus Lucia Antal, Director Marketing PRO TV.

Cristian Leonte și Lucia Antal vor participa la primul panel, care se desfășoară de la ora 13:30, având tema Publicitate și dezvoltare economică. Cristian Leonte va modera discuția, iar invitații vor discuta despre impactul pe care îl are sau îl poate avea publicitatea la nivel macro, cum ar putea reprezenta aceasta un motor pentru economie.

De la ora 14:45, George Buhnici va modera panelul cu numărul doi – Creativitate și Tehnologie – , în care subiectul principal va fi modul în care tehnologia influențează modul în care comunicăm, implicit creativitatea.

Amalia Enache și Paula Herlo vor reprezenta PRO TV în panelul trei, care va dezbate subiectul Publicitate și Societate civilă, de la ora 15:30. Amalia, moderatorul discuției, va aborda subiectul cauzelor pe care le promovează agențiile de publicitate, dar și campaniile sau programele sociale desfășurate de companii.

În ultimul panel, Educație în marcomm, care începe la 16:45, subiectul principal va fi sistemul național de educație și măsura în care acesta poate pregăti viitorii angajați și manageri în marketing și comunicare.

Ziua Publicității are loc pe 16 noiembrie, la hotelul Hilton, începând cu ora 13:30 și este un eveniment organizat de IAA România, cu sprijinul PRO TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.