Emisiuni
Iată primele imagini ale celui mai așteptat show TV: Masked Singer România

12 vedete intră în cea mai spectaculoasă competiție a momentului, „Masked Singer România”, purtând măști și costume elaborate pentru a ascunde cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii: identitatea lor. Crezi că poți recunoaște celebritățile tale preferate doar auzindu-le vocea ? Pregătește-te să afli vineri, 11 septembrie, de la ora 20:30, la PRO TV.
În fiecare săptămână, măștile vor cânta și se vor duela între ele ca să-și asigure un loc în etapa următoare a show-ului, dar și pentru a păstra ascunsă identitatea lor. Înainte de a urca pe scenă, fiecare mască va oferi celor patru detectivi, Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu, o serie de indicii care să-i ajute să descopere cine se ascunde de fapt după mască.
Unele indicii îi vor ajuta, altele îi vor putea băga și mai tare în ceață. Pe scenă, personajele vor interpreta melodii care vor putea și ele să contribuie, ca indicii, la povestea celebrității cu mască. În fiecare ediție, cel mai slab interpret al serii va părăsi emisiunea și își va scoate masca în fața tuturor.
Cine se ascunde sub mască ? – este întrebarea care va fi pe buzele tuturor românilor în această toamnă. Actori, campioni olimpici, cântăreți cu miliarde de vizualizări la videoclipurile în care apar pe internet. Poate fi oricine !
Cum arată primele 6 măști care vor urca pe scena Masked Singer România și vor face tot posibilul să impresioneze publicul și detectivii, dar și ce indicii vor oferi, vedem vineri, de la ora 20:30, la PRO TV.
- Reality Show6 zile ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor All Stars în duel cu noul show fenomen de la KANAL D! Ce va alege publicul
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TVo săptămână ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Analize Audiente TVo săptămână ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV6 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 04 – 10 Decembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Timp Liber5 zile ago
Micuța ploieșteancă Theoris Darya luptă, de 11 luni, să învingă cancerul. Fetița are nevoie de transplant.
- Concerte2 săptămâni ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 1 – 7 decembrie 2023
- Program TV3 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 Decembrie 2023
- Reality Show2 săptămâni ago
KANAL D pregăteşte cel mai inedit reality de aventură! Miza este uriaşă 1.000.000 de lei! Lovitură fatală pentru PRO TV! Celebrul post va „spulbera” concurența cu cel mai mare experiment social televizat din istoria televiziunii!