Connect with us

Cinema

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, primul film românesc recompensat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary

Published

on

Reclame

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Marele premiu – Globul de Cristal la gala celei de-a 53-a ediții a Festivalului de Film de la Karlovy Vary.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este primul lungmetraj românesc care a primit marele trofeu al prestigiosului eveniment din Cehia.

Filmul a fost premiat sâmbătă și cu distincția Europa Cinemas Label, creată în 2003 pentru a îmbunătăți distribuția și promovarea filmelor europene în cinematografe.

Marele premiu al festivalului, în valoare de 25.000 de dolari, a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului „The Last Stage” (Polonia), de Wanda Jakubowska. Între cei recompensați de-a lungul timpului cu acest trofeu se numără Jiří Menzel, pentru „Capricious Summer”, Ken Loach, pentru „Kes”, și Jean-Pierre Jeunet, pentru „Amélie”.

Juriul internațional al ediției de anul acesta a fost format din regizorul britanic Mark Cousins, actrița croată Zrinka Cvitešić, producătoarea italiană Marta Donzelli, criticul ceh de film Zdeněk Holý și regizoarea olandeză Nanouk Leopold.

În competiția oficială din care a făcut parte cel de-al șaselea lungmetraj al lui Radu Jude au fost selectate în total 12 filme, producții din țări precum Turcia, Slovenia, Canada și Spania.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.

Lungmetrajul a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” și „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul îi are în distribuţie pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, coproducători – Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages, cu sprijinul financiar al Dr. Oetker, Covalact, Farmacia DONA, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, EXIMTUR – Compania de călătorii, MediaCom. Vânzări internaționale Beta Cinema.

 

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018. 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending