Început timid în anii `80 ai secolului trecut, beneficiind de o dezvoltarea semnificativă în anii `90 odată cu dezvoltarea platformelor eBay sau Amazon, comerțul electronic a explodat în anii 2020, urmare a restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Această dezvoltare fără precedent a tras după sine și alte industrii conexe, ca de exemplu producția de ambalaje de unică folosință sau serviciile de curierat. După cum lesne ne putem da seama, toate acestea au un impact semnificativ asupra mediului, impact pe care ne propunem să îl analizăm în rândurile de mai jos.
Trebuie să ne facem înțeleși de la început, chiar și înainte de pandemie achizițiile online au cunoscut rate de creștere impresionante pe plan global. Astfel, dacă în anul 2015 aceasta acoperea aproximativ 32% din piață, aceasta traducându-se printr-un număr de 20 de miliarde de pachete, în anul 2018 piața de comerț online a ajuns la un procent de 43% din vânzări. De această creștere au beneficiat clienții, care au obținut în majoritatea cazurilor prețuri mai mici și condiții comerciale mai bune, dar impactul asupra mediului a fost negativ, mărindu-se volumul emisiilor de CO2. După cum spuneam, pandemia de COVID-19 a însemnat un punct de cotitură, lockdawn-ul obligând numeroase magazine și afaceri să înceapă să vândă online. Au existat schimbări de fond în comportamentul consumatorilor, mulți dintre aceștia apelând la cumpărăturile online pentru prima dată în pandemie. Este greu de crezut că această tendință este reversibilă, chiar dacă conform studiilor cumpărăturile în magazinul fizic ar reduce impactul asupra mediului cu minim 70%. Pe baza datelor disponibile, comerțul electronic este eficient atunci când livrarea este extraurbană, deoarece de regulă exclude mijloacele de transport private pentru a ajunge în zonele urbane. Dar apare în continuare problema distribuirii în orașe. Aici principala provocare este „ultimul kilometru”, unde o serie de factori, ca dimensiunea, materialul și tipul pachetului, coroborate cu comportamentul cumpărătorului, au o contribuție importantă la creșterea emisiilor de carbon.
Din această creștere, un rol important îi revine ambalajului. Chiar dacă comerțul este sinonim cu istoria omenirii, ambalajul modern este mult mai tânăr, data lui de naștere fiind oriunde între sfârșitul secolului al IXX-lea și începutul secolului XX. Noile concepte de marketing și producția de masă au permis apariția primelor supermarketuri, aceste având particularitatea prețurilor mici și al volumelor mari de marfă rulată. La timpul acela acest nou concept de comerț a constituit o revoluție, a schimbat obiceiurile de consum și a facilitat răspândirea supermarketurilor. Materialele de ambalare utilizate în perioada 1880 – 1900 au fost cartonul pliabil, tabla și sticla, toate acestea beneficiind de procese mecanizate pentru obținerea lor. Pe măsură ce multe sectoare industriale și-au mărit cota de piață, cutiile de carton oferite clienților au căpătat un avantaj competițional, acesta explodând în timpul celui de-al doilea război mondial, atunci când au fost preferate pentru a fi trimise pe front, cu produse necesare frontului. Populația civilă s-a confruntat cu o criză a ambalajelor, cei mai mulți căutând să procure ambalaje reutilizabile, mai scumpe inițial dar eficiente pe termen lung.
Anii 1950 au cunoscut o nouă explozie în marketing și comunicare. Ambalajul era mai important decât produsele în sine, câștigându-și numele de „vânzătorul tăcut”! Era epoca de aur a ambalajelor de carton, printate cu imagini ce atrăgeau cumpărătorii mai mult decât produsul în sine, era o mină de diamante pentru orice afacere ca https://cutiute.ro. Și odată cu această explozie, a urmat o alta: problemele legate de deșeuri și de ciclurile de viață scurte ale produselor. Până în anii `60 materialele de ambalare au rămas în esență neschimbate, departamentele de marketing și design s-au concentrat pe formă, culoare și dimensiune pentru a asigura vizualizarea optimă a produsului pe rafturi.
Anii `70 sunt considerați epoca de aur a progreselor în tehnologie, fiind inaugurate și călătoriile în spațiu. Acest progres nu a ocolit industria ambalajelor, fiind incluse în ea materiale noi. Un exemplu este plasticul rezistent la vapori și la apă. Deșii materialele plastice fuseseră descoperite cu un secol în urmă, ele nu erau încă incluse în industria ambalajelor datorită combustibilității ridicate și a duratei de viață scurte. Îmbunătățindu-se aceste aspecte plasticul a devenit principalul material pentru ambalajele de toate tipurile, fiind ușor pliabil, durabil, igienic și ieftin.
Anii `80 au adus conceptul de durabilitate!
Pentru ca oamenii să se poată bucura în continuare de mediu, era esențială conștientizarea faptului că resursele fosile sunt limitate și în același timp emisiile de gaze cu efect de seră au avut deja efecte majore. Controlarea ambalajelor a devenit o prioritate a guvernelor, fiind reglementată atât la nivelul Uniunii Europene cât și în Statele Unite ale Americii. Practic, se poate spune că atunci s-au pus bazele conceptului de economie circulară, care propunea cote cât mai mari de recuperare a deșeurilor de ambalare precum și cotele de reciclare. Aceste reglementări au condus la o impulsionare a cercetării, oamenii de știință analizând materialele la niveluri mai profunde, cum ar fi cele oferite de nanotehnologie. Acest termen a fost inventat de cercetătorul japonez Norio Taniguchi încă din 1974 și își propune să înțeleagă proprietățile fizice, chimice și biologice ale materialelor la o scară foarte mică. În anul 2015 Uniunea Europeană a revizuit din nou legislația sub conceptul economiei circulare și a făcut noi propuneri ce urmează să fie adoptate de toți membrii până în anul 2030. Astfel, minim 65% din deșeurile municipale și 75% din deșeurile de ambalaje ar urma să fie reciclate, iar volumul deșeurilor municipale trebuie redus cu cel puțin 10%.
Sustenabilitatea în comerțul electronic poate fi realizată prin favorizarea utilizării materialelor din hârtie și carton pentru ambalare. Materialele de ambalare nu ar trebui să fie doar ecologice, ci și să nu pună probleme în „ultimul kilometru”, care este cel mai mare obstacol în calea expansiunii comerțului electronic în prezent. Companiile se străduiesc să livreze pachete mai ușoare cât mai rapid posibil, dar evident cu un cost. De exemplu, IKEA percepe un preț mare pentru livrarea la domiciliu a produselor sale, dar este decizia clienților să o plătească.
Sunt necesare cercetări suplimentare în vederea producerii de noi ambalaje din surse regenerabile, cum ar fi materialele care conțin celuloză, care sunt disponibile pe scară largă în natură, sau din materiale reciclate pe bază de celuloză, cum ar fi cartonul. Îmbunătățirea proceselor de distribuție cu instrumente noi și mai eficiente ar putea contribui suplimentar la atenuarea impactului ambalajului asupra mediului. În mod similar, noile procese de producție, cum ar fi fabricarea aditivă și imprimarea 3D, ar putea ajuta la optimizarea volumului și a formei pachetului, facilitând astfel o producție mai durabilă, de exemplu, prin reducerea emisiilor de CO2. Tehnologia disponibilă în prezent poate fi utilă pentru a regândi întreaga paradigmă de ambalare a comerțului electronic, care s-a schimbat foarte puțin în ultimele decenii.
Alături de problema ambalajului, o soluție potențială la problema ultimului kilometru este amplasarea unor puncte de colectare accesibile și sigure. Companiile mari deja au adoptat acest model de afacere, deschis de Amazon și popularizat și la noi de eMag.
Adoptarea unor materiale care să corespundă conceptului de economie circulară, modelarea strategiilor de ambalare în concordanță cu acestea și regândirea modelelor de producție sunt pași necesari pentru implementarea directivelor UE. Cercetările ample efectuate de Universitatea de Tehnologie Delft explică abordarea 4R, unde cei patru R reprezintă „reciclare”, „reutilizare”, „reînnoire” și „regândire”. În acest context, reciclarea înseamnă utilizarea materialelor din deșeurile de ambalaje pentru a produce noi materiale pentru realizarea de noi ambalaje; reutilizarea înseamnă recoltarea, spălarea și folosirea încă o dată a produselor de ambalare; reînnoirea înseamnă utilizarea materialelor biodegradabile, compostabile sau regenerabile pentru ambalare; iar regândirea înseamnă găsirea de noi metode de proiectare pentru a îmbunătăți soluțiile de ambalare existente din punct de vedere social și ecologic.
