UTILE
Implanturi dentare durabile, la prețuri accesibile. Achită în rate tot tratamentul stomatologic, la House of Beauty Clinic

Grija față de sănătatea noastră ar trebui să devină o prioritate din ce în ce mai mare, iar atenția față de detaliile importante ce țin de aspectul nostru fizic ar trebui să ocupe un loc înalt în clasamentul priorităților. Majoritatea oamenilor se confruntă cu probleme dentare de-a lungul vieții, unele mai mici, altele mai mari, care îi fac să treacă prin diferite probleme, disconfort, durere sau aspect fizic neplăcut.
De cele mai multe ori, oamenii ajung să treacă pragul cabinetelor stomatologice atunci când ajung la limită, uită cât de importantă este sănătatea dinților și fac primul pas către dentist când un dinte nu mai poate fi salvat, caz în care se apelează la extracția acestuia și înlocuirea lui cu un implant.
Pasul pe care trebuie să îl facem pentru a avea un aspect plăcut este să ne îngrijim, pentru că frumusețea înseamnă, dincolo de toate, sănătate! În acest sens, nenumărate clinici s-au specializat pentru a oferi șansa tuturor de a-și recăpăta zâmbetul.
După cum bine se știe, realizarea unui implant dentar poate fi costisitoare, însă House of Beauty Clinic oferă șansa tuturor, prin plata în rate, să obțină cât mai repede rezolvarea, fără să mai amâne timpul în detrimentul sănătății lor.
Sănătatea dinților noștri este esențială, astfel că House of Beauty Clinic te răsplătește dacă alegi să fii pacientul clinicii. Tot ce trebuie să faci este să nu mai amâni vizită la stomatolog, iar clinica îți oferă șansa să plătești în rate lunare orice tratament stomatologic.
Merită să investești într-o dantură perfectă și sănătoasă, mai ales atunci când banii nu vor mai fi o problemă. Profită de prețuri accesibile ce pot începe de la 20 de euro pe lună , alegând să te lași cu încredere pe mâna unor medici perfect instruiți în stomatologie și estetică dentară.
Important de menționat este faptul că implantul dentar reprezintă înlocuirea unui dinte lipsă cu o piesă din titan. Acest tratament este, la momentul actual, unica posibilitate de a compensa lipsa unui dinte printr-o proteză fixă, pe o perioadă foarte lungă de timp. Implantul este lucrat special pentru a fi o parte integrantă din dentiție și să semene extrem de mult cu dinții naturali.
Dacă ai orice venit declarat pe teritoriul României, vei putea avea parte de această facilitate pe care o oferă House of Beauty Clinic: tratamente stomatologice în rate, la prețuri accesibile, pe o perioada de plată stabilită chiar de ține.
Scopul House of Beauty Clinic este acela de a vindeca și înfrumuseța oamenii, iar fondatorii s-au gândit să le ofere mai multe oportunități, printre care plata în rate pentru intervențiile stomatologice, cum ar fi implanturile dentare.
Dr. Jona Yousif și Ibrahim Bahbahani, cei care au pus bazele uneia dintre cele mai recunoscute clinici din România, au vegheat cu atenție și dăruire la îndeplinirea scopului House of Beauty Clinic, acela de a readuce sănătatea oamenilor și de a rezolva fiecare problemă a celor care trec pragul medicilor profesioniști din cadrul clinicii.
Unul dintre fondatorii House of Beauty Clinic, Ibrahim Bahbahani, mărturisește că a înființat clinica pentru a face oamenii să zâmbească mai des, iar în acest sens a pus la dispoziție plata în rate pentru toate serviciile oferite în cadrul clinicii House of Beauty Clinic. De asemenea, pe lângă soluțiile de creditare oferite de nenumărate bănci cu care a încheiat contracte, cu ajutorul TBI Bank, care este o instituție de creditare online și offline, clientul oferă datele necesare în clinică, iar în interval de câteva minute primește aprobarea creditului fără alte drumuri în plus sau demersuri.
Cum poți beneficia de plata în rate la House of Beauty Clinic
Iată soluțiile financiare pentru serviciile de la House of Beauty Clinic și care sunt băncile la care poți apela pentru credit: Banca Transilvania (12 rate), Credit Europe Bank (1-12, 18, 24, 36 rate), ING (3, 6, 9, 12 rate), UniCredit (1-12, 18, 24 rate), Garanti Bank (3, 6, 9, 12, 15, 18 rate), TBI Bank (1-60 rate).
Care sunt documente de care ai nevoie pentru a achita în rate intervențiile stomatologice?
Salariații au nevoie de act de identitate, excepție fac angajații Ministerului Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Justiției care trebuie să prezinte și dovadă de venit. Pensionarii au nevoie de: act de identitate și ultimul talon de pensie. Iar persoanele fizice autorizate au nevoie de act de identitate și de acteșe specifice PFA.
Este important de menționat că durata de viaţă a lucrărilor realizate în cabinetele House of Beauty Clinic este garantată de material, dar și de o execuție fără cusur, însă este important că pacientul să acorde atenţie zilnică igienei dentare pentru a-și menține sănătatea.
Lucrările stomatologice pot fi finalizate în maximum 24-48 de ore, mai ales că în incinta clinicii se află propriul centru de radiologie datorită căruia clientul nu mai este nevoit să facă în plus.
O soluție sigură și la îndemână: plata în rate a serviciilor stomatologice doar la House of Beauty Clinic!
Alege calitatea! Pentru mai multe detalii sună chiar acum la +40 755 354 555 sau intră pe www.hobclinic.ro/solutii-financiare pentru mai multe informații
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 17 – 23 noiembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Seriale3 săptămâni ago
CLANUL a ajuns la sezonul final! Echipa a început filmările pentru cel de-al 4-lea capitol
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Special TV2 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- Seriale2 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
America Express își menține supremația în topul audiențelor
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Emisiunio săptămână ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023