Connect with us

Vedete

În ce a investit Florin Ristei marele premiu X Factor câștigat în 2013 ?

Avatar

Published

on

            Artistul Florin Ristei și-a clădit întreaga carieră cărămidă cu cărămidă, încă de la primii bani câștigați, după cum povestește juratul X Factor. Premierea sezonului cu numărul 9 va avea loc în curând la Antena 1, mai exact vineri, 11 septembrie, de la 20.30.

 

În 2013, când a urcat pe scena X Factor la insistențele prietenilor, Florin Ristei nu era complet necunoscut. „Concursul m-a readus în atenția publicului care, probabil, începea ușor-ușor să uite perioada anilor 2000. M-au cunoscut un pic mai matur, aveam 26 de ani atunci, și am avut ocazia să le arat toți pașii pe care i-am făcut pe plan profesional și care, se pare, au funcționat”, povesteşte câștigătorul X Factor din anul 2013.

 

Premiul obținut a fost însă reinvestit, ca de altfel, mare parte din câștigurile sale din întreaga carieră. „Întotdeauna mare parte din câștiguri au fost reinvestite în ceva ce avea legătură cu drumul meu muzical. La 13-14 ani am reușit să cumpărăm un apartament foarte mic la București, pe care îl foloseam când veneam la concerte, și în general tot ce produceam ajungea reinvestit în studiu și echipamente. Cu premiul de la X Factor am plătit impozit, am achitat creditul pentru apartament, și am investit în echipamente muzicale”, a mai adăugat Florin Ristei.

            Nu rataţi premiera sezonului cu numărul 9 X Factor, vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, pe Antena 1. Muzică de neoprit, dar și multe reguli îi vor aştepta pe concurenți. De asemenea, două nume noi, Loredana Groza și Florin Ristei își vor ocupa locurile la masa juraților, alături de Delia și Ștefan Bănică, iar Răzvan Simion și Dani Oțil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor. În plus, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv online.

 

 

Comentarii

Vedete

Actorii din VLAD au parte de provocări pline de adrenalină și în viața reală

Avatar

Published

on

             Sezonul acesta al serialului VLAD a venit cu multe surprize pentru fani, cu acțiune și cu întorsături de situație spectaculoase, care vor duce povestea răzbunării în locuri neașteptate. Însă, actorii din VLAD au parte de provocari pline de adrenalină nu doar în serial, dar și în viața de zi cu zi.

 

             Adrian Nartea și Ștefan Iancu au avut parte de senzații tari la 4000 de metri. Aceștia nu au fost singurii care au avut curajul de a încerca o sesiune de skydiving TNT Brothers. I-a însoțit și Oana, fericita câștigătoare a concursului desfășurat pe site-ul serialului, adresat fanilor VLAD. Ea a avut ocazia să-i întâlnească pe doi dintre actorii serialului ei favorit și totodată, să încerce o experiență plină de adrenalină. Câștigătoarea ne-a mărturisit că a fost o experiență de neuitat pentru ea.

Cum a fost experiența pentru cei doi actori ? Adrian Nartea consideră că experiența aceasta i-a schimbat felul în care vede viața. „Este o experiență unică, pe care sincer, toată lumea ar trebui să o aibă. Îți schimbă percepția asupra realității. Este atât de intensă, cu atâta adrenalină, încât, în momentul în care revii acasă, apreciezi mult mai mult lucrurile de zi cu zi. Este o experiență life-changing. Îți modifică percepția despre lumea în care trăiești, îți dai seama ce este în visul oricărui om care vrea să zboare. Și la propriu, și la figurat. Este ceva atât de profund și atât de frumos… am simțit, pe pielea mea, ce înseamnă să zbori.”

Ștefan Iancu spune și el că acest salt cu parașuta a fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite. „Am avut instinctul să încerc să pun picioarele pe ceva și mi-am dat seama că singurul sprijin pe care îl am e instructorul și că ar trebui să mă liniștesc, să mă bucur de priveliște și să respir. Cred cu tărie că este printre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit.”

 

Întreagul moment poate fi urmărit pe platforma protvplus.ro. Nu ratați aventurile lui Adrian Nartea și Ștefan Iancu din serialul VLAD, în fiecare luni, de la ora 20:30, pe PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Vedete

ADDA începe cursa „Te Cunosc de Undeva”

Avatar

Published

on

             ADDA a acceptat provocarea transformărilor și a decis să participe în cadrul emisiunii „Te Cunosc de Undeva”. Premiera celui de-al 15-lea sezon are loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1. Artista va cunoaște și va interpreta personajele pe care ruleta le alege și care de multe ori i-a pus pe concurenți în ipostaze mai puțin confortabile.

 

             „Te Cunosc de Undeva e o provocare frumoasă în care o să renunț la tot ce înseamnă ADDA Baladda și o să intru în pielea altor artiști. O să mă distrez copios, dar cu siguranță o să mă și stresez un pic când o să am personaje grele. E încă o experiență de bifat! Abia aștept să vedeți”, declară artista.

 

Alături de ADDA îi vom vedea în noul sezon al transformărilor pe Monica Anghel, alături de Marcel Pavel, pe Romică Ţociu şi Adriana Trandafir, Liviu Vârciu va face echipă cu Andrei Ștefănescu, dar și pe Cătălina Grama (Jojo), Ami, Tavi Clonda şi Toto Dumitrescu.

În toamna anului trecut, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din frumoasa poveste de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei.

Să nu uităm nici de single-ul „Femei”, un statement muzical dedicat doamnelor, „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună, „Stelele”, pentru cei cu inimi frânte și „Prieteni buni”, o melodie despre un alt fel de prieteni. În iunie, ADDA încheie albumul cu cel de-al 12-lea single, o colaborare de succes cu Smiley pentru „Sâmbătă seara”, un sound fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a adunat peste opt milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei.

 

 

Comentarii

Continue Reading

Vedete

Prezentatoarea de la “Cameleoonia” de la Prima TV a făcut furori pe litoral, la un complex de 5 stele

Avatar

Published

on

Zilele trecute, frumoasa prezentatoare tv Diana Bianca s-a bucurat de ultimele zile de soare si a dat o fuga pana pe litoralul românesc.

Însă asa cum deja o cunoaștem, Diana este o persoană rafinată, căreia îi place luxul, iar blondina a ales să își petreacă cele cateva zile de vacanta într-un complex de 5 stele, unde un sejur de 5 nopti costa aproximativ 1000 euro.

Intr-un costum de baie rosu, intreg, accesorizat cu o fusta printata, Diana Bianca a furat privirile tuturor. Dupa ce s-a plimbat putin pe malul marii, cu privirea ascunsa sub o pereche de ochelari, vedeta de la Prima TV a trecut pe seara la cina si a schimbat tinuta cu o rochita superba, de un alb imaculat.

Cu siguranta, reprezentantii sexului masculin care se aflau prin zona au reusit, cu greu, sa-si mute privirea de la fizicul ravasitor al vedetei.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0