Connect with us

Emisiuni

În ciclul „Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin aduce o serie specială: „Torţionarii”

Published

on

Din 12 octombrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 16.00, telespectatorii pot urmări la TVR 2 o serie specială realizată de Lucia Hossu Longin în cadrul ciclului „Memorialul Durerii”. Este vorba de „Torţionarii”, o serie „neagră” de opt episoade, opt interviuri dureroase, cutremurătoare, cu cei care au condus închisori şi lagăre de exterminare.
Aşa cum declară Lucia Hossu Longin, este vorba de:
„biografii ale unor suboameni care şi-au legat semenii în lanţuri, i-au lovit şi schingiuit, i-au înfometat şi i-au ucis fără milă. Sunt mărturii sumbre, aproape în toate, argumente ce seamănă izbitor unele cu altele: au fost înrolaţi într-o instituţie patriotică, au executat ordine, au conştiinţele curate şi dacă pe alocuri au dovedit exces de zel, aşa au fost vremurile… Au servit ţara… Care ţară? După spusele lui Petre Ţuţea aceşti călăi, prin mila Domnului, au purtat mască de om, fără a fi oameni”.
„Eroii” celor opt episoade sunt:
1.      Alexandru Nicolschi (alias Boris Grunberg), general major de Securitate, autor al experimentului criminal de la Piteşti. În Ministerul de Interne a activat ca secretar general din 1953 până în 1961. A trimis în faţa plutoanelor de execuţie mii de luptători ai rezistenţei din munţi, a arestat printr-o capcană pe fruntaşii Partidului Naţional Ţărănesc în frunte cu Iuliu Maniu.
2.      Liviu Borcea, locotenent major de Securitate, comandant între 1950 – 1954 al coloniilor de muncă de la Capul Midia – lagărul cu cea mai mare mortalitate.
3.      Vasile Ciolpan, omul care, cu trei clase primare şi şcoala de partid de trei luni din Baia Mare, ajunge să extermine elitele României. Director al Penitenciarului politic „Dunărea” (nume conspirativ pentru Sighet), el a lăsat să agonizeze şi să moară în cel mai deplin secret, 47 de demnitari şi ierarhi greco-catolici ai României Mari.
4.      Zoltan Szabo, locotenent major de securitate, comandantul lagărului de la Baia Sprie între anii 1950 – 1955. La o normă de muncă de 10 m.c. în subteran, comandantul a redus raţia de pâine de la un kilogram 250 de grame pe zi la 700 grame. Puţini au ieşit vii din această colonie a morţii.
5.      Gheorghe Crăciun, de profesie cazangiu, dar cu o carieră fulminantă în Securitate. Fost şef al Direcţiilor Regionale MAI din Sibiu, Craiova, Argeş, Braşov, el este vinovat de executarea a zeci de luptători din munţi. Din 1958 devine comandant al Penitenciarului Aiud, unde este autorul unei invenţii diabolice: reeducarea „nonviolentă”, o încercare inumană de a condiţiona libertatea de autodemascare. Era un altfel de Piteşti.
6.      Alexandru Rafila, fost comandant al Securităţii din Arad. A reprimat cu gloanţe opoziţia la colectivizare, în masacrul din anul 1949, din comunele de pe Valea Crişului Alb.
7.      Anchetatorul penal – locotenent major Traian Urzică. A anchetat şi a torţionat pe luptătorii din munţii Făgăraşului. „N-am făcut de capul nostru nimic”… Pentru el, şi astăzi, tinerii pe care i-a bătut cu o cruzime neobişnuită erau „bandiţi”.
8.      Maiorul Alexandru Vişinescu a condus închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat 13 ani. Nouăzeci la sută dintre cei întemniţaţi acolo au murit, printre care câteva personalităţi cunoscute: Ion Mihalache, Horia Măcelariu, general Constantin Pantazi, Victor Rădulescu Pogoneanu, Ion Ovidiu Borcea, Jenică Arnăutu, comandorul Gheorghe Jienescu, Aurel Dobrescu, dr. Gheorghe Plăcinţeanu.

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

MENIU

pentru sufletul tau

IN Trending